Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Primul muzeu de artă oficial din Dubai, proiectat de reputatul Tadao Ando
randare, dubai museum of art

Primul muzeu de artă oficial din Dubai, proiectat de reputatul Tadao Ando

Un nou muzeu de artă va fi construit în Dubai după planurile arhitectului japonez Tadao Ando, recompensat inclusiv cu premiul Pritzker. Acesta va fi primul muzeu oficial de artă din orașul-stat, membru al Emiratelor Arabe Unite.

Dubai Museum of Art, cu formă circulară, evocă moștenirea maritimă a orașului și simbolizează armonia dintre mare și cer. Dezvoltat de conglomeratul Al-Futtaim Group cu sprijinul regalității, muzeul va găzdui artă modernă și contemporană, alăturându-se rețelei în expansiune de repere culturale din Dubai.

Arhitectul japonez a dezvăluit planurile unui clădirea cu cinci etaje pe Dubai Creek, iar calendarul urmează să fie anunțat. El s-a inspirat pentru Muzeul de Artă din Dubai (DUMA) din două simboluri: marea și perla. Fațada albă curbată a muzeului seamănă cu un vas de croazieră ancorat, în armonie cu apa și cerul. Suprafața va reflecta lumina schimbătoare și va absorbi nuanțele apusului de soare. Lumina naturală va pătrunde într-o sală de expoziții circulară, cu volume înalte din beton, care se numără printre semnele distinctive ale lui Ando.

randare, dubai museum of art, interior

DUMA

Primul și al doilea etaj vor găzdui expoziții de artă modernă și contemporană, iar al treilea etaj va găzdui un salon VIP și un restaurant. Planurile arhitecturale includ o bibliotecă, săli de studiu și spații potrivite pentru găzduirea târgurilor de artă.

Ando este unul dintre cei mai titrați și solicitați arhitecți din lume. A început recent lucrările la Muzeul Național al Uzbekistanului, în Tașkent. Vara trecută, Muzeul SAN din Wonju, Coreea de Sud, a deschis o galerie subterană marca Ando care găzduiește o instalație permanentă a sculptorului britanic Antony Gormley. El este și arhitectul care a contribuit parțial la crearea insulei Naoshima din Japonia; a proiectat o extindere majoră a Institutului de Artă Clark din Massachusetts, precum și Fundația de Artă Pulitzer din St. Louis, Missouri, Muzeul de Artă Modernă din Fort Worth și Bourse de Commerce din Paris.

Credit foto: Al-Futtaim Group

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.