Expoziție amplă care evidențiază legăturile dintre migrație și climă, la Paris
În timp ce COP30 se pregătește la Belém, în Brazilia, Palatul Porte-Dorée organizează o expoziție de amploare care explorează legăturile dintre migrațiile umane și schimbările climatice. Peste 200 de opere, videoclipuri, instalații și mărturii pun sub semnul întrebării modul în care trăim (și supraviețuim) într-o lume în plină reconfigurare. O expoziție necesară, la intersecția dintre artă și știință.
Pentru prima dată, palatul Porte-Dorée mobilizează toate spațiile sale – Muzeul Național de Istorie a Imigrației și Acvariul Tropical – pentru a aborda o problemă socială arzătoare: migrațiile legate de schimbările climatice.
Intitulată „Migrații și climă. Cum să locuim în lumea noastră?”, expoziția, curatoriată de conservatorul Bruno Girveau împreună cu Élisabeth Jolys-Shimells, Gabriel Picot și Olivier Bedoin, se bazează pe expertiza științifică a lui François Gemenne, cercetător specializat în migrații, și a biologului Sylvie Dufour, semnând astfel un parcurs în care rigurozitatea faptelor dialoghează cu puterea evocatoare a operelor.
„O expoziție este un act politic”, afirmă Constance Rivière, directoare Palatului Porte-Dorée.
Într-un context în care discursul politic are dificultăți în a convinge, ea revendică forța artei pentru a acționa și a înțelege. Potrivit ei, pentru a schimba conștiințele, „operele pot fi uneori mai eficiente decât datele științifice”. Echipa și-a asumat misiunea de a relansa discuția pe teme „poluate de bătălii ideologice”, subliniază directoarea, într-un moment în care președintele Statelor Unite, Donald Trump, putea afirma în septembrie, la tribuna ONU, că „schimbările climatice (…) sunt cea mai mare înșelătorie care a fost vreodată comisă împotriva lumii”.
Parcursul începe cu o evidență care trebuie totuși reamintită: migrațiile climatice nu sunt un fenomen nou. Dedicată lungii istorii a exilurilor legate de climă, prima secțiune prezintă vizitatorilor referințe picturale și documentare importante. Aici îl întâlnim pe Jan Brueghel cel Bătrân și lucrarea sa „Intrarea în Arcă” (vers 1600), un tablou alegoric pe lemn reprezentând refugiul în fața Potopului, care face trimitere la pictorul bengalez Jaba Chitrakar și la sulul său pictat care descrie cataclismul tsunamiului din 2004 din Oceanul Indian.
Mai departe, celebrul chip al „Migrant Mother” (1936), fotografiată de Dorothea Lange în timpul Marii Depresiuni, ne amintește că migrațiile sunt adesea rezultatul unei combinații de factori economici și de mediu.
Criza economică americană s-a combinat cu Dust Bowl din anii 1930, furtunile de praf care au devastat țara. Uleiul pe pânză al lui Alexandre Hogue, „Drought Survivors” (1936) și un fragment din filmul lui John Ford, „Les Raisins de la colère” (1940), adaptat după romanul lui John Steinbeck, continuă această poveste tragică, în care seceta și criza au forțat milioane de oameni să se exileze. Sub suprafață, peștii migratori, coralii și curenții oceanici povestesc, de asemenea, istoria unei lumi în plină schimbare.
Opera textilă „Crochet Coral Reef” (2022) a lui Margaret și Christine Wertheim celebrează frumusețea amenințată a recifelor de corali, în timp ce aceste ecosisteme tropicale se confruntă în prezent cu un declin catastrofal. Realizată colectiv cu ajutorul croșetei, instalația reflectă un angajament ecologic, în care răbdarea manuală devine un act simbolic de reparare. Culorile strălucitoare, aproape ireale, semnalează ceea ce riscăm să pierdem și deja pierdem: o lume fragilă, vibrantă și inextricabil interconectată.
A doua parte a acestei expoziții combină povestiri individuale și colective, subliniind faptul că migrațiile climatice nu sunt un fenomen îndepărtat, ci unul actual. Broderia neterminată a lui Maggy Gautreau, găsită după moartea sa în timpul furtunii Xynthia din 2010 în Vendée, devine un memorial discret. Aproape cincisprezece ani mai târziu, la mii de kilometri distanță, Mayotte este lovită de ciclonul Chido. Trimisă în rezidență artistică de urgență de către Palais de la Porte-Dorée, artista Laura Henno documentează reconstrucția precară și reziliența locuitorilor prin fotografiile și videoclipurile sale.
Parcursul se extinde apoi la o dimensiune globală, de la Mekong la Sudanul de Sud, trecând prin Groenlanda. Picturile lui Julie Polidoro surprind momente tragice din viața migranților climatici, în timp ce instalațiile lui Lucy + Jorge Orta, intitulate „Antarctic Village – No Borders” (2007) și „Antarctica World Passport Office” (2012-2014), imaginează comunități nomade fără frontiere pe banchiză, combinând urgența ecologică și utopia liberei circulații universale.
O expoziție cu împrumuturi fără transport aerian
Dincolo de alegerea operelor și a conținutului științific, expoziția se înscrie într-o abordare de responsabilitate socială a organizațiilor (RSO), în concordanță cu mesajul său ecologic. Nu s-a utilizat transportul aerian pentru împrumuturi, limitate la teritoriul european, iar scenografia a fost concepută pentru a fi reutilizată. În același spirit, Palatul Porte-Dorée publică rezultatele unui sondaj național realizat de institutul Occurrence-Ifop pe un eșantion de 1.000 de persoane: 73% dintre respondenți se declară puțin preocupați de schimbările climatice, iar 58% nu reușesc să răspundă corect la niciuna dintre întrebările privind legăturile dintre migrație și climă. Cifre alarmante care confirmă necesitatea unei astfel de expoziții.
Forța proiectului rezidă în echilibrul dintre estetică și cunoaștere, unde emoția devine un adevărat vector de înțelegere.
Expoziția poate fi vizitată până în 5 aprilie 2026.
