Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Artǎ   /  Zece femei din literatura română, dincolo de stereotipuri, în instalația fotografică „Cele care nu se văd” la FITT Timiș
cele care nu se văd, foto vladimir bulza

Zece femei din literatura română, dincolo de stereotipuri, în instalația fotografică „Cele care nu se văd” la FITT Timiș

Instalația fotografică „Cele care nu se văd”, ce include zece personaje feminine din literatura română create de bărbați și văzute prin lentila a zece fotografe, va fi expusă la Fundația Județeană pentru Tineret (FITT) Timiș, după ce a fost prezentată în august la Muzeul Național al Țăranului Român.

Vernisajul de la Timișoara va avea loc pe 24 septembrie, de la ora 19:30. Accesul publicului este liber. Instalația va putea fi vizitată până pe 4 octombrie, de marți până duminică, între orele 10:00 și 21:00.

Cele zece personaje sunt văzute în profunzime, într-o lumină nouă, desprinse de stereotipii. Sunt zece femei care se definesc ca oameni cu caractere vii, care există. Demne de empatie, descoperire, atenție. „Cele care nu se văd” devin „cele care sunt”, se arată în textul de prezentare.

Lucrările sunt semnate de Anca Cernoschi, Crina Prida, Cristina Venedict, Dana Tole, Larisa Baltă, Mihaela Tulea, Sabina Suru, Alina Ușurelu, Irina Gache și Cristina Bobe.

„Invitație la descoperire în afara judecății, la analiză în afara etichetelor, la imagine în afara convențiilor. Lentila a 10 fotografe s-a îndreptat către 10 femei, caractere, personaje devenite pentru unii stereotipuri, pentru alții legende, pentru puțini constrângeri literare, 10 personaje care au devenit altcineva. Cine este un altcineva atunci când îl privești dând la o parte clișeele, punând în lumină unghiurile uneori invizibile și caracteristicile pe care alteori le ignorăm?”, spune actrița Denisa Nicolae, curatorul proiectului „Cele care nu se văd”, derulat de compania de teatru independent Vanner Collective.

Printre personajele feminine se numără Vitoria Lipan, Zaraza, Ana, Lostrița și domnișoara Christina, iar actrițele Oana Jipa, Corina Moise și Mihaela Rădescu au reprezentat toate personajele, la trei vârste diferite, pentru a evidenția că fiecare femeie conține toate arhetipurile și că fiecare femeie, indiferent de background, poate înțelege empatic traumele și viața oricărui personaj.

Credit foto: Vladimir Bulza