REPORTAJ foto. „Mircea Nicolae – Cioburi”, despre distrugere și reconstrucție
O expoziție Mircea Nicolae a fost vernisată la Salonul de proiecte și pune în prim-plan ideea de distrugere și reinterpretare, reconstrucție.
„Cioburi” reunește o selecție de lucrări – obiect și imagine – care atrag atenția asupra felului în care artistul lucra cu diverse materiale și asupra relației lui cu scrisul – aici, mai mult ca instrument de auto-analiză.
„Misiunea oricărei arte este de a da speranță”, nota Mircea Nicolae.
Este prezentată seria de fotografii „Stații de autobuz”, alături de instalația „Globuri de sticlă” (care cuprinde fragmente din cărămizi colectate de la diverse adrese din București și fotografii făcute cu aceste locuri).
Lucrarea „Cioburi” (fragmente din sticlă găsite pe pavaj, lângă vitrina spartă a unei clădiri din Pipera) e emblematică privind fenomenul distrugerii, deoarece artistul și-a reasumat-o peste timp – în 2020, la zece ani după ce a fost concepută – transformând-o într-un manifest al fragilității și al nevoii de protecție și vindecare, după cum precizează curatorii.
Trei lucrări de pictură – acrilic pe lemn – sunt incluse în expoziția aflată la etajul întâi la Palatul Universul. Două dintre ele redau obiecte găsite expuse de asemenea în imediata vecinătate.
Cugetări, planuri și renunțări ale artistului sunt imprimate și expuse, dar și pancarte și două filme: „Salariul minim (700 RON)” din 2011, ce leagă distrugerea urbană de precaritate și de lipsa de speranță în ceea ce privește echitatea socială și posibilitatea unei vieți demne; „Cum se face pâinea” (2014).
„Mircea Nicolae – Cioburi”, expoziție concepută de Salonul de proiecte, va putea fi vizitată până pe 14 mai 2023.
Este organizată ca parte a proiectului „Mircea Nicolae. Artistul e absent” și în tandem cu expoziția „Mircea Nicolae – Lucruri mărunte, lucruri prețioase”, deschisă la Comenduirea Garnizoanei Timișoara până pe 23 aprilie 2023, în cadrul evenimentului inaugural Timișoara 2023, fiecare expoziție prezentând lucrări diferite din traiectoria artistului.
Scurtă biografie Mircea Nicolae
Ionuț Cioană (1980 – 2020), care a lucrat ca artist sub pseudonimul Mircea Nicolae, a absolvit Facultatea de Litere de la Universitatea București (1998 – 2002) și a obținut diploma de master (2002 – 2004) în Antropologia Spațiului Sacru, la Institutul de Arhitectură și Urbanism „Ion Mincu” București.
A fost doctorand la Universitatea Națională de Arte din București cu o teză despre muncă și libertate artistică în contextul scenei de artă din România între 1944 – 2010.
În practica sa artistică din perioada 2006 – 2009, Mircea Nicolae a dezvoltat o serie amplă de intervenții în spațiul public și în spații părăsite. Prin gesturi anonime, acestea își propuneau să investigheze structura socio-politică a orașului București, dar și spațiul mai intim al istoriei afective personale.
În perioada 2010 – 2020, el a produs o serie de lucrări prezentate în diverse spații expoziționale și evenimente precum: Salonul de proiecte, București (2019); tranzit.ro/bucurești (2018); Galeria Ivan, București (2017); Galeria Electroputere, Craiova (2015); Vienna Biennale (2015); Spațiul Platforma, București (2015); MUSAC, Leon (2012); Pinchuk Art Centre, Kiev (2011); 32 Edgewood Avenue Gallery, New Haven (2011).
Activitatea lui curatorială a inclus expoziția „Mattis Teutsch. Avangardă și realism constructiv”, organizată la Rezidența BRD Scena9, București, în colaborare cu Szilárd Miklós (2019), iar în calitate de critic de artă a publicat în mod regulat texte pe platforma editorială Scena9 în perioada 2016 – 2020.