Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Un tablou de Grigorescu din colecţia reginei Elisabeta a fost estimat între 140.000 şi 220.000 de euro și va fi licitat în iunie
pe bucegi

Un tablou de Grigorescu din colecţia reginei Elisabeta a fost estimat între 140.000 şi 220.000 de euro și va fi licitat în iunie

Tabloul „Pe Bucegi”, ulei pe pânză de Nicolae Grigorescu, este scos la vânzare cu o estimare stabilită între 140.000 şi 220.000 de euro.

Casa Artmark va organiza Licitaţia de Vară pe 16 iunie.

Opera a participat la „Expoziția Generală Română” din anul 1906, în cadrul căreia creația sa este prezentată retrospectiv, într-o selecție organizată sub directa sa supraveghere. Foarte probabil, opera a fost achiziționată de M. S. Regina Elisabeta în cadrul expoziției.

Lumina solară domină imaginea

Subiectul acestui tablou, personaj în peisaj, se înscrie în mod evident în universul picturii impresioniste. În acest sens, deși ciobanul ocupă un loc bine definit în compoziție (prin verticalitatea siluetei, prin petele de brun ale hainei contrastând cu ambianța), opera este dominată de lumina solară estivală, captată în alburi colorate, în nuanțe de gri deschis, în rozuri pale. În fundal, pierduți într-un abur de alburi se pot bănui munții.

Artistul nu furnizează anul execuției, dar lucrarea este databilă prin specificitatea ei în perioada albă și probabil realizată către 1896-1906.

Lucrarea făcea parte la 1910 din colecția reginei Elisabeta a României, potrivit datelor din catalogul inclus monografiei publicate de A. Vlahuță.

Alte două lucrări de Grigorescu, „Han în Bretania” şi „Primăvară în Bretania” au fost apreciate fiecare la 70.000 de euro (cea mai mare estimare).

În Licitaţia de Vară, „Fundiţa roşie” de Nicolae Tonitza are a doua cea mai importantă estimare, stabilită între 80.000 şi 120.000 de euro.

peisaj de toamna

„Peisaj de toamnă” de Adrian Ghenie

Ţuculescu este prezent în licitaţie cu „Uşa verde” (30.000-50.000 de euro), iar Theodor Pallady cu „Lectură” (30.000 – 45.000 de euro) şi „Nud cu şal alb” (25.000-35.000 de euro). „Crizanteme”, ulei pe carton de Ştefan Luchian, a fost estimat cu o valoare între 25.000 şi 35.000 de euro. Alte loturi: „Kimonoul albastru” de Samuel Mutzner (18.000 – 28.000 de euro), „Dalbe” de Nicolae Tonitza (20.000 – 30.000 de euro), „Case la Vitre” de Gheorghe Petraşcu şi „Natură statică cu gălbenele şi umbrelă” (18.000 – 25.000 de euro), „Natură statică cu trei vase şi mere” de Alexandru Ciucurencu (12.000 – 18.000 de euro).

„Peisaj de toamnă” (1997), ulei pe pânză de Adrian Ghenie, este scos la vânzare având o estimare între 4.000 şi 6.000 de euro.

Credit foto: Artmark