DOCUMENTAR – Zonele umede și importanța lor pentru mediu
Ziua Mondială a Zonelor Umede marchează semnarea convenției RAMSAR, pe 2 februarie 1971, în orașul omonim din Iran. Tratatul a intrat în vigoare în 1975, iar România face parte din acesta începând cu 21 septembrie 1991, Delta Dunării fiind prima zonă de acest fel de la noi înscrisă în rândul siturilor RAMSAR.
Parcul Natural Porţile de Fier, Lacul Techirghiol, Insula Mică a Brăilei, Lunca Mureşului sunt şi ele parte în această convenţie. În anul 2014, Parcul Natural Văcăreşti a fost declarat arie protejată urbană.
RAMSAR este un tratat inter-guvernamental, aflat sub egida UNESCO, care oferă cadrul legal de acțiune, la nivel internațional, pentru protejarea biodiversității și conservarea zonelor umede și exploatarea inteligentă a resurselor lor. Un alt rol foarte important al acordului este acela de a ridica nivelul de conștientizare al populatiei asupra necesității existenței acestor ecosisteme.
Ce sunt zonele umede
Orice prezență a apei deasupra sau sub pământ, permanentă sau temporară, naturală sau artificială, sărată sau dulce, formate de ape curgătoare sau stătătoare, reprezintă o zonă umedă. Zonele umede pot fi de coastă sau interioare.
Cele marine sau de coastă prezintă apă sărată, dulce sau salmastră (apa salmastră apare în urma combinării apei dulci cu apa sărată). Peisajul acestora este asemănător mlaștinilor sărate cu vegetație ierboasă sau cu pădurile de mangrove. După cum sunt denumite, aceste zone se găsesc în medii de coastă, stâncoase, nisipoase sau cu pietriș.
Zonele umede interioare conțin bazine vernale sau efemere, mlaștini, păduri inundate, turbării, câmpii inundabile, poldere, smârcuri, tinovuri, lagune, palustre tropicale și bazine artificiale. Bazinele artificiale sau antropice sunt formate din iazuri de pește, orezării, lacuri de acumulare, saline de suprafață.
Deși majoritatea zonelor interioare conțin apă dulce, există și excepții, ca de exemplu mlaștina cu apă sărată din Nebraska, pe locul căreia acum câteva milioane de ani se afla un ocean preistoric. Ele apar ca urmare a climelor ploioase sau ca urmare a urcării la suprafață a apelor din pânza freatică, unele apărând doar în perioadele ploioase.
Importanța zonelor umede pentru oameni
În trecut, aceste zone erau privite ca zone pustii, abandonate, invadate necontrolat de vegetație, uneori aparent deșertice. În afară de Antarctica, aceste ecosisteme diverse se află pe toate continentele, ele reprezentând totuşi doar 6% din suprafața Pământului.
În ciuda faptului că nu acoperă suprafețe mari, impactul lor asupra mediului este semnificativ. Ele sunt o sursă importantă atât de apă proaspătă, cât şi de nutrienți care pot contribui la îmbunătățirea calității apei, având şi rol de filtrare a toxinelor, a pesticidelor folosite în agricultură și a deșeurilor industriale deversate în mediu.
În perioadele cu ploi abundente, acționează ca un burete, fiind capabile să capteze milioane de litri de apă, care atfel ar distruge așezări umane întregi. Acționează ca un scut natural de-a lungul coastelor, protejând aproximativ 60% din populație la nivel global de furtuni, uragane și tsunami.
Zonele umede de coastă rețin de până la 55 de ori mai mult carbon decât pădurile tropicale, iar turbăriile sunt capabile să rețină aproape 30% din carbonul emis.
Asigură habitate pentru peste 40% din speciile de plante și animale din lume. De asemenea, constituie o resursă valoroasă de biomasă vegetală, peşte, cherestea, lemn pentru foc.
Zonele umede, în pericol. Măsuri pentru protejarea lor
Deşi este recunoscută constant importanţa acestor ecosisteme, mai ales în combaterea efectelor negative produse de schimbările climatice, drenarea lor cu scopul dezvoltărilor urbane şi industriale este încă o practică utilizată. Numai în SUA se pierd anual mai mult de 30.000 de hectare de teren. Turbăriile specifice Scoţiei şi Argentinei sunt distruse prin colectarea necontrolată a turbei folosită ca sursă de energie.
Începând cu secolul XVII, mai mult de 250.000 de km2 din zonele umede aflate de-a lungul bazinului fluviului Mississippi şi aproximativ 35% din zonele umede ale lumii au fost distruse din cauza dezvoltării urbane și agricole, De asemenea, distrugerea acestor ecosisteme poate duce la eliberarea în atmosferă a carbonului stocat de acestea de-a lungul timpului.
Până în prezent, 171 de ţări s-au înscris în tratat şi, totuşi, zonele umede dispar într-un ritm alarmant. Companiile private au început să îşi îndrepte atenţia către elaborarea de proiecte de restaurare şi conservare a zonelor umede pierdute, cu scopul de a reduce emisiile de carbon din atmosferă.
Un exemplu îl reprezintă planurile de restaurare a pădurilor mlăştinoase de mangrove din Miami Beach, care au fost distruse acum 100 de ani. Acestea vor reduce eroziunea de la nivelul coastei şi vor preveni astfel inundaţiile.
„Utilizarea înțeleaptă și durabilă a zonelor umede nu este doar posibilă, este esențială pentru viitorul umanității și al planetei. Daunele continue aduse acestor ecosisteme care susțin viața vor avea consecințe grave dacă nu acționăm acum. În multe privințe, zonele umede sunt linia noastră de salvare pentru viitor. Și trebuie să facem investițiile necesare de timp, capital și dragoste pentru a le salva”, spune Martha Rojas Urrego, secretar general al Convenției privind Zonele Umede.
Sursă text: National Geographic
