Una dintre cele mai importante ilustratoare peruane, la București
Issa Watanabe, importantă personalitate în rândul artiștilor grafici latino-americani, este prezentată la Instituto Cervantes din București prin expoziția „Migrantes/ Migranți”.
Vernisajul e programat în seara de 25 septembrie, cu acces liber, iar expoziția va fi deschisă până la 13 decembrie, putând fi vizitată de luni până vineri, între orele 10:00 și 20:00, și sâmbăta, între orele 10:00 și 17:00.
Issa Watanabe (Lima, 1980) este una dintre cele mai recunoscute ilustratoare ibero-americane din ultimii ani. Cartea sa „Migranții”, publicată în Spania și în alte optsprezece țări, a primit distincții importante, precum Premiul Libreter (Barcelona, 2020) și Marele Premiu BIBF Ananas (Beijing, 2021). Cartea ei cea mai recentă, „Kintsugi” (2023), a obținut Bologna Ragazzi Awards 2024.
Parcursul artistei este în mare parte unul autodidact: a început studiile la Litere în Pontificia Universidad Católica din Peru, apoi a locuit în Mallorca, unde a urmat câteva cursuri de artă, iar în 2013 s-a întors în capitala peruană pentru a se dedica în totalitate activității sale creatoare.
Expoziția cuprinde 32 de lucrări, dintre care două gigantografii din cele două cărț ce reflectă, într-o alegorie emoționantă cu imagini antropomorfe, teme precum evadarea, nesiguranța, moartea, dar și speranța. Issa Watanabe, această poetă vizuală care preferă tăcerea și lasă imaginile să spună povestea, invită la o reflectare unică asupra realității actuale.
Expoziția a mai fost prezentată la Cádiz, cu ocazia celui de-al IX-lea Congres Internațional al Limbii Spaniole, precum și la Londra, Viena, Braga, Washington, New York, Taiwan, Tokyo și la Institutele Cervantes din Roma, Frankfurt, Brasilia, Rio de Janeiro și Sao Paulo.
Posibilitatea de a transcende realitatea
Issa Watanabe vede în arta ilustrației posibilitatea de a transcende realitatea și de a-i conferi o valoare simbolică. Un simbolism ce ajută la exprimarea unor adevăruri pe care adesea cuvintele sunt prea sărace pentru a le cuprinde.
„Am realizat primul desen după ce am privit o serie de fotografii ale lui Magnus Wenman, cel care surprindea chipul copiilor sirieni dormind în tabere improvizate în mijlocul pădurii. Privirea copiilor nu doar că era de o tristețe profundă, ci reflecta, mai ales, frica puternică pe care o simțeau. Au pierdut casa, au trăit atrocitățile războiului, sărăcia extremă; au trăit suferința care implică pierderea părinților sau a fraților într-un mod atât de violent, și nu există consolare.
Ce pot face eu dacă nu să desenez? Să încerc cel puțin, printr-un desen, să ajung la acea pădure?
O ilustrație m-a dus către următoarea și, puțin câte puțin, fără să planific, m-am alăturat unui drum. Un drum care mi-a luat aproape doi ani, căci, pe măsură ce avansam, călătoria nu se termina: după un deșert, părea să apară altul; după fiecare popas, un nou naufragiu. M-am rătăcit de multe ori. Am început să înțeleg că în pădure, pe mare sau în deșert nu există un drum delimitat între copaci, printre valuri sau în nisip. Dar trebuie să avansezi, cu voință și speranță.
Câte granițe trebuie să traverseze un om pentru a ajunge acasă?, se întreabă Angelopoulos în «Pasul suspendat al berzei». Eu finalizez această carte, ei își continuă călătoria”, spune Issa Watanabe.
