Prima expoziție comună Francis Bacon – Adrian Ghenie, în turneu prin Asia
„Flesh and Soul: Bacon/ Ghenie”, o expoziție comună cu mai mult de 15 lucrări realizate de Francis Bacon și Adrian Ghenie, va fi deschisă la Hong Kong Convention and Exhibition Centre în perioada 21 – 29 mai, anunță casa de licitații Christie’s.
Acest eveniment este remarcabil prin multitudinea de „premiere” – este prima expoziție Francis Bacon în Hong Kong, este prima expoziție Adrian Ghenie în Asia și este prima expoziție comună cu lucrări ale celor doi artiști emblematici.
După Hong Kong, colecția va ajunge în mai multe locuri din Asia.
Bacon și Ghenie, conversație dramatică
Considerat unul dintre cei mai importanți pictori ai secolului 20, Francis Bacon (1909 – 1992) a fost un artist prolific, a cărui creație s-a concentrat pe portretistică și violență, tensiune și turbulență, agonia vieții. Lucrările lui sunt deținute de colecții publice importante din lume, dar și private. La licitații, ele sunt vândute pentru sume cu opt cifre.
„Three Studies of Lucian Freud” (1969) a fost vândut în 2014, la Christie’s New York, pentru 142 milioane de dolari, fiind la acea vreme cea mai valoroasă pictură din lume.
Adrian Ghenie (n. 1977, Baia Mare) se folosește de artă, la fel de Bacon, pentru a aborda traumele umanității, dar preocupat de suferințele în masă și de forțele binelui și răului. Tehnicile lui sunt neortodoxe, spun curatorii, creând pânze care sunt dure, întunecate deseori cu un aer cinematografic.
Lucrări ale lui Ghenie apar, între altele, în colecțiile Centre Pompidou din Paris, Hammer Museum din Los Angeles, S.M.A.K. din Ghent, Long Museum din Shanghai și San Francisco Museum of Modern Art.
Cristian Albu, care conduce Departamentul de arta secolelor 20 și 21 la Christie’s Asia Pacific, a comentat: „Această expoziție, prima de acest fel, explorează paralelele fascinante dintre doi pictori extraordinari din epoca modernă. Cu opere de artă ca «Seated Figure» (1960) și «Two Studies for a Self-Portrait» (1970) ale lui Bacon și «Collector 3» (2008) și «The Sunflowers in 1937» (2014) ale lui Ghenie, expoziția va plasa lucrările lor într-o conversație dramatică”.
Foto: „The Sunflowers in 1937” (2014), ulei pe pânză Adrian Ghenie. Credit foto: Christie’s