„Rădăcinile” lui Van Gogh sau ultima pânză a unui condamnat
Ultima pictură a lui Vincent Van Gogh, începută la 27 iulie 1890 la Auvers-sur-Oise, dar rămasă neterminată din cauza unei răni provocate de un glonț este „Racines” (Rădăcini).
Protuberanțe albăstrui pe fond portocaliu, linii sinuoase care se intersectează la infinit. Pare o pânză abstractă, dar sunt rădăcini de copaci, cu butuci noduroși și tufișuri. Un motiv ciudat și enigmatic, total neobișnuit pentru artist.
La Muzeul Van Gogh din Amsterdam această operă este adesea neglijată de vizitatori care preferă să se oprească asupra tabloului „Champ de blé aux corbeaux” și a altor tablouri emblematice ale pictorului olandez. Și totuși, aceste rădăcini reprezentate pe o pânză panoramică (de peste un metru lungime) ridică numeroase întrebări, precum: există oare un mesaj ascuns în spatele acestui subiect banal? Specialiștii analizează de mulţi ani. În 2019, dr. Wouter van der Veen a descoperit întâmplător adevăratele rădăcini pictate de Van Gogh la Auvers-sur-Oise, cu 130 de ani în urmă: „O buturugă monumentală, acoperită cu iederă, trona la marginea drumului, în locul identificat. Trecuse prin timp cu răbdare, discretă, ascunsă de privirile tuturor”, povestește el.
Ce l-a pus pe această pistă? O veche carte poștală din Auvers-sur-Oise datând din Belle Époque, observată întâmplător în timpul carantinei, care „reprezenta un margine de drum acoperită cu rădăcini și trunchiuri de copaci”, descrie istoricul de artă. „A apărut o mică îndoială”, care a fost rapid verificată: rădăcinile pictate de Van Gogh corespund cu cele din cartea poștală și se află la 150 de metri de hanul Ravoux, unde pictorul locuia de la sosirea sa în sat, în mai 1890. Surpriza este totală.
Astfel, la 27 iulie 1890, artistul merge cu șevaletul său în spatele hanului Ravoux, pentru a picta un tufiș pe versantul unui deal, lângă un mic drum în pantă, în direcția câmpurilor de grâu. Își petrece ziua acolo, întrerupându-se doar pentru prânz, și pune ultimele tușe la sfârșitul după-amiezii. Mai târziu, „în jurul orei cinei, s-a împușcat în piept”, povesteşte dr. Wouter van der Veen, convins că artistul s-a sinucis, așa cum au afirmat pur și simplu martorii de la acea vreme, Adeline Ravoux și Paul Gachet.
O moarte care ar fi strâns legată de motivul pictat, deoarece Van Gogh „a exprimat întotdeauna viziunea sa asupra vieții și a morții prin reprezentarea plantelor”, consideră specialistul. Deja în 1882, după ce a pictat rădăcini de copaci, Van Gogh declara într-o scrisoare adresată fratelui său Theo că dorea să reveleze „ceva din lupta pentru viață”. O stare de spirit pe care ar fi regăsit-o opt ani mai târziu la Auvers-sur-Oise, în fața acestui tufiș compus din copaci mici tăiați periodic, care creșteau din vechi butuci. Aceste rădăcini exprimă ciclul vieții care își urmează cursul pe marginea drumului.
Foto credit: Van Gogh Museum
