Rezultate ale celei mai mari case de licitații românești în prima parte a sezonului 2024
Casa de licitații Artmark a anunțat rezultatele pentru prima parte a sezonului actual, septembrie 2023 – iulie 2024, remarcându-se o creștere față de aceeași perioadă a sezonului anterior.
Cu un total de 5,86 milioane de euro în licitații publice, față de totalul de 5,02 milioane de euro în perioada similară din sezonul 2023, o rată medie de adjudecare de 74,3% (fată de rata de 69,14% a primului semestru 2023), respectiv cu vânzări din magazin (sub marca Dependent de Artă) de circa 1 milion de euro (față de 651.600 de euro în primul semestru 2023), prima parte a sezonului 2024 concretizează o consolidare de piață de artă românească, cu trenduri de creștere: 17% în licitații publice, în frecvență: 7,5% în rată de adjudecare, dar și ca viteză de rotație: 39,4% în vânzări private, de magazin.
Rezultatele, comparate cu ale anului anterior
Similar anului trecut (septembrie 2022 – iulie 2023), Artmark a organizat 50 de licitații, acoperind prin diversitatea tematicilor întregul spectru al pasiunilor colecționistice, de la artă plastică (clasică românească, contemporană și postbelică românească, sculptură din toate timpurile, pictură și grafică europeană), la eleganță feminină și masculină (ceasuri & mașini de colecție, bijuterii & accesorii de designer, artă decorativă diversă de la argintărie și sticlărie de autor la ceramică și mobilier de autor), la istorie (carte veche, fotografie autografiată, manuscrise & hărți de colecție, arme și accesorii militare, numismatică, medalistică, decorații, antichități), la memorabilia de sport, vinuri și whisky-uri de colecție, precum și licitații caritabile.
Soldate cu un total anual de 10,23 milioane de euro în licitații publice (față de totalul din licitații publice de 9,39 milioane de euro al anului septembrie 2022 – iulie 2023), anul încheiat marchează o creștere 8,9% în vânzări de artă prin licitație publică, în ciuda perioadei recesionare, de natură să propună o interpretare favorabilă a opticii românilor educați cu privire la natura investițională (ori de instrument de economisire/păstrare a valorii banilor) a cumpărăturii de obiect de artă.
Patru licitații cu rată de adjudecare de 100%
Pentru prima dată într-un semestru, patru dintre licitații au fost vândute integral. Este vorba despre Licitația Aniversară de Ceasuri din luna mai, două licitații de Sport Memorabilia din luna iunie și o licitație de artă – Licitația patrimoniului unei galerii bucureștene – din iulie. Sub denumirea sa în jargonul englezesc al profesiei – „White gloves sale” –, aceasta este o situație rar petrecută în cariera unui comisar de licitație și în vânzările unei case, complimentând calitatea loturilor puse în licitație, acuratețea estimărilor, dar mai ales predispoziția de cumpărare a comunității de colecționari.
Pictorii români cel mai bine vânduți în prima jumătate a lui 2024
Recenta Licitație Artmark de Vară (18 iunie 2024) a cuprins cea mai rapidă adjudecare (raportat la numărul de pași uzuali de licitație pentru a străbate distanța de la 25.000 de euro la 80.000 de euro) și cea mai lungă licitare a unui lot de valoare, de 32 de minute.
Astfel, pictura „Fată în interior” a lui Nicolae Tonitza a crescut de la un preț de pornire de 25.000 de euro la dublul maximei estimării, după o licitare prin strigare, în doar 4 minute, parcurgând 19 pași de licitare, până la prețul de adjudecare de 80.000 de euro.
Licitarea capodoperei lui Theodor Aman realizată în 1882 „Colțul muzical”, cu prețul de adjudecare de 137.500 euro, a depășit jumătate de oră, participanții, colecționari cu experiență, plusând riscant, în ultimele secunde.
„Colțul muzical” al lui Theodor Aman reprezintă și pictura cu cel mai mare preț de adjudecare în prima jumătate a lui 2024.
Aceasta a fost urmată, într-un top 5, de: Adrian Ghenie – „Autoportret” – 100.000 de euro (Licitația Artmark de Artă Contemporană, 20 februarie 2024); Ștefan Luchian – „Primăvară” – 95.000 de euro (Licitația Artmark de Vară, 18 iunie 2024); Nicolae Tonitza – „Nud în fotoliu roșu” – 90.000 de euro (Licitația Artmark de Primăvară, 21 martie 2024); Nicolae Tonitza – „Fată în interior” – 80.000 de euro (Licitația Artmark de Vară, 18 iunie 2024).
Creșterea pieței de sculptură
Cu o cifră de vânzări publice dublă în sculptură față de anul precedent, atât generic, la nivel de licitații de artă clasică ori contemporană românească, dar și la nivelul mai precis – măsurător al licitațiilor specializate (169.000 de euro în martie 2024, față de 82.000 de euro în iunie 2023), nișa categoriei sculptură a pieței de artă dă semne de lărgire.
Dincolo de vedetele licitațiilor de sculptură clasică – Dimitrie Paciurea, Oscan Han, Ion Jalea și Cornel Medrea – piața recentă a început să se intereseze și de sculptura contemporanilor, marcând în licitații recorduri ale unor tineri autori, precum „Cronos” a lui Felix Aftene, lucrare adjudecată contra sumei de 26.000 de euro (14 noiembrie 2023), „Hidra (Proiect 1990)” a lui Costin Ioniță, la 10.000 de euro (28 martie 2024), și „Selfscape” a lui Daniel Rădulescu, adjudecată în aceeași licitație pentru 10.000 de euro (28 martie 2024).
Piața de artă contemporană, în creștere
Piața de licitații de artă contemporană este în vizibilă creștere, față de perioada semestrială similară a lui 2023, cu 67% (de la 993.000 de euro la 1,66 milioane de euro).
A fost constatată revenirea interesului pentru lucrările lui Adrian Ghenie (cu o adjudecare de 100.000 de euro a „Autoportretului” din 2004, în februarie 2024, urmată de adjudecarea „Vestigiilor memoriei” contra sumei de 60.000 de euro, în 18 aprilie 2024, apoi de cea a „Cavalerului”, la 45.000 de euro, în 11 iulie 2024), a lui Ion Țuculescu (cu o importantă adjudecare în 11 iulie 2024, „Peisaj focloric”, din anii 1950, pentru 75.000 de euro), a lui Ștefan Câlția („Pește cu sat”, la 42.000 de euro, în 28 mai 2024, „Animal alb”, cu 40.000 de euro, în 11 iulie 2024, „Icar”, la 30.000 de euro, în iunie 2024), dar și a lui Felix Aftene („Ultima zăpadă”, 18.000 de euro, în 20 februarie 2024, și „Dans nocturn”, 13.000 de euro, în 21 martie 2024).
Sunt în creștere și Sabin Bălașa (cu prețuri de adjudecare semnificative pentru lucrări de dimensiuni mici, precum „Nuntă în cer”, la 29.500 de euro, și „Oglindire”, la 18.000 de euro – ambele în 28 mai 2024, și „Univers marin” – 24.000 de euro, în 21 martie 2024) și Sorin Ilfoveanu (spre exemplu „În cerdac”, pentru 4.500 de euro, în 20 februarie 2024, și „Saturnalii”, pentru 3.250 de euro, în 21 martie 2024).
Piața de artă decorativă și eleganță a fost de asemenea consistentă, au fost înregistrate și câteva noi recorduri pentru tematicile de istorie și obiecte de colecție – cel mai bine adjudecată monedă interbelică a fost moneda din aur de 100 de lei din 1940, adjudecată contra sumei de 32.000 de euro -, precum și o creștere privind memorabilia sportivă – tricoul lui Gheorghe Hagi semnat, folosit în meciul „Generației de Aur” din 24 mai 2024 a devenit tricoul de joc cel mai bine vândut într-o licitație publică, cu preț de adjudecare de 30.000 de euro.
Foto: „Colțul muzical/ Le coin musical”, de Theodor Aman (c) Artmark