Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Un tablou care îl ilustrează pe George Washington traversând râul Delaware ar putea fi adjudecat pentru 15 milioane de dolari
Christies, Curatorial

Un tablou care îl ilustrează pe George Washington traversând râul Delaware ar putea fi adjudecat pentru 15 milioane de dolari

Un tablou care îl ilustrează pe George Washington traversând râul Delaware, care a fost expus la Casa Albă timp de zeci de ani, ar putea fi adjudecat pentru cel puţin 15 milioane de dolari, informează Smithsonian Magazine.

Licitaţia este organizată de casa Christie’s, pe 12 mai.

Lucrarea, realizată de Emanuel Leutze, este una care poate fi recunoscută de orice persoană care studiază istoria SUA şi ilustrează Revoluţia americană. Imaginea a apărut în manuale, pe timbre şi este una emblematică pentru personalitatea lui Washington în istorie.

A fost inclusiv parodiată şi reinterpretată, de la publicaţia The New Yorker până la serialul animat „Familia Simpson”.

Dincolo de aceste aspecte, lucrarea ilustrează trecerea unui râu îngheţat, în 1776, de către soldaţi înfometaţi şi atacaţi din toate părţile, conduşi de Washington.

Tabloul, licitat în premieră în decurs de cinci decenii

O versiune a acestei lucrări, care a fost expusă la Casa Albă, este de data aceasta scoasă la licitaţie şi este estimată între 15 şi 20 de milioane de dolari. Este pentru prima dată când lucrarea este subiectul unei licitaţii, din 1973, arată Smithsonian Magazine.

Lucrarea a fost atunci vândută unui colecţionar anonim, pentru 260.000 de dolari, sumă-record pentru o pictură americană, în acea perioaadă. Colecţionarul a împrumutat-o Casei Albe, timp de aproape patru decenii. În 2014, a fost vândută cuplului Mary Burrichter şi Bob Kierlin, fondatori ai Minnesota Marine Art Museum. A fost expusă acolo din 2015. Actualul proprietar doreşte să rămână anonim.