Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Natură   /  Europa, primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050
oil,refineries,polluting,carbon,and,cancer,causing,smoke,stacks,climate

Europa, primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050

Comisia Europeană (CE) a prezentat în 2 iulie propunerea sa privind obiectivul climatic pentru 2040. Aceasta vizează reducerea emisiilor nete de gaze cu efect de seră (GES) cu 90% în următorii 15 ani față de nivelurile din 1990. Scopul este de a face din Europa primul continent neutru din punct de vedere climatic până în 2050.

Aceasta va oferi siguranță investitorilor, inovare, va consolida poziția de lider industrial a întreprinderilor noastre și va spori securitatea energetică a Europei. Chiar săptămâna aceasta, cel mai recent Eurobarometru a arătat sprijinul puternic al cetățenilor pentru acțiunile UE în domeniul climei, oferind un mandat solid pentru a menține cursul agendei de tranziție curată a UE.
Uniunea este pe drumul cel bun pentru a atinge obiectivul de 55% pentru 2030, transmite CE. Propunerea de modificare a legislației se bazează pe obiectivul obligatoriu din punct de vedere juridic al UE de reducere a emisiilor nete de GES cu cel puțin 55% până în 2030 și stabilește o modalitate mai pragmatică și mai flexibilă de atingere a obiectivului, în vederea unei economii europene decarbonizate până în 2050.

Președinta Comisiei, Ursula von der Leyen, a transmis: „Pe măsură ce cetățenii europeni resimt din ce în ce mai mult impactul schimbărilor climatice, ei se așteaptă ca Europa să acționeze. Industria și investitorii așteaptă de la noi să stabilim o direcție previzibilă de urmat. Astăzi arătăm că ne ținem ferm de angajamentul nostru de a decarboniza economia europeană până în 2050. Obiectivul este clar, călătoria este pragmatică și realistă”.

Obiectivul climatic pentru 2040 este consacrat în legislația UE privind clima. Temperaturile record din ultimele zile arată foarte clar urgența reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră. În Spania, a fost înregistrată temperatură de până la 46 de grade Celsius. Anul trecut a fost cel mai cald de la începutul înregistrărilor și primul cu o temperatură medie care a crescut cu peste 1,5°C.

Principalii climatologi din UE solicită o reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră în Uniune de cel puțin 90% până în 2040, ca minim absolut, pentru a îndeplini obiectivele Acordului de la Paris privind schimbările climatice și pentru a reduce temperaturile înregistrate. Fiecare punct procentual de reducere înseamnă economii de emisii de aproximativ 47 de milioane de tone de CO₂, echivalentul unui an din emisiile actuale ale Danemarcei.

Următorii pași

Prin obiectivul propus de 90%, UE transmite un semnal comunității mondiale: va menține cursul în ceea ce privește schimbările climatice, va pune în aplicare Acordul de la Paris și va continua să colaboreze cu țările partenere pentru a reduce emisiile globale.

Înaintea Conferinței ONU privind schimbările climatice (COP30) de la Belém (Brazilia) din noiembrie, CE va colabora acum cu Președinția Consiliului pentru a finaliza comunicarea privind Contribuția determinată la nivel național din UE.

Propunerea CE de stabilire a unui obiectiv climatic pentru 2040 va fi acum înaintată Parlamentului European și Consiliului pentru dezbatere și adoptare în cadrul procedurii legislative ordinare. Un viitor obiectiv climatic convenit la nivelul UE va servi și ca punct de referință pentru cadrul de politică al UE post-2030 care va fi elaborat ulterior.

Despre legea europeană privind clima

Legea europeană privind clima, care a intrat în vigoare în iulie 2021, consacră în legislație angajamentul UE de a atinge neutralitatea climatică până în 2050 și obiectivul intermediar de reducere cu cel puțin 55% a emisiilor nete de GES până în 2030, comparativ cu nivelurile din 1990. Pentru a-și îndeplini obiectivele de decarbonizare convenite, UE a adoptat de atunci un pachet legislativ pentru 2030 cunoscut sub numele de „Fit for 55”, iar punerea sa în aplicare de către statele membre ale UE – esențială pentru realizarea obiectivului 2040 – este în curs. Evaluarea de către Comisie a planurilor naționale privind energia și clima (NECP), prezentată la 28 mai, a arătat că UE se apropie în mod colectiv de obiectivul climatic pentru 2030 de reducere cu 55% a emisiilor de GES.

Legea privind clima impune, din punct de vedere juridic, un obiectiv climatic intermediar pentru 2040 pentru a stabili ritmul către neutralitatea climatică – o propunere care este necesară în termen de șase luni de la primul bilanț global al Acordului de la Paris, realizat în decembrie 2023.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.