Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Artǎ   /  Zece opere din colecția de artă a matematicianului Mircea Malița în valoare de 100.000 de euro, licitate la Artmark
peisaj la breaza alexandru ciucurencu

Zece opere din colecția de artă a matematicianului Mircea Malița în valoare de 100.000 de euro, licitate la Artmark

Zece opere din colecția matematicianului, academicianului și diplomatului român Mircea Malița în valoare de peste 100.000 de euro vor fi scoase la vânzare pe 16 iunie, la Casa Artmark, în cadrul Licitației de Vară.

Evenimentul, care reunește aproximativ 200 de capodopere semnate de mari maeștri ai artei românești, include o selecție din colecția de a artă a lui Mircea Malița, personalitate marcantă a vieții publice românești înainte și după 1989. Apariția operelor din colecția Mircea Malița reprezintă o premieră pentru piața românească de artă.

„Crizanteme”, de Ștefan Luchian, cea mai valoroasă lucrare din colecția Malița

Cea mai valoroasă operă din colecția Mircea Malița este „Crizanteme”, de Ștefan Luchian. Lucrarea a fost evaluată la 25.000 – 35.000 de euro și a participat, în 1957, la expoziția Ștefan Luchian de la Muzeul de Artă al R.P.R.

crizanteme Ștefan luchian, artmark

„Crizanteme”, Ștefan Luchian. Credit foto: Artmark

O altă operă din colecția Mircea Malița este „Peisaj la Breaza” (foto principală), semnată de Alexandru Ciucurencu. Lucrarea, evaluată la 10.000 – 18.000 de euro, a fost realizată de artist în 1962, perioadă în care pictura sa era dominată de cromatică.

Tot din colecția Mircea Malița, omul care a cunoscut personal personalități precum Pablo Picasso, George Bush, Margaret Thatcher, Mihail Sadoveanu și Lucian Blaga, provine și opera „La Buștenari”, de Dumitru Ghiață, ale cărui lucrări pot fi admirate în marile muzee din România. Opera are prețul de pornire de 1.500 de euro.

Acuarele și schițe de Theodor Pallady și alți artiști

În licitație sunt incluse acuarele și schițe semnate de maestrul Theodor Pallady și alți importanți artiști, precum Marcel Chirnoagă, Dumitru Ghiață, Ion Vlasiu și Aurel Jiquidi. Pentru prețul de pornire de 900 de euro este scoasă la vânzare lucrarea „Les Deux Magots”, pentru 800 de euro – acuarela „La cafenea”, iar pentru 500 de euro – „Faleză în Royan”, toate semnate „TP” – Theodor Pallady.

Mircea Malița a lăsat României o bogată moștenire culturală, pe lângă colecția de artă pe care a îmbogățit-o cu multe opere de valoare de-a lungul anilor. Personalitatea lui Mircea Malița este recunoscută nu doar în țara noastră, ci și la nivel internațional, fiind primul român care a fost cooptat, ca membru de onoare, în faimosul Club de la Roma.

Mircea Malița a ocupat funcții importante în Organizația Națiunilor Unite, în Ministerul de Externe, în Ministerul Educației, precum și în cadrul ambasadelor din Elveția, SUA și Geneva, fiind și membru al Academiei Mondiale de Artă. Tot el a înființat Fundația Universitară a Mării Negre.

expoziția licitației de vară, la palatul cesianu racoviță

Expoziția licitației de vară, la Palatul Cesianu Racoviță. Credit foto: Artmark

Operele ce provin din colecția istorică Mircea Malița sunt expuse la Palatul Cesianu-Racoviță, alături de cele aproximativ 200 de opere din cadrul Licitației de Vară.

Expoziția este deschisă publicului, în regim gratuit, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00 – 20:00, de luni până duminică.