
Recomandările curatorial pentru weekendul 21 – 23 februarie
Expoziții cu însemnătate majoră, aniversare, ce au în focus artiști consacrați sunt deschise în galerii bucureștene weekendul acesta, dar și etalări de lucrări new media, video și foto-obiecte care aduc în prim-plan noi generații de artiști.
Je Suis Mahala
Pictorul Eugen Raportoru marchează, la MNȚRplusC, 169 de ani de la dezrobirea integrală pe teritoriul național a ultimilor romi rămași în sclavie, printr-o lege promulgată de domnitorul Barbu Știrbei, cu o expoziție personală ce cuprinde instalații, lucrări de pictură și video.
„Je Suis Mahala”, deschisă până la 20 mai, poate fi vizitată de miercuri până vineri, între orele 15:00 – 18:00, și sâmbăta și duminica, în intervalul 15:00 – 20:00.
Eugen Raportoru (n. 1961, București) este primul artist român de etnie romă care a reprezentat Pavilionul Colateral Rom la Bienala de la Veneția, într-o expoziție personală, în 2022, la Instituto Veneto di Lettere, Scienze ed Arti, organizată de European Institute of Arts and Culture.
În același an, el a expus la ICR Londra, dar și la MNȚR, unde a prezentat „Gelem, Gelem, Samudaripen”, pentru care artistul a lucrat doi ani, o expoziție comemorativă dedicată zilei Internaționale a Comemorării Genocidului Rom din perioada Holocaustului.
With/ Against the Flow
Două expoziții cu lucrări fotografice, video și foto-obiecte sunt deschise la 2/3 Galeria și Goethe-Institut, până la 23 martie.
„With/ Against the Flow. Contemporary Photographic Interventions” propune o explorare critică a vieții urbane contemporane, ca reflecție asupra configurațiilor vizuale performative și arhitecturale ale orașelor noastre.
La 2/3 Galeria sunt expuse lucrările artiștilor contemporani Mihai Șovăială, Nico Krebs & Taiyo Onorato, în timp ce la Goethe-Institut se află lucrările artiștilor Sebastian Stumpf și Vladimir Florentin.
Această serie de expoziții își propune să răspundă unor întrebări esențiale mediului fotografic, plecând de la premisa artistului creator de imagini noi: „Imaginați-vă că sunteți fotograf și trebuie să ieșiți în lume pentru a crea imagini noi. Dar ce înseamnă afară în zilele noastre și ce face ca imaginile să fie noi? Cât de eficientă mai este fotografia ca mijloc artistic într-o epocă în care totul a fost deja fotografiat, iar un flux nesfârșit de imagini conectate inundă totul? Ce întrebări trebuie abordate astăzi? Și cum?”.
2/3 galeria poate fi vizitată vinerea, de la 16:00 la 19:00, și sâmbăta și duminica, de la 12:00 la 16:00.
Pavilionul Goethe e deschis marțea, miercurea și vinerea, între orele 14:00 și 19:00, joia, între 14:00 și 20:00, și sâmbăta, între 10:00 și 14:00.
What Knots Knot Knots
„What Knots Knot Knots”, expoziție personală a Ioanei Mincu, este o incursiune vizuală în interdependențele dintre materie, timp și imaginar.
Expoziția deschisă la Atelier 35 propune o recontextualizare a naturii ca sanctuar și forță, un spațiu deopotrivă protector și devorator. Printr-o practică multidisciplinară ce combină video, instalație și elemente sculpturale, Mincu subminează dualismele convenționale, uman/ non-uman, real/ imaginar, și propune o viziune a entanglementului radical, în care toate formele de viață, fie ele organice, tehnologice sau fantastice, coexistă într-un flux continuu de transformare.
Atelier 35 poate fi vizitat de miercuri până vineri, între orele 17:00 și 20:00.
Brâncuși, la Galeriile Artmark
Primul bust de copil semnat de Constantin Brâncuși, sculptat în 1906, este expus în exclusivitate la Galeriile Artmark, pentru a marca 149 de ani de la nașterea artistului.
„Bust de copil”, din Colecția „Acad. G. Oprescu” a Academiei Române, se află la Palatul Cesianu-Racoviță și poate fi văzut până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00, cu acces liber.
„Enfant” („Bust de copil”) este prima sculptură dintr-o serie dedicată copiilor și realizată de Constantin Brâncuși după ce, în 1904, s-a stabilt la Paris.