Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Salonul Național de Artă Contemporană, în 14 spații din București
snac 2024

Salonul Național de Artă Contemporană, în 14 spații din București

Cea de a șasea ediție a evenimentului Salonul Național de Artă Contemporană (SNAC) are loc în perioada 15 octombrie – 15 noiembrie 2024 în 14 galerii și muzee bucureștene, cu participare națională și internațională.

SNAC este organizat de Uniunea Artiștilor Plastici din România. Expozițiile parte din SNAC 2024 își propun să aducă împreună artiști din toate filialele UAP. Deschiderea oficială are loc în 20 octombrie, de la ora 16:00, la Combinatul Fondului Plastic.

Galeriile participante sunt Simeza, Centrul Artelor Vizuale, UNAgaleria, Galeria IOMO, Art Safe, The Institute și SENAT, la care se adaugă sediul UAP, curtea Combinatului Fondului Plastic, Muzeul Național Tehnic „Prof. ing. Dimitrie Leonida”, Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”, Muzeul Țăranului Român, Galeriile de Artă ale Academiei Române, Centrul Cultural palatele Brâncovenești de la Porțile Bucureștiului – Mogoșoaia.

Temă acestei ediții, „Pl@stic ∞ Contemporan”, integrează analogii specifice contemporaneității, este o temă care deschide diferite abordări artistice, distincte și conexe, care transpune metodologii și discursuri vizuale trans și interdisciplinare utilizate în arta contemporană internațională. Tema propusă pentru 2024 aduce în prim plan diferențele, elementele de diversitate în discursurile plastice contemporane, un subiect de cercetare vizuală care își propune să reliefeze componența extrem de cosmopolită din punct de vedere artistic și generațional al artei contemporane românești, dar în același timp evidențiază, identifică și definește o structură care are capacitatea de a omogeniza, de a inventaria o serie de indici vizuali și conceptuali comuni care conferă specificitate artei contemporane românești.

Vor fi prezentate lucrări de pictură, sculptură, grafică, design, artă decorativă, multimedia și artă religioasă. Programul individual al galeriilor și muzeelor și lista artiștilor participanți pot fi consultate pe site-ul uap.ro.

Ediția este coordonată de prof. univ. dr. Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România, iar din echipa curatorială fac parte Anca Boeriu, Reka Dup, Mălina Ionescu, Luiza Barcan, Marius Barb, Vasile Fuiorea, Ioan Anghel, Mihai Zgondoiu, Ioana Stelea, Mihai Băncilă, Alexandra Runcan și Ana Negoiță.