Portretul comunist în colecțiile Muzeului Municipiului București
Expoziția „Între Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Portretul comunist în colecțiile Muzeului Municipiului București” va fi vernisată la Palatul Suțu pe 7 aprilie, la ora 17:00.
Invitați speciali la eveniment sunt prof. univ. dr. habil Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naționale a României, și dr. Cristian Vasile, cercetător științific în cadrul Institutului de Istorie „Nicolae Iorga”, Academia Română.
Expoziția este organizată de curatorii Nicoleta Bădilă, Delia Bran și Cezar Petre Buiumaci.
Pentru demersul expozițional prezent, ei au încercat să surprindă diversitatea chipurilor din perioada comunismului românesc. „Portretul are multiple valențe și înțelesuri: pe de o parte vorbește despre memoria celor plecați și poate fi o mărturie de alinare pentru cei rămași, iar pe de altă parte el capătă atributul de exemplaritate prin aspirația spre idealuri mărețe. Bunul augur sau inspirația divină devin astfel atribute cu care un personaj se poate îmbrăca într-un portret încă din timpul vieții sale. Fapt care s-a petrecut într-un ritm accelerat și în perioada comunistă. Raportându-ne strict la acest timp, vedem că noii eroi aduși în portrete sunt în fapt oameni de rând, fără sânge albastru. Ei primesc stigmatele augustității din prisma ideologiei pe care istoria o parcurge. Prin această lentilă se cristalizează un nou tip de portret plastic, în spatele căruia stă un nou tip de personaj politic, puternic amorsat propagandistic”.
Vaze, covoare și tablouri cu chipul conducătorilor
În expoziție au fost incluse obiecte din patrimoniul Muzeului Municipiului București care se înscriu artei realist-socialiste. Temele abordate se încadrează cerințelor ideologice pentru că urmează un fir dictat de interesul partidului. „Am dorit să surprindem și anumite nuanțe în cadrul acestor tematici abordate de artiști, precum și o diferențiere pe care politicile culturale ale perioadei au realizat-o. Este vorba despre punerea pe aceeași linie de valoare a artiștilor cu educație de specialitate alături de artiștii amatori, unii dintre cei care practicau actul creator doar ca activitate de timp liber ori erau simpli angajați în întreprinderile statului. Această practică se poate citi astăzi prin piesele de patrimoniu omagiale rămase ca mărturii ale acelei perioade. Dintre ele veți regăsi, în această expoziție, covoare cu chipul conducătorilor, tablouri gravate din lemn și vaze bogat decorate, obiecte realizate în mai multe fabrici de pe teritoriul României”, adaugă curatorii.
Expoziția se dorește a fi un exercițiu care propune un decupaj al perioadei prin aducerea în față doar a portretisticii acesteia, așa cum se găsește ea în colecțiile muzeului.
„Între Gheorghe Gheorghiu-Dej și Nicolae Ceaușescu. Portretul comunist în colecțiile Muzeului Municipiului București” va putea fi vizitată în perioada 7 aprilie – 30 iulie 2023.