Recorduri Modigliani și Magritte în Franța
Trei recorduri pentru lucrări de Amedeo Modigliani, Pablo Picasso și René Magritte au fost stabilite la Paris într-o licitație Sotheby’s de la finalul săptămânii trecute. Compania a înregistrate cele mai mari sume în Franța pentru licitații de artă suprarealistă și artă modernă. Cele două vânzări au însumat 89,7 milioane de euro, creștere cu 50 % față de aceeași vânzare dublă de anul trecut.
Modigliani, cea mai valoroasă lucrare vândută de Sotheby’s Paris
„Elvire en buste” (1918 – 1919), de Amedeo Modigliani, a condus licitația fiind adjudecată contra sumei de 27 milioane de euro, după o estimare de 7,5 milioane euro.
Acesta este cel mai mare preț de licitație pentru artistul italian în Franța. Mai mult, a devenit și cea mai valoroasă lucrare vândută vreodată de Sotheby’s Paris. Șapte ofertanți au vizat tabloul, care nu mai fusese văzut public de când intrase într-o colecție privată în 1947.
O altă lucrare de Modigliani, intitulată „Raymond” (1915), despre care e crezut că îl înfățișează pe scriitorul Raymond Radiguet și care a fost păstrată în aceeași colecție privată în ultimii 65 de ani, a fost de asemenea foarte dorită. După o licitație de 10 minute, ea a fost adjudecată contra sumei de 10,6 milioane de euro, mai mult decât dublul estimării maxime.
Vânzarea de artă modernă a obținut 62,8 milioane euro, cu rată de adjudecare de 85%.
În afară de cele două Modigliani, a mai fost adjudecat un set complet de gravuri „Séries 347”, de Pablo Picasso, contra sumei de 1,9 milioane de euro, stabilindu-se astfel un record pentru gravuri ale artistului la o licitație franceză.
Magritte, record pentru seria „La Magie noire”
Segmentul suprarealist al licitației a generat 26,9 milioane de euro, al doilea cel mai mare total din toate timpurile pentru o licitație dedicată la Sotheby’s în Franța.
„La Magie noire” (1934), de René Magritte, a fost cap de afiș. Vândută pentru 10,7 milioane de euro, dublu estimării, ea a stabilit recordul pentru o lucrare din serie.
Pictura, care s-a aflat în aceeași colecție privată aproximativ un secol, este descrisă de casa de licitații drept „una dintre lucrările legendare” ale lui Magritte. Tabloul a fost cumpărat direct de la artist de familia Suzannei Spaak, eroină a rezistenței în Al Doilea Război Mondial, care a fost executată de Gestapo pentru că a ajutat copii evrei să scape de persecuția nazistă. Familia ei l-a sprijinit pe Magritte timp de doi ani, perioadă în care nu a reușit să vândă niciun tablou.
Au fost adjudecate, între altele, „Woman with a Rose” (1936), de Paul Delvaux, pentru 2,4 milioane euro, „Paysage fantastique” (1938), de Óscar Domínguez, pentru 990.600 euro, și „Der Mustergatte” (1964), de Konrad Klapheck, pentru 825.500 euro.
La nivelul ambelor vânzări, aproximativ 90% din loturi și-au găsit cumpărători.
Credit foto: Sotheby’s









