
Un Renoir, confiscat de nazişti şi restituit în 2024, a fost vândut pentru 300.000 de euro
Un tablou de Renoir reprezentând o spălătoreasă, care i-a fost furat unui comerciant de artă evreu în timpul celui de-al Doilea Război Mondial și care a fost restituit moștenitorilor săi, a fost vândut cu 303.312 euro, inclusiv comisioanele, la o licitație organizată la Hôtel Drouot din Paris.
Tabloul era estimat între 220.000 și 300.000 de euro și fusese vândut cu 332.000 de euro la o licitație anterioară organizată de aceeași casă în 2023.
Această mică pictură intitulată „La Laveuse/ Spălătoreasa”, de 30 x 35 cm, realizată de Auguste Renoir în jurul anului 1916, reprezintă trei siluete de femei pictate cu tușe colorate, în fața unei întinderi de apă, într-un decor pestriț.
Pânza diferă de stilul său figurativ obișnuit: „Ne aflăm la granița dintre abstract și sfârșitul impresionismului”, a explicat pentru AFP înainte de vânzare Alexandre Giquello, licitator și președinte al Drouot.
Istoria sa
Istoria acestei opere este la fel de interesantă ca și pictura în sine. Ea a aparținut comerciantului de artă Alfred Weinberger, un maghiar stabilit la Paris în anii 1920. În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, a fost confiscată de naziști, la fel ca întreaga sa colecție, care includea cinci Renoir și un Delacroix. Unul dintre tablourile de Renoir confiscate, „Deux femmes dans un jardin” (Două femei într-o grădină), a fost recunoscut când a fost scos la vânzare în Statele Unite și restituit nepoatei lui Alfred Weinberger în 2018. Celelalte tablouri nu au mai fost găsite niciodată.
„Spălătoarea” a reapărut în timpul inventarierii unei succesiuni realizată de casa de licitații Giquello și a fost vândută la Drouot în 2023. Dar abia după tranzacție, în momentul formalităților, a atras atenția. Giquello a apelat atunci la o firmă de avocatură germană specializată în căutarea obiectelor furate de naziști pentru a-i găsi pe proprietarii legitimi și a le restitui bunurile, pe care le-au pus din nou în vânzare. Totuși, această lucrare apărea deja într-o fotografie în motorul de căutare al guvernului francez privind operele confiscate, explică Alexandre Giquello.
Înainte de vânzare, „expertul nostru, Direcția Muzeelor din Franța, Institutul Wildenstein (ale cărui arhive sunt o referință în lumea artei, n.r.), toată lumea s-a uitat la acest tablou și nimeni nu a observat că fusese furat”, povestește licitatorul.
„Spălătoarea” și-a schimbat numele de mai multe ori, ceea ce a făcut-o imposibil de găsit în bazele de date. Un alt Renoir, „L’Enfant et ses Jouets”, care îl reprezintă pe fiul pictorului, viitorul cineast Jean Renoir, și pe bona sa, a fost vândut cu 1,8 milioane de euro la Drouot în 25 noiembrie.









