
„Trace. Reframe. Disrupt” – Șase artiști expun la AnnArt
Robert Andacs, Béla Zoltán, Mathias Bar, Miruna Copăcel, Mircea Cuza și Naiana Vatavu expun la galeria AnnArt din București sub titlul „Trace. Reframe. Disrupt”.
„Cei șase artiști chestionează colectiv modul în care identitatea este construită sau mitologizată în discursul cultural, conturând o hartă fragmentară a negocierii relației cu trecutul și a interogării propriei prezențe în lume. Astfel, prin gesturi radicale de decontextualizare, desacralizare a formelor clasice și raportare critică la tradiție, aceștia trasează un fir comun al fragilității și al nevoii de reancorare: în material, în memorie, în istorie”.
Curatoriată de Cristina Chirilă, expoziția este vernisată în 4 iunie, la ora 18:00, și poate fi vizitată până în 2 august, de marți până vineri, între orele 13:00 și 19:00, și sâmbăta, între orele 11:00 și 16:00.