
Toate portretele pictate de Jan van Eyck, în premieră împreună
Toate portretele pictate de Jan van Eyck (cca. 1390 – 1441) vor fi expuse împreună pentru prima dată în istorie la National Gallery din Londra, începând cu toamna anului 2026.
Portretistica așa cum o cunoaștem astăzi începe cu Jan van Eyck, spun specialiștii. Viziunea și talentul său au lansat pictura într-o nouă eră de realism fără egal.
Expoziția din 2026, intitulată „Van Eyck: The Portraits”, reunește din toată Europa toate cele nouă portrete cunoscute pictate de artist, reprezentând jumătate din operele sale păstrate în întreaga lume.
Unul dintre ele, „Omul cu tichie albastră” (cca. 1430), se află în colecția Muzeului Național Brukenthal din Sibiu. Nu a fost încă anunțat oficial dacă opera din colecția românească va merge la Londra. Curatorial a solicitat informații muzeului în acest sens.
Prețioase și fragile, picturile lui van Eyck călătoresc rar, inclusiv „Portretul soților Arnolfini”. Aceasta este una dintre cele mai populare picturi din colecția National Gallery London și a părăsit muzeul o singură dată în mai mult de 100 de ani.
Ca atare, expoziția marchează prima și singura ocazie în care aceste opere pot fi reunite. Ea va fi deschisă în perioada 21 noiembrie 2026 – 11 aprilie 2027.
Jan van Eyck este considerat părintele Renaşterii nordice și primul dintre marii portretişti ai Europei. Lucrarea „Omul cu tichie albastră” este singura creată de artistul flamand aflată în România și una dintre cele 20 de lucrări care i-au fost atribuite la nivel mondial.
Foto: „The Arnolfini Portrait/ Portretul soților Arnolfini” (1434); National Gallery London










