Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Vila Șipot – Casa arhitecților domeniului Peleș, readusă la viață. Cel mai nou spațiu cultural și turistic din Sinaia / FOTOREPORTAJ
vila Șipot, intrare principală, curatorial.ro

Vila Șipot – Casa arhitecților domeniului Peleș, readusă la viață. Cel mai nou spațiu cultural și turistic din Sinaia / FOTOREPORTAJ

Vila Șipot, cunoscută drept „Casa Arhitecților”, a fost atelierul de lucru și locuința arhitectului ceh al Casei Regale, Karel Liman, pe perioada activităților de proiectare a extinderilor și amenajării Castelului Peleș, pe care l-a adus, la începutul secolului trecut, la forma pe care o cunoaștem astăzi. Lucrările de renovare și reamenajare sunt pe ultima sută de metri, iar curatorial.ro a vizitat imobilul în avanpremieră.

Aici au locuit și lucrat cei patru arhitecți – Johannes Schulz, André Lecomte du Noüy, Karel Liman și Wilhelm von Doderer – care au proiectat domeniul Peleș, ridicat până în 1914, și chiar regele Carol I venea pentru a discuta planurile, iar o renovare de mai bine de un an a readus strălucirea imobilului.

Istoria și viitorul

La demisol se află Galeria Arhitecților, iar parterul și etajul întâi cuprind opt spații, unele de tip apartament, pentru cazarea turiștilor.

În prezent, terasa din lemn a casei este acoperită provizoriu, pentru lucrările de renovare. Ea era foarte afectată de vreme și va fi refăcută „aproape integral”, după cum a spus Ion Tucă, directorul executiv al Asociației pentru Domeniul Regal Peleș, cea care administrează vila.

vila Șipot, lucrări la galerie și terasa, curatorial.ro

Vila Șipot, lucrări la galerie și terasă; foto: curatorial.ro

„Am păstrat elementele din lemn care sunt foarte valoroase, însă structura din lemn și zidul de pe malul Peleșului erau atât de afectate încât a fost nevoie să fie înlocuite integral. Este făcută identic cu ce era inițial, cu ajutorul unei înalte tehnologii – CNC, comandă numerică –, după planurile doamnei arhitect Elena Iordache. Practic, nu există diferențe între cele două zone – cea veche și cea nouă”.

În echipă au fost cooptați meșteri care au lucrat manual grinzile și toate elementele din lemn sunt tratate de specialiști atestați de Ministerul Culturii, astfel încât să reziste „măcar 50 de ani de acum încolo”.

„Ne bucurăm că putem să aducem la lumină acest monument istoric integrat în Piațeta Economat, în vecinătatea castelului Pelișor, și putem să îl reincludem în circuitul turistic. Respectăm istoria și tradiția, dar ne gândim și spre viitor, spre cei care vor poposi la Peleș și se vor bucura de aceste bijuterii arhitecturale”.

Inginerul Cătălin Buligă, directorul executiv al TAT Construction, firma care se ocupă de renovare, a precizat: „Într-o renovare de acest gen nu e nimic ușor. Renovările reprezintă o provocare continuă. S-a încercat realizarea unei copii fidele a unui monument istoric și să aducem la viață ceea ce era deteriorat. Timpul și-a lăsat amprenta pe întreaga clădire. Au fost folosite doar lemn, cărămidă și elemente utilizate înainte, materiale cât mai naturale. Elementele structurale ale acoperișului nu au fost schimbate. Unele au fost reparate. Acoperișul este nou din țiglă ceramică”. Fațada este gata, iar în următoarele săptămâni se va lucra la pavaj și vor fi făcute finisajele interioare.

Vitraliile

Au fost păstrate și recondiționate și toate ferestrele, inclusiv vitraliile în formă hexagonală, și vor fi montate integral în luna septembrie. „Au fost preluate din șantier, duse la București într-un atelier specializat, la doamna Amalia Verzea – atestată de Ministerul Culturii pentru astfel de restaurări – și s-au integrat într-un sistem ce va permite acum ca acel vitraliu din plumb să fie în interior și să nu mai poată fi afectat de intemperii. Ramele din lemn au fost toate păstrate și, în viitoarea Galerie a Arhitecților, se află patru vitralii cu portretele arhitecților care au contribuit la edificarea întregului domeniu Peleș”, a mai explicat Ion Tucă.

vila Șipot, vitralii, curatorial.ro

Vitralii în Vila Șipot; foto: curatorial.ro

Vitraliile vilei sunt integrate în două foi de sticlă și repuse în ramele vechi. Cât despre meșterii care pot face acest lucru, Ion Tucă a admis că se găsesc foarte greu. „Am avut noroc să o cunosc pe doamna Verzea, care restaurează vitralii pentru biserici și elementele vitrate de la Casinoul din Constanța. Am avut șansa ca, printre alte lucrări ample, să ne acorde atenție. Tot cu dumneaei am realizat și vitraliile cu portretele celor patru arhitecți”. Pentru acestea din urmă s-a lucrat 6 luni împreună cu o echipă de artiști.

vila Șipot, galeria arhitecților, vitralii, curatorial.ro

Vitraliile cu portretele arhitecților în galeria din Vila Șipot; foto: curatorial.ro

Felinarele din fier forjat montate la intrări au fost de asemenea restaurate. „Am vrut să respectăm toate aceste elemente care aduc valoare clădirii. Sunt convins că e un bun exemplu, poate un prim pas spre restaurarea multor altor clădiri pe care le vedem în jurul nostru. E un îndemnă, poate, și pentru alți proprietari de clădiri monumente istorice să procedeze la fel și să nu le lase să se degradeze și mai mult”, a adăugat Ion Tucă.

vila Șipot, intrare galerie, curatorial.ro

Intrarea în Galeria Arhitecților; foto: curatorial.ro

Faleza Peleșului și Piațeta Șipot

Faleza pârâului Peleș, care trece exact pe lângă vilă, a fost curățată – fiind descoperite bănci din piatră și pavajul – și, pe 11 septembrie, aici vor veni pentru un workshop studenți de la Universitatea Tehnică de Construcții din București pentru a reface zidurile. Va fi o zonă de promenadă. Turiștii văd ca un ansamblu, însă ea nu are legătură cu casa. Cascadele de lângă Șipot creează o imagine idilică, iar Asociația pentru Domeniul Regal va face demersuri pentru amenajarea atât a falezei, cât și a piațetei din fața vilei.

vila Șipot, vedere spre faleza pârâului peleș, curatorial.ro

Vedere din Vila Șipot spre faleza pârâului Peleș; foto: curatorial.ro

Piațeta cu piatră cubică va fi reamenajată de o companie de construcții, va cuprinde o terasă și va fi un loc din care va putea fi admirată vila și faleza Peleșului.

Galeria Arhitecților

Restaurarea a început în urmă cu un an, după ce în urmă cu doi ani a fost deschiderea Galeriei Arhitecților într-o variantă temporară, pentru a testa aprecierea turiștilor. Au fost interesați în număr mare, astfel că s-a hotărât definitivarea ei.

Vitraliile cu portretele celor patru arhitecți au fost montate încă de la jumătatea lunii august, iar spațiul va găzdui expoziții temporare de pictură și grafică și evenimente, inclusiv ateliere de arhitectură și peisagistică.

Într-o primă fază, vor fi montate panouri cu fotografii și informații despre casă, domeniul Peleș și arhitecți, precum și unul virtual, ce va putea fi accesat de turiști.

vila Șipot, galeria arhitectilor, curatorial.ro

Galeria Arhitecților și terasa din lemn care o acoperă; foto: curatorial.ro

Lucrările la mansardă și parter vor fi finalizate până la 1 decembrie, iar cele de la Galerie, cu dotările necesare, cel mai probabil în primăvara anului viitor, când va avea loc și inaugurarea oficială.

„Nu cred că așteptăm 10 mai, cred că va fi ceva mai devreme, astfel încât turiștii care vor veni în mai să aibă deja acces în galerie, să o poată vizita, cu un curator, un ghid care să prezinte toate elementele. Galeria va cuprinde un spațiu interactiv dedicat lui Karel Liman, unde se va afla panoul virtual”, a declarat directorul Asociației.

În plus, în galerie a fost montată și o rețea de încălzire în pardoseală, pentru a fi păstrat un microclimat potrivit pentru exponate.

Camere pentru turiști și saloane

Două scări, una de serviciu și una principală – păstrate și ele cu tot cu balustrade, revopsite – fac accesul deasupra galeriei. Parterul și etajul casei cuprind opt camere pentru turiști și două saloane mici.

vila Șipot, scara de serviciu, curatorial.ro

Vila Șipot, scara de serviciu; foto: curatorial.ro

Priveliștea este impresionantă – pe de o parte, se află castelul Pelișor, pe de alta, piațeta, Munții Baiului și faleza Peleșului. În toamnă, o echipă de peisagiști va reamenaja terenul din spatele vilei. Vor fi făcute plantări și cursul apei va fi readus la traseul inițial.

vila Șipot, vedere spre castelul pelișor, curatorial.ro

Vedere din Vila Șipot spre castelul Pelișor; foto: curatorial.ro

Camerele, toate diferite, sunt dispuse câte patru pe nivel. Au fost păstrate, pe lângă vitralii, parchetul vechi – recondiționat acum – și un balcon din lemn. Au fost găsite soluții de amenajare pentru fiecare dintre ele, chiar și pentru cea mai mică, aflată la primul etaj.

Reamenajarea și recondiționarea au fost făcute după planuri vechi și câteva imagini. Cât despre fotografii, foarte puține au fost păstrate – una cu atelierul arhitectului Liman și câteva de exterior cu vila înainte de extinderea cu garajul, devenit galerie, și după extindere.

Peleș și Pelișor

Cât despre castelele Peleș și Pelișor, ele necesită permanent lucrări de întreținere.

Ion Tucă a declarat pentru curatorial.ro că este urgentă însă refacerea acoperișului Peleșului și că o noutate o reprezintă avansarea proiectului de restaurare a teraselor castelului.

„S-a avansat foarte mult cu proiectul de restaurare a teraselor de la Castelul Peleș, activitate desfășurată de specialiștii de la Institutul Național al Patrimoniului, cu arhitecți atestați de Ministerul Culturii. Este o activitate care nu ține de Asociația pentru Domeniul Regal Peleș, dar o să vedem ce lucrări trebuie făcute acolo și cum pot fi refinanțate. Ce este cel mai important pentru castelul Peleș acum e refacerea acoperișului, ca să fie eliminate toate neplăcerile cauzate de vreme”, a spus el.

Investiții

Acesta este cel mai important demers de conservare, restaurare și dezvoltare a patrimoniului istoric, arhitectural și natural pe Domeniul Regal Sinaia din ultimii 60 de ani.

Restaurarea Vilei Șipot se realizează exclusiv prin finanțări obținute în urma unei campanii naționale de strângere de fonduri, derulată de Asociația pentru Patrimoniul Regal Peleș. Numeroase companii, dar și donatori individuali s-au alăturat demersurilor de restaurare.

Valoarea totală a investițiilor necesare pentru readucerea monumentului la starea inițială, așa cum a fost proiectat de arhitecții vremii, se ridică la peste o jumătate de million de euro.

După inaugurarea oficială, o parte din banii proveniți în urma activității de turism vor fi investiți, ulterior, în Galeria Arhitecților.