„Raboteurs de parquet”, tur de forță realist al lui Gustave Caillebotte
Pictor, colecționar și susținător financiar fidel al impresioniștilor, Gustave Caillebotte și-a lăsat amprenta asupra istoriei artei moderne cu lucrarea sa „Raboteurs de parquet” (1875). Considerată prea vulgară și chiar prea burgheză, această lucrare de început l-a impus pe artist la rangul celor mai experimentați realiști.
O scenă din viața modernă
Într-un apartament elegant din cartierul Haussmann, trei bărbați sunt ocupați cu rindeluirea unei podele de lemn. Este aproape imposibil să le distingi fețele. Îngenunchiați printre așchii de lemn, cu spatele aplecat, ei par complet absorbiți de această sarcină istovitoare, care le pune corpul la grea încercare: unul rabotează, ceilalți doi răzuiesc. Pictată în 1875, această pânză mare de 1 pe 1,47 metri a devenit o emblemă a mișcărilor realiste și impresioniste. Gustave Caillebotte (1848-1894), care a fost și un mare colecționar și mecena, a abordat un subiect cu adevărat modern și îndrăzneț pentru epoca sa: lumea proletariatului urban. A fost o alegere care a provocat reacții puternice din partea criticilor.
Muncitori modești
Deși artiștii se dedicaseră deja reprezentării țăranilor și muncitorilor de la țară la lucru, puțini pictori din ultima treime a secolului al XIX-lea și-au îndreptat atenția către muncitorii umili ai orașelor. Este exact ceea ce Caillebotte face aici, având grijă să nu transmită privitorului niciun discurs social sau morală politică. Lipsită de orice comentariu, pictura sa arată pur și simplu, cu un realism aproape documentar, realitatea micilor oameni din Paris.
Realism brut
Prezentat la Salonul oficial din 1875, tabloul a fost respins de juriu. Motivul? Realismul său crud. Unii critici au considerat chiar subiectul „vulgar”. Un an mai târziu, Gustave Caillebotte și-a prezentat tabloul la al doilea Salon impresionist, unde a fost expus alături de „Repasseuses” ale lui Edgar Degas. În timp ce unii i-au lăudat modernitatea, alții au fost mai puțin entuziaști. Acesta a fost cazul lui Émile Zola, care i-a reproșat artistului, provenit dintr-un mediu înstărit, ceea ce el considera a fi abordarea sa burgheză: „Domnul Caillebotte are rașchetatori de parchet de o reliefare uimitoare. Este însă o pictură foarte anti-artistică, o pictură curată, o oglindă, burgheză prin acuratețea ei”.
Moștenirea academică
Pictor al vieții moderne, Caillebotte a rămas totuși atașat de un anumit academism, moștenit din ucenicia sa la pictorul Léon Bonnat. În primul rând, pentru a-și compune tabloul, artistul se dedica studiului minuțios al subiectului său, desenându-și în prealabil fiecare motiv, înainte de a-l transfera minuțios pe pânză. Perspectiva, care urmărește alinierea scândurilor iluminate slab prin fereastră, este perfect tradițională. În ceea ce privește torsurile muncitorilor, cu mușchii lor perfect trasați, acestea evocă anatomia eroilor antici.
Foto credit: Musée d’Orsay
