Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  DOCUMENTAR – În Brazilia, oamenii și delfinii pescuiesc împreună
two,fishermen,working,with,the,help,of,the,dolphins,that

DOCUMENTAR – În Brazilia, oamenii și delfinii pescuiesc împreună

Când mamiferele marine își lovesc cozile de suprafața apei sau când plonjează brusc în mare, acestea sunt semnalele pe care pescarii le așteaptă pentru a-și arunca plasele în apă.

În sud-estul Braziliei, oamenii și delfinii „bot de sticlă” vânează împreună chefal, principala sursă de venit pentru oameni şi hrană pentru mamiferele marine. Nu este o competiție cum s-ar putea crede la prima vedere, ci este o alianță tacită și benefică pentru ambele părți, ce dăinuie de peste 100 de ani.

Un parteneriat surprinzător

Studiile au demonstrat că există o legătură socială strânsă între delfini și pescarii din Laguna, Brazilia. Această legătură de încredere a fost cultivată în peste 150 de ani şi transmisă din generație în generație, fiind observată pentru prima dată în anii 1980.

Delfinii împing bancurile argintii de chefal către țărm, unde pescarii, scufundați în apă până la mijloc și cu plasele în mâini, așteaptă semnalul mamiferelor. O mișcare a cozii sau o plonjare în apa tulbure, în care nu se poate vedea nimic, le transmite oamenilor când să arunce plasele de pescuit.

De unde provine acest comportament?

Mauricio Cantor, biolog la Universitatea de Stat din Oregon, co-autor al unor studii recente realizate de biologii de la Universitatea Federală din Santa Cantarina (Brazilia) se întreabă: „De unde acest pcomportant? Merg la același restaurant pentru că le place mâncarea sau merg împreună pentru că le place și compania celorlalți delfini?”.

Cercetările sale au demonstrat că este valabilă a doua variantă. Indivizii care fac parte din această alianță alături de oameni creează legături sociale puternice tot cu delfini cu aceleași interese și „puncte de vedere”.

Ajutoarele rămân împreună

În urma cercetărilor realizate de Cantor și colegii săi, dar și în urma prelevărilor neintruzive de țesut de la subiecți, s-a observat că nu contează dacă delfinii se înrudesc unii cu ceilalți sau dacă fac parte din aceeași grupă de vârstă sau de sex, legăturile cele mai puternice se dezvoltă între delfinii care folosesc aceleași tehnici de pescuit.

Așadar, ei aleg în mod conștient să petreacă timp, și în afara „orelor de program”, cu delfinii care au aceleași preocupări. Călătoresc împreună, se joacă și chiar dorm unii lângă ceilalți.

Beneficiile aduse de această colaborare

„Cooperarea dintre oameni și animalele sălbatice, privită la scară globală în general, este un fenomen rar”, declară Mauricio Cantor. „De cele mai multe ori, doar oamenii beneficiază de pe urma acestei relații, iar natura are de suportat costurile”.

Această relație bilaterală este benefică și pentru pescari, aceștia având cu peste 17% mai mari șanse să prindă pește decât dacă ar pescui singuri. 86% din cei 4.955 de chefali prinși pe perioada studiului provin din interacțiunea sincronizată dintre oameni și delfini, o coordonare perfectă cu rezultate uimitoare de ambele părți.

A fost descoperit și că delfinii care pescuiesc alături de oameni au o rată de supraviețuire cu 13% mai mare decât ceilalți delfini, deoarece aceștia petrec mai mult timp în apropierea țărmului, fiind astfel protejați de plasele amplasate ilegal în larg.

Viitorul alianței este nesigur

Din păcate, acest parteneriat se află în pericol. Schimbarea temperaturilor de la suprafața mării a dus la o scădere a populației de chefal și influențează direcția de deplasare a bancurilor de pești. În plus, poluarea reprezintă o amenințare pentru delfini, iar pescuitul comercial masiv a dus de asemenea la reducerea populației de chefal.

Există o soluție pentru protejarea relației fructuoase dintre oameni și delfini, și anume declararea parteneriatului drept patrimoniu cultural. „Este o relație care depășește granițele beneficiilor materiale. Conservarea diversității culturale înseamnă, implicit, și conservarea diversității biologice”, afirmă Mauricio Cantor.

Sursă text: National Geographic