REPORTAJ – Însemnări din carnetul pictorului Corneliu Baba, inedită expoziție la Biblioteca Academiei
„Însemnări din carnetul unui pictor” este una dintre rarele expoziții Corneliu Baba în care predomină desenele. Curatoriată de Maria Albani, legatar al familiei artistului, ea este organizată pentru a fi prezentate lucrările recent donate Bibliotecii Academiei Române.
În patrimoniul Bibliotecii au intrat 101 piese din colecția Corneliu Baba, donate de familie. Acestea, în cea mai mare parte desene, vin în completarea patrimoniului Cabinetului de Stampe al Academiei.
Încă de la intrarea în Sala „Theodor Pallady”, vizitatorul poate remarca lesne portretele care domină spațiul.
Corneliu Baba, apropiat al tuturor artelor, i-a desenat pe unii ca George Enescu, Yehudi Menuhin, Mihail Sadoveanu, Tudor Arghezi, Maria Tănase, Constantin Tănase , Jean Al. Steriadi și Camil Ressu.
„Discursul lui Corneliu Baba la intrarea în Academia Română”, Credit foto: curatorial.ro
Alături de portrete și de discursul lui din 1963, când a fost primit în Academia Română, care este acum înrămat și la loc de cinste, stau figurile de țărani, de muncitori, profilurile de arlechini și schițe din cunoscutul ciclu „Regele nebun”, dar și peisaje citadine, studii de natură moartă și eboșe din caietele de însemnări.
Expoziția este completată de prezentarea Premiului de Stat al R.P.R. clasa I-a și a titlului de Laureat al Premiului de Stat al R.P.R. pe anul 1953, ce i-au fost acordate lui Corneliu Baba în 1954 pentru portretul pe care artistul i l-a făcut academicianului Mihail Sadoveanu.
Scurtă biografie Corneliu Baba
Membru al Academiei Române din anul 1963, Corneliu Baba (1906 – 1997) s-a afirmat ca unul dintre pictorii români reprezentativi din secolul XX.
Student al lui Nicolae Tonitza la Academia de Arte Frumoase din Iași și licențiat al Facultății de Filosofie din București, Baba a fost influențat de arta lui Rembrandt, El Greco și Goya.
Stilul său este inconfundabil prin jocul clarobscurului în reprezentarea realistă a formelor și prin adoptarea unei cromatici sobre în conturarea expresivă a portretelor.
De-a lungul carierei sale, a expus la Bruxelles, Veneţia, Tokyo, Berlin, New York, la Academia de Artă din Moscova, la Academia de Artă din Viena, la Galeria Naţională din Budapesta, la Galeria „Albertium“ din Dresda, la Palazzo dei Diamanti din Ferrara.
Corneliu Baba a fost profesor al Academiei de Arte Frumoase din Iași și al Institutului de Arte plastice „N. Grigorescu” din București.
Expoziția de la Biblioteca Academiei Române e deschisă în perioada 4 – 17 noiembrie 2022 și poate fi vizitată de luni până vineri, între orele 09:00 și 14:00. Intrarea este liberă.