Poveștile unor capodopere care au fost expuse invers

S-a întâmplat chiar și celor mai mari instituții, de la MoMA la National Gallery. Se spune că Vasili Kandinski a avut revelația abstracționismului în fața uneia dintre operele sale expuse cu susul în jos, iar portretele lui Georg Baselitz sunt considerate în poziție normală doar cu susul în jos.

Tablouri de Turner, O’Keeffe, Van Gogh sau Matisse au fost expuse greșit.

Paul Gauguin, în cădere liberă

În cadrul vânzării judiciare a bunurilor lui Paul Gauguin, la 2 septembrie 1903, romancierul și etnologul Victor Segalen a achiziționat o pânză intitulată „Chutes de Niagara”, însoțită de o paletă compusă din aceleași nuanțe de alb, albastru și roz. Întors în camera sa, a avut o revelație.

„Întoarsă, așezată și contemplată în sfârșit fără blasfemii și fără negocieri, această pânză devenea un peisaj breton, un sat de iarnă sub zăpadă: câteva case cu acoperișuri de paie se înalță la orizont și se înghesuie în jurul clopotniței din centru. În stânga, o stâncă violetă se prăbușește spre amurg. În dreapta se întind copaci subțiri. Tot solul este acoperit de zăpadă strălucind în lumina apusului”. „Village breton sous la neige/ Sat breton sub zăpadă”, acesta este titlul atribuit astăzi tabloului, expus corect la muzeul din Pont-Aven.

Matisse cu susul în jos

În 1961, în cadrul expoziției „The Last Works of Matisse: Large Cut Gouaches”, MoMA prezintă „Le Bateau” al pictorului francez în sens greșit: subiectul în partea de jos, reflexia sa în partea de sus.

Dintre cei 116.000 de vizitatori, nici Pierre Matisse, fiul artistului, nici conservatorii instituției newyorkeze nu au observat eroarea. Până când Geneviève Habert, agent de bursă francez care lucra pe Wall Street, a comparat opera cu reproducerea sa din catalogul expoziției. Spiritul ei de observație s-a lovit însă de disprețul unui agent de securitate, care nu a ezitat să dea vina pe editură. Ea s-a adresat The New York Times: „Matisse nu ar fi plasat niciodată motivul cel mai detaliat în partea de jos și forma sa simplificată în partea de sus”. Mărturia ei a ajuns la urechile resposabililor muzeului, care nu au mai avut altă opțiune decât să invoce „neatenția”.

Van Gogh pe dos

O privire neatentă va vedea doar o vastă întindere de verdeață. Cu toate acestea, un drum discret împarte acest câmp fertil în două, oferind informații despre sensul de lectură al tabloului.

În 1965, o adolescentă venită la National Gallery din Londra, cu ocazia unei excursii școlare, a observat o dublă incoerență în „Hautes herbes et papillons” (1889) de Vincent van Gogh: drumul menționat taie în mod ciudat compoziția, iar vegetația care îl încadrează este orientată în jos. Fata s-a grăbit să-i spună unui paznic despre descoperirea ei, dar în zadar. Din fericire, echipele de conservare i-au dat în cele din urmă dreptate și, în plus, i-au oferit o explicație. Tabloul ar fi fost dat jos, doar pentru cincisprezece minute, în vederea unei ședințe foto, iar regizorii ar fi uitat să-l repună în poziția inițială.

Macii Georgiei O’Keeffe

Artista americană Georgia O’Keeffe avea o pasiune pentru flori, pe care le transforma în abstracții. În 1928, tabloul a două flori de maci juxtapuse, mai cunoscut sub numele de „Oriental Poppies”, a fost expus în cele din urmă, zece ani mai târziu, la Frederick Weisman Art Museum, muzeul Universității din Minnesota.

Pânza a rămas expusă în poziție verticală mai mulți ani, până în 1986, când Lyndel King a observat „contrasensul” consultând dosarul operei, care specifica o orientare orizontală. Și directoarea instituției, hotărâtă să rectifice situația, a exclamat, în ciuda tuturor: „What the heck! It looks terrific either way!” („Nu, dar! Opera arată superb în ambele cazuri!”).

Turner pe dos

În 1862, presa britanică relatează confuzia unui director de galerie în fața unei pânze de William Turner, „Snow Storm”. Expozantul, temându-se că a expus-o invers, i-ar fi trimis o scrisoare artistului pentru a-i cere instrucțiuni. Iar pictorul englez i-a răspuns: „Turn her”, în engleză, adică „Întoarce-o”.

Anecdota, ușor discreditată de jocul de cuvinte, precum și de lipsa informațiilor concrete (Care lucrare? În ce galerie? Deținută de cine?), contribuie la denunțarea aspectului „atmosferic” al operelor lui Turner, căruia criticii îi reproșau adesea că semna compoziții ilizibile, ca să nu spunem abstracte.