Simbolism – Istorie, caracteristici și artiști

Simbolismul, mișcare foarte importantă în istoria artei, a fost inspirat din lucrările scriitorilor Gustave Kahn și Jean Moreas. Ei au folosit pentru prima dată termenul „simbolism” în 1886 – respingând naturalismul lui Emile Zola și preferând subiectivitatea poeților Stephane Mallarme și Paul Verlaine.

Cuprins

Despre simbolism

Despre simbolism se poate spune că ne oferă o modalitate prin care să explorăm realități mai înalte ale percepției și să stimulăm imaginația poetică folosind simboluri.

Ce este simbolismul

Simbolismul este o mișcare europeană împotriva pozitivismului și materialismului, împotriva realismului și impresionismului, împotriva istoricismului și naturalismului academic. A fost o mișcare largă, însă nu un stil, ci mai degrabă o viziune asupra lumii manifestată în artă plastică și literatură. Și-a concentrat interesul pe imaginar, pe idei și sentimente.

Simbolismul poate fi văzut și ca un precursor al modernismului, dezvoltând mijloace noi și adesea abstracte de exprimare a adevărului psihologic și ideea că în spatele lumii fizice există o realitate spirituală. Artiștii care au îmbrățișat acest curent au luat ceea ce este de nedescris, cum ar fi visele și viziunile, și le-au dat formă.

Perioada simbolismului

Simbolismul a apărut în contextul industrializării pe fundalul multor schimbări tehnice și descoperiri care au avut un impact de durată asupra vieții sociale a oamenilor. Printre altele, s-au inventat becul și razele X, s-a descoperit radioactivitatea și s-a dezvoltat teoria relativității.

Perioada simbolismului este cuprinsă între 1890 și 1920. Prin urmare, s-a dezvoltat în modernism, având origini în arta impresionistă a Franței și fiind un contracurent pentru realism și naturalism.

Caracteristicile simbolismului

Numele acestei mișcări transmite caracteristica sa tipică: simbolul. Un simbol este un semn pictural al cărui sens este universal valabil. Adică, transmite semnificația mai profundă a unui obiect, motiv sau proces. Reprezentanții simbolismului au vrut să creeze o viziune simbolică a unei lumi frumoase, iar simbolul a fost instrumentul stilistic central pe care l-au folosit.

Simbolismul în literatură

Despre simbolism în literatură se poate spune că a fost caracterizat de dorința de frumuseţe. O lume perfectă, ideală și senzuală a fost aspirația multor artiști și scriitori. Elementele mistice sau fantastice au avut și ele un rol important. Motivele simbolismului în literatură sunt la fel de diverse ca și selecția instrumentelor stilistice retorice: neologisme, onomatopee, metafore, comparații sau alegorii. Scriitorii simboliști au folosit teme precum: erotism, misticism, vis, moarte, decădere, efemeritate etc.

Simboliștii au avut un motto clar: „L’art pour l’art”, în traducere „artă de dragul artei”, ceea ce arată cât de mult s-au îndepărtat de cele mai realiste reprezentări ale urâțeniei, tipice realismului și mai ales naturalismului. Genul literar preferat a fost poezia, dar acea poezie caracterizată de un limbaj perfect format și frumos.

Simbolismul în pictură

Primele influențe simboliste în pictură au venit de la pictori francezi precum: B. de Pierre Cecile Puvis de Chavannes, Gustave Moreau și Odilon Redon, ale căror picturi și desene au înfățișat adesea imagini de vis, teme religioase sau mitologice. Paul Gauguin a organizat prima expoziție simbolistă (1889-1890) la Expoziția Mondială de la Paris.

Deși a urmat cronologic impresionismului, simbolismul a fost opusul acestuia, deoarece a pus accentul pe semnificația din spatele formelor și culorilor, mai degrabă decât pe exprimarea sensului în culorile în sine.

Simbolismul în sculptură

Deși mai puțin cunoscut decât în pictură și literatură, simbolismul în sculptură a adus în prim plan figuri și forme care exprimă teme abstracte sau mitologice, uneori cu un puternic accent pe emoție și simbolism personal. Artiști precum Auguste Rodin și Camille Claudel sunt sculptori importanți ai perioadei simboliste.

Artiști celebri în simbolism

Gustav Klimt: a fost un maestru al simbolismului. În lucrările sale a inclus aluzii la sexualitate și la psihicul uman. Mesajele de plăcere, de eliberare sexuală și de suferință umană din picturile sale au fost prea puțin mascate;
Fernand Khnopff: opera artistului arată cum acesta s-a jucat cu temele în lucrările sale – de la portrete la amintiri de vis, de la fantezie la nud. Artistul belgian s-a concentrat pe reprezentările simbolice ale temelor sale preferate: absența, iubirea imposibilă și retragerea;
Gustave Moreau: peisajele de vis ale lui Gustave Moreau îl propulsează ca lider al simbolismului. A lăsat moștenire aproximativ 8.000 de piese, marea majoritate dintre acestea ilustrând figuri biblice și mitologice;
Odilon Redon: a explorat lumea imaginației. Artistul a numit „Noirs” toate lucrările sale timpurii în tonuri închise, pentru a evidenția mai bine umbrele și chinurile sufletului uman;
Ferdinand Hodler: stilul său distinctiv, caracterizat prin utilizarea de forme repetate și simetria compoziției, cunoscut sub numele de paralelism, reflectă căutarea unei ordini și armonii universale, tipică simbolismului.

Artiști români simboliști

În ceea ce privește literatura și pictura, următorii scriitori și artiști români au îmbrățisat simbolismul:

Ștefan Petică: simbolismul a pătruns în literatura română odată cu poezia și eseurile lui Ștefan Petică, recunoscut ca primul poet simbolist autodeclarat din România;
George Bacovia: unul dintre cei mai proeminenți reprezentanți ai simbolismului românesc, ale cărui lucrări nu numai că explorează temele tradiționale ale simbolismului, dar le și extind spre dimensiuni metafizice și expresioniste, adesea încărcate de un profund sentiment existențialist;
Ștefan Luchian: deși cunoscut mai degrabă pentru lucrările impresioniste, a creat și opere care prezintă influențe simboliste – în special în reprezentările sale florale și în unele portrete, care transmit trăiri interioare și stări melancolice;
Nicolae Grigorescu: a experimentat cu elemente simboliste, în special în lucrările sale din perioada târzie;
Lascăr Vorel: a adoptat simbolismul într-o manieră distinctă, lucrările sale fiind caracterizate de sensibilitate și rafinament, explorând adesea teme metafizice și spirituale prin simboluri și atmosferă enigmatică.

Celebre lucrări din Simbolism

Iată câteva dintre cele mai cunoscute lucrări din perioada simbolismului:

Apariția (1875) Gustave Moreau

În această lucrare artistul ilustrează un episod din Evanghelia Sfântului Matei. Capul tăiat al Sfântului Ioan Botezătorul îi este oferit Salomei, o dansatoare orientală. Povestea fiicei regelui Irod este una dintre temele emblematice ale sfârșitului secolului al XIX-lea.

Omul care umblă (1960) – Alberto Giacometti

Această sculpură a lui Alberto Giacometti înfățișează un corp vulnerabil de o subțirime tulburătoare, echilibrat fragil pe două picioare imense. Bustul este înclinat, de parcă bărbatul înaintează hotărât. Dar picioarele sunt blocate în lut, simbol al dificultății pe care o are omul în a se elibera de starea sa. Privirea care abia se distinge este îndreptată spre viitor.

Sărutul – Gustav Klimt

Pictura în ulei, pe care sunt lipite frunze de aur, înfățișează un cuplu îmbrățișat printre figuri geometrice, flori colorate concentrice și nuanțe aurii. Lucrarea exprimă toată senzualitatea îndrăgostiților – trupuri împletite și un chip feminin cu ochii închiși. Universul auriu și oniric învăluie cele două personaje.

Noapte (1889-1890) – Ferdinand Hodler

În această lucrare, o capodoperă a genului, artistul se înfățișează smuls din somn de fantoma morții și înconjurat de dormitoare împletite. Caracteristic stilului pictorului, acest tablou folosește un proces pe care l-a folosit deseori numit „paralelism”.

Îmi încui ușa asupra mea (1891) – Fernand Khnopff

I lock my door upon myself este unul dintre cele mai cunoscute tablouri ale artistului simbolist belgian Fernand Khnopff. Lucrarea a fost inspirată de un poem al scriitoarei Christina Rossetti și ilustrează teme caracteristice simbolismului, precum misterul, introspecția și izolarea.

Concluzii

Perioada simbolismului a fost mai mult o stare de spirit. A apărut ca o reacție la pierderea drastică a spiritualității. Spre deosebire de reprezentanții impresionismului, naturalismului sau realismului din aceeași perioadă, simboliștii nu se mai adresează privirii, ci imaginației. Arta simbolistă a devenit oglinda sufletului, concretizând neliniști, viziuni și stări sufletești, așa cum s-a întâmplat și în expresionism, o jumătate de secol mai târziu.