Vaticanul va crea o galerie de opere în format NFT
Vaticanul va deschide o galerie de opere în format NFT, anume cripto-copii ale lucrărilor de artă plastică, într-un demers de a „democratiza” consumul cultural, informează Art News.
Astfel, cei pasionaţi vor putea accesa opere de artă, manuscrise şi obiecte care fac parte din colecţia Vaticanului, indiferent de locul în care se află.
Proiectul este rezultatul unei colaborări între Sensorium, o companie care are ca obiect de activitate realitatea virtuală şi Humanity 2.0, o companie non-profit a Vaticanului care are ca scop „evoluţia umană”.
Preşedintele Humanity 2.0 este părintele Philip Larrey, autor al unor cărţi care au ca subiect efectul tehnologiei asupra societăţii moderne.
Potrivit acestuia, galeria va asigura accesul la operele Vaticanului tuturor, indiferent de contextul socio-economic în care se află.
Galeria va fi accesibilă anul acesta, dar data la care operele în format NFT pot fi achiziţionate încă nu a fost făcută publică.
Muzeele Vaticanului au fost fondate în secolul XVI şi deţin aproximativ 800 de opere, printre care se regăsesc lucrări ale maeştrilor Renaşterii, precum Michelangelo şi Rafael şi picturi moderne semnate de Vasili Kandinski şi Vincent van Gogh.