Recomandările curatorial.ro pentru weekendul 28 – 30 iulie
Curatorial.ro recomandă, pentru ultimul weekend al lunii iulie în Capitală, cea mai nouă expoziție de artă organizată de Muzeul Municipiului București, la Colecția de Artă Ligia și Pompiliu Macovei, dar și finisajul expoziției „Source” de la galeria Gaep.
Opere din colecția soților Macovei
„Artiștii din colecția soților Macovei” reprezintă o premieră expozițională, găzduită de reședința din București a donatorilor, prin care sunt prezentate lucrări ce nu au mai făcut parte mult timp dintr-o expunere.
Colecția de Artă „Ligia și Pompiliu Macovei”, din componența MMB, conține o serie unică de lucrări semnate de maeștri ai artei plastice care ilustrează indici relevanți în dezvoltarea plasticii românești și surse de inspirație preferate de artiști, surprinse în călătoriile lor. Această expunere este un prim pas în susținerea unei cercetări complexe care propune și identificarea unor mărturii arhitecturale relevante pentru identitatea și dezvoltarea culturală în prima jumătate a secolului XX.
Lucrările expuse aparțin unora ca Micaela Eleutheriade, Ileana Cojan, Aurel Cojan, Constantin Piliuță, Alexandru Ciucurencu, Henri H. Catargi, Ion Musceleanu, Brăduț Covaliu, Rudolf Schweitzer-Cumpăna, Lucian Grigorescu, Ștefan Constantinescu, Dechko Uzunov, Mihai Olos, Ion Gheorghiu, Dumitru Ghiață și Max W. Arnold.
„Source”
Desene prin binoclu, fotografii cu intervenții transferate pe diapozitiv și un obiect bazat pe un sistem optic de camuflare fac parte din a doua expoziție personală a artistei Raluca Popa, româncă stabilită la Berlin, deschisă la galeria bucureșteană Gaep până pe 29 iulie.
Expoziția, curatoriată de Mihaela Chiriac, aduce laolaltă lucrări noi și mai vechi ale artistei. Unele dintre acestea sunt prezentate în premieră.
„Popa culege materiale – imagini, idei, texte, ale ei sau de la alții – și le împletește în noi forme și configurații. Chiar și propriile ei lucrări pot fi asemenea materiale, până când decide cum să le refolosească, recitească, rescrie”, spune curatoarea, co-fondatoare a spațiului expozițional Stations din Berlin-Kreuzberg.
Aniversare Grigorescu
Amintim că printre expozițiile deschise în București ce nu trebuie ratate se numără „Nicolae Grigorescu – Pictor al ethosului românesc”, la parterul sediului central al Muzeului Național de Artă al României.
Expoziția ce marchează 185 de ani de la nașterea pictorului cuprinde zeci de opere din colecția MNAR care sunt expuse în premieră, până pe 17 septembrie.
Peisaje, alături de veșminte țărănești și obiecte cu caracter decorativ de la Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” și o reconstituire a tabloului „Fata cu zestrea ei” (1885 – 1891), țărăncuțe, care cu boi și ciobănași, împreună cu 83 de fotografii realizate în timpul cercetărilor făcute între 1925 și 1936 de echipa profesorului Dimitrie Gusti în localități rurale din România, întregesc „Nicolae Grigorescu – Pictor al ethosului românesc”. O altă parte o reprezintă lucrările de pictură cu carecter monumental, mai puțin cunoscute, ale lui Grigorescu.
Foto: „Source”, 2023, Raluca Popa, installation view (c) foto: Alexandru Paul