INTERVIU – Monica Ioniță, arta din deșeuri și sustenabilitate fără greenwashing

Monica Ioniță, designer și artist, vorbește într-un interviu acordat curatorial.ro despre proiectele ei de reutilizare creativă a materialelor, a deșeurilor, despre nevoia de produse sustenabile, de boicotare a marilor branduri care se folosesc de „campanii eco” pentru a polua tot mai mult și despre expoziția pe care o va vernisa în 5 septembrie la București.

Activistă pentru mediu și pasionată de tradiții, ea spune că munca artizanală nu trebuie să fie ieftină – „ea vine la pachet cu multe avantaje, cum ar fi calitatea produsului, unicitatea fiecărei piese, responsabilitatea față de mediu” – și că pentru a combate industria fast fashion și producătorii de mobilier ieftin, care duc campanii de greenwashing, trebuie să ne adresăm întrebările potrivite și să acționăm în consecință.

„Într-o societate bazată mai mult pe consum, oamenii pot vedea singuri că soluția de a face alegeri sustenabile nu este doar un moft, un trend, ci o necesitate”.

La București, în showroomul din strada Paris 14A, artista – fondatoare a proiectului „Vechi ca Nou” – va prezenta expoziția „Ecouri și lumini”, prima colecție completă de obiecte decorative – tablouri, lămpi și vaze – create exclusiv din materiale reciclate de ea. Expoziția va rămâne deschisă până în 19 septembrie.

Cum ai ajuns să combini natura și tradițiile în creații sustenabile? De ce artă și design sustenabile?

Monica Ioniță: Nu am ajuns acolo, am fost crescută în sensul acesta. Am crescut la țară, unde rar vedeai un ambalaj de plastic sau un lucru nou. Când bunica îți făcea un dar, probabil erau un ilic sau niște șosete lucrate de ea, iar asta pentru mine a fost un exemplu dat frecvent, pe care îl apreciez și acum.

De când eram copil îmi plăcea să pictez și să scriu, mă exprimam mai corect așa. Când am fost mai mare, am dat la Jurnalism,  apoi m-am angajat pentru că altfel nu-mi permiteam să termin școala și, într-un final, am terminat Agricultura la U.S.A.M.V, motiv pentru care mă simțeam impostor în arta mea. Ca să stopez acest sentiment, că stric pânzele pe care le desenez și că nu fac decât să poluez mai mult cu picturile mele cu temă ecologică, am început să fac artă din deșeuri, iar sentimentul de vină s-a transformat într-o liniște sufletească. Așa s-a născut „Vechi ca Nou”.

De unde faci rost de materia primă și cât timp durează să realizezi un obiect?

Monica Ioniță: Acum am furnizorii mei de carton și hârtie, înainte adunam în drum spre atelier genul ăsta de materiale. Cel mai bun material îl primesc de la Upgrade100, care îmi trimit hârtia, tăiată mărunt, ceea ce-mi mai ușurează din procesul de producție.

Polietilena expandată pe care o folosesc la bazele unor piese o găsesc și acum pe străzi, oamenii își aruncă și azi gunoaiele la marginea drumului. Într-un kilometru de acasă până la atelier pot găsi suficient de multe ambalaje din „scârțâitoare” încât să nu le pot căra singură.

Lemn găsesc de cele mai multe ori la ghenă, când duc gunoiul, sau primesc donații. Îmi scriu tot felul de oameni care cunosc importanța lemnului și vor ca acestea să primească o altă viață.

Fiecare piesă, în funcție de complexitate, are o durată diferită de execuție. Lucrez la un scaun de peste un an, care este făcut din carton reciclat, dar sunt convinsă că după toată această experiență voi putea face un alt scaun cu mult mai repede.

Mi-ar plăcea să pot oferi niște exemple concrete, cum ar fi că o lampă de 20 de cm durează 3 zile vara și undeva la 7 zile iarna până este gata, iar o băncuță tot din papier mâché a durat cam o lună până a fost gata pentru expoziție, asta pentru că am avut și o perioadă de secetă și le-am putut usca la soare liniștite. O sculptură de lemn poate dura de la o zi până la luni, în funcție de complexitatea lucrării.

Care a fost cel mai complicat proiect al tău și ce a presupus el?

Monica Ioniță: Cel mai complex și complicat proiect este VechiCaNou.ro. Am avut mereu inițiative antreprenoriale, dar acest concept a venit în viața mea atunci când mi-am dat seama ce am nevoie pentru a mă simți împlinită, și anume să fac artă și să pot ajuta și planeta.

Am pornit la drum cu acest atelier și îmi doresc să ajung cu conceptul acesta până la nivelul de fabrică, vreau să am capacitatea de a recicla cât mai mult.

Iar dacă aș răspunde la întrebare la un nivel micro, cea mai complicată și greu de executat piesă pe care eu am făcut-o a fost „Ecou Ancenstral”, care reprezintă o mască tradițional românească confecționată din peste 2.000 de bucăți de piele aruncate de un cizmar la gunoi. După zeci de ore de tăiat cu foarfecele fiecare bucățică de piele, rănile se transformau ușor ușor în bătături și descărcări ale nervilor în degete și din acel punct am putut continua doar pentru că ardeam de nerăbdare să dau un sens sacrificării acelor animale pentru pielea lor și să nu ajungă la gunoi nimic din ele. Iar la final, când m-am apucat să-i scriu povestea, toate cuvintele se așterneau imediat și nimic nu a mai fost complicat.

Ce anume din locuința ta nu se înscrie acestui principiu de reciclare și care este cel mai drag obiect creat de tine pe care îl deții?

Monica Ioniță: Clar, electrocasnicele sunt cele care nu se înscriu în acest principiu de reciclare. Prefer să le înlocuiesc cu modele noi, care să aibă un consum energetic redus și funcții moderne ce îmi simplifică viața, în timp ce pe cele vechi le trimit la reciclat către specialiști. Am și câteva electrocasnice luate la mâna a doua, dar pentru că se încadrau standardului de consum. În rest, am cam reușit să facem casa să vorbească despre noi prin tot felul de piese reinterpretate sau recondiționate.

Mi-e greu să aleg un singur obiect, când eu răspund la aceste întrebări înconjurată de piese ce ne spun povestea, așa că voi spune repede câteva și le descriu scurt: lustra din bucătărie, care este făcută din debaraua mamei iubitului meu; șifonierul pe care l-am găsit în apartament și l-am adaptat astfel încât să încadreze perfect frigiderul; lustra cu perforații din sufragerie, la care am lucrat câteva zile pentru culoarea și textura ei. Mă rezum la ele ca să nu vă plictisesc.

Care e principiul după care te ghidezi în a avea o existență „cât mai” eco?

Monica Ioniță: Cel mai uzual principiu care mă ghidează în această călătorie sustenabilă este să-mi pun întrebări, cu cât mai multe cu atât mai bine. Îmi aduc aminte că, atunci când eram mai mică și aflasem de fungi și bacterile din sol care degradează aproape orice, aveam întrebarea asta în timp ce mă plimbam în magazine: „Dacă-l bag în pământ, în cât timp îl descompune natura?”

Acesta este gândul pe care îl am când cumpăr ceva. Îmi imaginez că sună bizar, dar pentru mine a fost cel mai simplu să înțeleg de copil ce înseamnă impactul anumitor substanțe asupra mediului înconjurător, iar la întrebarea asta, dacă Google nu îți spune că se va degrada suficient de repede, nu cumpăra decât dacă este absolut necesar.

Când a apărut acest motor de căutare în buzunarele noastre, a fost cel mai bun consilier al meu în a avea o existență sustenabilă, a trebuit doar să-mi pun întrebările potrivite.

Nu am o viață zero waste, trăiesc la oraș, dar măcar pot să aflu oricând cum pot să-mi reduc cât mai mult impactul asupra mediului și reușesc mai mereu să-mi depășesc condiția și să fiu un pic mai atentă în alegerile mele, iar asta mă bucură atât de mult, că uneori abia aștept să mai învăț ceva și să aplic.

Se vorbește tot mai mult despre sustenablitate și reciclare, însă lumea e tot mai poluată și oameni par la fel de nepăsători. Au apărut numeroase proiecte și inițiative, iar pe de altă parte marii producători din modă, design sunt și printre marii poluatori ai planetei, deși mulți – nevoiți – încearcă o abordare eco. Cum vezi toată această scenă? Cum a evoluat ea în ultimele două decenii, de când ești activistă?

Monica Ioniță: Aș răspunde în primul rând cu un oftat la întrebarea asta. Pe cei din industriile nefaste fast fashion sau ale mobilierului ieftin suedez nu-i putem opri decât într-un singur mod, și anume să nu mai cumpărăm de la ei. Campaniile lor ecologice sunt făcute ca să ne ia nouă ochii și să fie lăsați să ne umple de gunoaie. Din cauza lor, care au bugete enorme de media, oamenii stau liniștiti că nu se poate întâmpla nimic rău.

Trăim în anul în care cel mai mare poluator, Coca-Cola, care ne-a ambalat râuri și ni le-a vândut tot nouă, ia premiul pentru cea mai bună campanie ecologică, cam asta este evoluția. Ca aceste mișelii de greenwashing să nu se mai întâmple, noi trebuie să ne punem întrebările potrivite, să ne răspundem și să acționăm în consecință.

Sustenabil în design cred că înseamnă local, artizanal, second hand, materiale reciclate, în niciun caz o corporație care consumă și poluează enorm cu 99% din produsele lor și creează și 1% produse „sustenabile” pe care le folosesc 100% în campaniile publicitare pentru a părea că le pasă. În asta am evoluat noi, de aici și oceanele cu insule de zeci de km de plastic, câmpurile și pădurile pline de gunoaie.

Crezi că ceea ce e vândut azi – la nivelul marilor branduri – cu titlul de sustenabil este într-adevăr sustenabil? Și face vreo diferență sau este doar o aliniere a acestor entități la tema discutată pe plan global?

Monica Ioniță: Marile branduri cred că nu sunt interesate de sustenabilitate, trebuie să o simuleze doar în campanii, dar în niciun caz să adopte o decizie care să conteze pentru planetă. Știți ce ar însemna asta pentru ei? Păi, a fi sustenabil nu înseamnă doar niște materiale alese atent și naturale, care sunt scumpe, ci și calitative și durabile, iar asta le-ar afecta financiar. Acest principiu ar trebui să aibă la bază și plata pentru traiul zilnic al muncitorilor ce produc acele piese, iar asta ar costa iar foarte mult, ori ei preferă munca unor adulți sau copii ce își sacrifică viețile pentru o bucată de pâine. Dacă campaniile lor scumpe nu erau false și dădeau rod, planeta acum nu era îngropată în gunoi.

Există branduri de haine care au campanii de colectare a hainelor deși nu le reciclează, se bazează pe faptul că noi nu avem unde să ne ducem lucrurile uzate și așa își creează flux în magazine, plus că pot folosi asta ca fiind parte a comportamentului lor sustenabil, iar apoi își mai dau și un premiu.

Într-o lume înclinată tot mai mult spre consum, mai pot fi oamenii convinși să își recondiționeze sau transforme hainele, obiectele de decor, de mobilier?

Monica Ioniță: Cei care nu au deja plăcerea asta nu o au pentru că nu au încercat până acum. Nu cred că există mulțumire mai mare decât să faci ceva cu mâinile tale, nimic nu mi-a adus pace mai multă decât asta și cred ca este în genele noastre. Imaginează-ți că obiectul acela din casă, care nu mai este adaptat la designul actual, are deja o poveste cu el, poate îl ai de la părinți sau bunici, și alegi să-l recondiționezi sau să-l reinterpretezi pentru a-l păstra în casă. Acel obiect poate deveni începutul unei conversații când primești vizite, el va vorbi despre tine, despre familia ta sau despre aventura lui până a ajuns la tine.

Chiar și achizițiile de haine sau obiecte vechi, care sunt la a doua mână, a devenit popular. În magazinele vintage poți găsi piese superbe pe care rar le vei putea vedea și la alte persoane, iar asta pe mine mă încântă tare, în contextul în care fast fashion-ul ne dictează uniformele prost calitative ce ne-au umplut gropile de gunoi.

Într-o societate bazată mai mult pe consum, oamenii pot vedea singuri că soluția de a face alegeri sustenabile nu este doar un moft, un trend, ci o necesitate.

Dacă vorbim despre o lume ce consumă excesiv, vorbim și despre o lume care pare să nu aibă timp pentru prea multe lucruri. De ce să investim timp și bani în astfel de obiecte?

Monica Ioniță: Este simplu să faci un calcul de tipul „timpul înseamnă bani”, iar atunci îți dai seama de faptul că plătești pentru acele obiecte din timpul tău petrecut la muncă. Simplificând lucrurile așa și înțelegând această idee, rămâne doar să pui în balanță avantajele și dezavantajele unei astfel de decizii. Atunci când te hotărăști să salvezi o piesă din casa ta, devii un erou, un salvator, iar această satisfacție nu o poți găsi decât așa, prin munca ta proprie. După acest sentiment împlinitor, urmează mulțumirea omului care a muncit cu propriile mâini să facă ceva, mulțumirea creatorului aș putea spune. Să nu mai vorbim despre faptul că vei putea alege exact nuanța și designul la care vrei să ajungi, care să se potrivească perfect casei tale și nu vei mai avea casa la fel ca toți prietenii tăi. Și clar este piesa ce va vorbi despre tine atunci când vei avea musafiri. Eu numesc astfel de obiecte „startul unor conversații”.

Toate aceste avantaje ale recondiționării vor face să pălească puținele avantaje pe care un magazin suedez de mobilă ți le poate oferi.

Consider că dacă ne dorim ca pădurile noastre să nu mai fie furate ilegal, noi trebuie să ne oprim din a mai cumpăra astfel de mobilier, ce a devenit  uniformă în casele noastre. O  mărturie a faptului că nu ne-am pus suficiente întrebări, precum: „De unde își ia lemnul acest magazin de mobilă?”

Sunt arta sustenabilă și designul sustenabil „suficient” de accesibile oamenilor?

Monica Ioniță: Arta și designul din sfera sustenabilității sunt accesibile uneori, dacă ai răbdare să cauți suficient. Când am creat VechiCaNou.ro am făcut-o și pentru a face arta mai accesibilă oamenilor. Scopul meu final cu acest proiect este de a scala cât mai mult, pentru a recicla cât mai multe deșeuri și pentru a putea să mențin un preț cât mai jos. Cu siguranță, munca artizanală nu trebuie să fie ieftină, ea vine la pachet cu multe avantaje, cum ar fi calitatea produsului, unicitatea fiecărei piese, responsabilitatea față de mediu, dar îmi doresc să o fac mai accesibilă oamenilor, pentru a propaga povestea.

Ce îți dorești să transmiți prin „Ecouri și lumini”? Spune-ne, te rog, mai multe despre lucrările incluse în expoziție.

Monica Ioniță: „Ecouri și lumini” reprezintă prima colecție completă de obiecte decorative create exclusiv din materiale reciclate de mine. Prima cu prețurile cele mai accesibile, care sper să fie cunoscută de cât mai mulți oameni, căci fiecare piesă va veni la casa ei cu o poveste proprie, unică, care va sensibiliza mai departe.

Ecourile sunt reprezentate de vazele de papier mâché, care vorbesc cel mai apăsat despre valorile care contează în lupta cu poluarea. De exemplu, piesa numită „Ecoul Luminii” vorbește despre un veritabil manifest de activism, reprezintă un far de inspirație pentru o viață sustenabilă.

În ultimii ani, degradarea mediului a atins cote alarmante. Schimbările climatice, defrișările și poluarea masivă amenință biodiversitatea și sănătatea planetei noastre. „Ecoul Timpului” ne invită să reflectăm asupra impactului acțiunilor noastre asupra mediului. Metafora vazei ne sugerează că, la fel cum straturile de papier mâché sunt construite cu grijă și răbdare, tot așa ar trebui să ne construim alegerile zilnice, orientându-ne spre sustenabilitate.

Luminile sunt reprezentate de lămpile versatile ce pot fi așezate atât pe podea, cât și pe mobilier și a căror lumină este proiectată diferit în funcție de unghiul de refracție. Ele apar în această colecție sub forme unice, cu texturi diverse și denumiri românești ce ajung să formeze fiecăre o poveste specială ce îmi doresc să îmbie la schimbări sustenabile.

Denumiri precum „izvor”, „văpaie”, „meandre” descriu lămpile acestei colecții, iar ele devin un exemplu despre cum arta și sustenabilitatea pot coexista, oferind soluții estetice care respectă și protejează planeta.

La ce lucrezi în prezent și ce planuri ai pentru viitorul apropiat?

Monica Ioniță: În perioada asta lucrez la evenimentul care va avea loc în 5 septembrie la showroomul Paris 14A. Îmi doresc ca lansarea colecției „Ecouri și Lumini” să fie un vernisaj în sine, motiv pentru care lucrez acum la piese ce nu au văzut lumina reflectoarelor sau a aparatelor foto niciodată.

Am reușit să încununez colecția de „Lumini din natură” cu o instalație de perete, unicat, care nu va putea fi replicată, ce poartă numele acesteia. Toate aceste piese unice vor fi înconjurate de muzică și sunete ambientale din vremea copilăriei mele, armonizate perfect de DJ Gruia.

Lucrez de câteva luni la o piesă ce în imaginația mea reprezintă „Tronul Civilizației”, care va fi prezentă în acest vernisaj și reprezintă necesitatea de a face schimbări în stilul nostru de viață.

Am creat un set de șase tablouri albe din hârtie reciclată, care vorbesc despre copilăria la țară și dorul meu de timpul care părea că trece mai blând în curtea bunicilor. Unul dintre ele reprezintă inima uscată de dor a lui mamaie, după plecarea noastră la oraș, un altul este reprezentat de o roșie alături de trei felii de brânză, care vorbesc despre primul rod al grădinii de la începutul verii.

Mai am câteva săptămâni până la acest eveniment și sunt convinsă că tot atâtea săptămâni voi avea de muncă continuu, pentru a face lucrurile cât pot eu de bine. Mi-ar plăcea la acest vernisaj să pot transmite mesajul de avea o viață sustenabilă cât mai multor oameni și să arăt, de fapt, și ușurința de a face acest lucru.

Credit foto: vechicanou.ro/ prin amabilitatea artistei