Ghețarii din Chile sunt pe cale de dispariție și topirea lor poate fi auzită
Turiștii care vin să viziteze întinsele câmpuri de gheață ale Patagoniei descoperă cu surprindere că liniștea, odată stăpână absolută aici, este alungată de sunetul gheții care se topește și crapă.
Ghețarul se retrage cu aproximativ 1 metru pe an. Topirea acestuia coincide cu creșterea temperaturilor, cauzată de accelerarea emisiilor de carbon din ultima jumătate de secol.
Patagonia – tărâmul care impresionează prin grandoare
Extravaganța faimoasei regiuni a Patagoniei chiliene stă în duritatea peisajului. Aici, natura, tăcută și magistrală, reprezintă luxul suprem. Carretera Austral sau Autostrada de Sud (Route 7), ce traversează 1200 km de frumusețe naturală și peisaje desprinse parcă de pe alt tărâm, este unică în lume.
Aceasta șerpuiește molcom printre Anzii, cu crestele lor îmbrăcate în zăpadă și pășunile întinse, unde prezența umană este greu sesizabilă. Aici, oamenii se sincronizează, mai degrabă, cu pământul, decât cu civilizația.
Cei aproximativ 17.300 de ghețari ai Patagoniei, împrăștiați de-a lungul Câmpurilor de Gheață Sudice și Nordice, din Argentina și Chile, sunt un simbol al regiunii. Relicve ale unei calote glaciare, al cărei apogeu al mărimii a fost atins acum 28.000 de ani, stau încă mărturie palpabilă a imuabilității acestei regiuni.
Prezentul și schimbările sale vizibile
Fiecare sculptură de gheață este diferită una față de cealaltă. Dar, la fel ca toți ceilalți ghețari, creșterea sau declinul lor se bazează pe cantitatea de zăpadă pe care o primesc și de temperaturile care îi pot influența pozitiv sau negativ.
Câmpul de gheață din nordul Patagoniei, a treia calotă ca mărime din emisfera sudică, se întinde pe o suprafață de aproximativ 4100 de km2, având o adâncime pe alocuri de aproape 1.6 km. Acest peisaj dramatic nu numai că se micșorează ca suprafață, dar și pierde anual în volum aproximativ 5.8 m3.
Oamenii de știință utilizează imaginile din arhive pentru a putea măsura cu exactitate evoluția în timp a ghețarului San Rafael. Marginea sa se află acum cu aproximativ 9.6 km mai retrasă față de locația sa din 1871, iar apa provenită din topirea ghețarului s-a acumulat într-un lac din apropiere.
Trecut înghețat, viitor inundat
Deși pare că nimic nu poate perturba liniștea magistrală a acestor locuri, din când în când, tăcerea este spartă de sunetele puternice produse de crăparea gheții și căderea acesteia în apă. Aparent, o rutină zilnică deja obișnuită. Și totuși, în ultimii cinci ani, schimbările pot fi observate cu și mai multă ușurință.
În anumite porțiuni, se mai pot observa doar depozitele de sedimente morenice lăsate în urmă de ghețari. Locuitorii acestei regiuni își amintesc cu claritate trecutul si observă cu îngrijorare schimbările puternice survenite de-a lungul timpului. Topirea acestor ghețari uriași poate duce la inundații extrem de periculoase. De altfel, nivelul lacurilor glaciare a crescut semnificativ, afectând puternic comunitățile din apropierea lor.
Pentru turiști, vizitarea primordialilor nemuritori ai naturii, este un act încărcat de solemnitate. Din păcate, descoperă cu tristețe, că și acești giganți sunt muritori, în felul lor. Astăzi, ghizii îi conduc pe vizitatori, de la copii până la bătrâni, să observe impactul vizibil și dureros al schimbărilor climatice asupra mediului.
Sursă text: National Geographic
