Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Ultima serie de lucrări realizată de Andy Warhol, expusă alături de modelele în mărime naturală – FOTO
1886 benz patent motorwagen warhol expozitie

Ultima serie de lucrări realizată de Andy Warhol, expusă alături de modelele în mărime naturală – FOTO

Ultima comandă onorată de Andy Warhol – o serie de lucrări ce descriu diverse modele Mercedes-Benz – este expusă acum, pentru prima dată în trei decenii, alături de automobilele corespondente, la Petersen Automotive Museum din Los Angeles.

Andy Warhol a realizat seria mașinilor colorate în 1986, după ce compania germană a apelat la el pentru a marca 100 de ani de la înființare.

Până la moartea artistului, în 1987, au fost realizate doar 49 din seria propusă de 80 de imagini pop ale mașinilor. Este vorba despre 36 de serigrafii și 13 desene.

andy warhol cars expozitie

„Andy Warhol: Cars”, Petersen Automotive Museum

„Andy Warhol: Cars” împrumută lucrările lui din colecția Mercedes-Benz, iar automobilele din expoziție sunt „unele dintre cele mai emblematice și valoroase mașini din lume”, citează news.artnet.com.

1974 rolls royce silver shadow petersen automotive museum

Credit: Petersen Automotive Museum

O excepție în expoziție o reprezintă mașina Rolls Royce Silver Shadow din 1974 care a aparținut lui Warhol. Ea a fost un fel de trofeu pentru artist, având în vedere că el nu conducea.

Foto: 1886 Benz Patent-Motorwagen în „Andy Warhol: Cars”. Credit: Petersen Automotive Museum