Rolul artei în filmele lui Wes Anderson

Estet și erudit, regizorul american Wes Anderson este un mare iubitor de artă. Compunând fiecare cadru ca pe un tablou, elaborând decorurile cu ajutorul a numeroși artizani, cineastul își „condimentează” filmele cu opere reale sau fictive, de la „The French Dispatch” la „The Grand Budapest Hotel”.

În afară de expoziția sa de la Kunsthistorisches Museum din Viena în 2018, unde a fost invitat să conceapă un parcurs al operelor din colecțiile austriece, Wes Anderson (născut în 1969) nu a beneficiat până acum de o expoziție retrospectivă completă, așa cum a fost cea din perioada 19 martie – 27 iulie la Cinémathèque française din Paris.

A fost în primul rând ocazia de a (re)vedea toate filmele sale programate în sălile de proiecție, printre care emblematicele „The Life Aquatic with Steve Zissou”, „Moonrise Kingdom”, „The Grand Budapest Hotel”, „The French Dispatch” sau „Asteroid City”. Dar a fost și o ocazie de a pătrunde în culisele filmografiei sale cu o estetică impecabilă, de a-i întâlni principalii colaboratori (actorii Owen Wilson sau Bill Murray, dar și pe costumiera Milena Canonero, miniaturiștii Simon Weisse și Andy Gent, compozitorul coloanelor sonore Alexandre Desplat).

Fascinația lui Wes Anderson pentru Franța se regăsește în aproape toate filmele sale, fie că acestea se desfășoară la Paris (Hôtel Chevalier), vibrează pe vocea lui Joe Dassin sau Françoise Hardy („À bord du Darjeeling Limited”, „Moonrise Kingdom”) sau rămân celebre pentru câteva replici în franceză, printre care enigmatica „Pensez-vous que l’hiver sera rude?” din „Fantastic Mr. Fox”. Printre referințele francofile ale regizorului se numără și Jacques Henri Lartigue (1894-1986), fotograf autodidact a cărui operă rezonează în mod singular cu universul lui Anderson. Câteva fotografii ale acestuia apar astfel pe un perete în „Rushmore” și revin în „The Life Aquatic with Steve Zissou” cu personajul Steve Zissou (Bill Murray), care păstrează o fotografie a mentorului său Lord Mandrake, de fapt un portret al lui Lartigue.

Tabloul „Le Garçon à la pomme” oferă intrigii filmului „The Grand Budapest Hotel” o capodoperă renascentistă foarte convingătoare, semnată de fictivul Johannes Van Hoytl le Jeune. Acesta se află în centrul unei dispute: lăsat moștenire portarului hotelului (Ralph Fiennes) de către Madame D., una dintre cele mai fidele cliente ale sale, tabloul datat din 1627 este revendicat de fiul acesteia, Dmitri, furios că a fost astfel nedreptățit. Apoi furat de portar, înainte ca acesta să-l transmită valetului Zero Moustafa (F. Murray Abraham), care îl va expune în camera sa minusculă odată ce va deveni proprietarul hotelului. Accesoriu cinematografic, tabloul a fost realizat la comanda lui Wes Anderson de Michael Taylor (născut în 1952), un adevărat artist britanic care l-a luat ca model pe actorul Ed Munro și a încercat să se înscrie într-un stil tipic Renașterii nordice, între Hans Holbein cel Tânăr, Lucas Cranach cel Bătrân și Albrecht Dürer (în special autoportretul desenat de la Metropolitan Museum din New York). În film, tânărul Zero Moustafa îl înlocuiește rapid cu un Egon Schiele, din nou inventat, care înfățișează două femei în plină activitate amoroasă.

Tablouri cu furtuni în „Fantastic Mr. Fox”

Soția tâlharului Fantastic Mr. Fox are motive să fie disperată: soțul ei nu o ascultă (chiar și când o întreabă ce drum preferă să ia…), fură, își neglijează fiul, pune în pericol căminul lor… Îngrijorată și tăcută, în timp ce el se arată optimist și expansiv, Felicity Fox (dublată de Meryl Streep în versiunea originală) se împlinește discret în pasiunea sa pentru pictură. Așezându-și șevaletul în fața peisajului auriu, vulpea pare să nu vadă ceea ce are în fața ochilor, deoarece pictează doar peisaje furtunoase, cu cerul întunecat brăzdat de fulgere. Un detaliu subtil care dezvăluie toată complexitatea unui personaj feminin secundar.

De la decoruri la costume, un cinema artizanal

Wes Anderson are propria sa trupă. Mai întâi de actori, el l-a cunoscut pe Owen Wilson pe băncile Universității din Texas la Austin, apoi a rămas fidel pe tot parcursul filmografiei sale trupei în continuă creștere, compusă din Bill Murray, Jason Schwartzman, Adrien Brody, Tilda Swinton și Edward Norton. În culise, regizorul apreciază, de asemenea, colaborările de lungă durată, cum ar fi cea cu costumiera Milena Canonero, a cărei atenție la detalii a contribuit în mare măsură la estetica filmelor precum „The Life Aquatic with Steve Zissou” sau „The Grand Budapest Hotel”. Sau cu miniaturiştii Simon Weisse și Andy Gent, care au creat păpușile din „Fantastic Mr. Fox” și „Isle of Dogs”, dar și machete miniaturale impresionante pentru decorurile filmelor cu filmări reale, precum „The French Dispatch”. Aceste colaborări cu artizani ai cinematografiei demonstrează pasiunea regizorului pentru lucrurile realizate manual, mai degrabă decât pentru efectele speciale create pe computer.

Pe lângă machete miniaturale utilizate pentru a crea decoruri personalizate, Wes Anderson are și un ochi format pentru a filma în arhitecturi patrimoniale excepționale. Dacă farmecul filmului „The French Dispatch” se datorează în parte străduțelor vechi din Angoulême, decorurile interioare din „The Grand Budapest Hotel” se datorează în totalitate arhitecturii Art Deco a magazinului Görlitzer Warenhaus din Görlitz, Germania, inaugurat în 1913. Un ochi atent va remarca în același lungmetraj arhitectura barocă a palatului Zwinger din Dresda, castelul Waldenburg, din estul Germaniei, precum și observatorul astronomic Sphinx din Elveția. În ceea ce privește frumosul far din „Moonrise Kingdom”, acesta se află în Point Judith, un sat de pe coasta Narragansett, în Rhode Island, Statele Unite.

În „The French Dispatch”, o femeie dezbrăcată (Léa Seydoux) pozează într-un décor elegant alb-negru în fața unui pictor bărbos (Benicio del Toro); brusc, ea întrerupe ședința, iar amândoi se îmbracă, ea în uniforma unei gardiene, el într-o cămașă de forță. Culorile revin și ne transportă pe scena unei conferințe, în timpul căreia J. K. L Berensen (Tilda Swinton), conservatoare la un muzeu din Kansas, retrasează istoria acestui artist închis pentru crimă, a cărui operă expresionistă a atras atenția unui important coleg de detenție, comerciantul de artă Julien Cadazio (Adrien Brody).

Creată de Sandro Kopp (născut în 1978), asistat de Sian Smith (născută în 1991) și Édith Baudrand (născută în 1972), piesa „Simone, Naked, Cell-Block J. Hobby Room” a geniului fictiv Moses Rosenthaler a fost expusă în mod excepțional în 2021 la 180 The Strand din Londra, apoi la Muzeul de Artă Modernă din Paris, cu ocazia lansării filmului în cinematografe.