Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial.ro  /  Natură   /  Jurnal montan – Vârful Leaota prin Valea Mitarca. Pe aripile vântului
muntii leaota, curatorial.ro

Jurnal montan – Vârful Leaota prin Valea Mitarca. Pe aripile vântului

Seria „Jurnal montan” propune pentru luna august o drumeţie în măreţii Carpaţi Meridionali. Am ales unul din vârfurile cu multe variante de abordare, pretabile pentru toate anotimpurile.

Astfel, echipa „Oameni pe munte” și curatorial.ro au decis urcarea către Vârful Leaota (masiv ce face parte din grupa montană Bucegi-Leaota-Piatra Craiului ai Meridionalilor estici), pe traseu nemarcat, prin Mitarca.

Fructele de pădure – minunatele daruri ale verii

Traseul porneşte de la cabana Brătei, pe drum forestier, până la Valea Mitarca. De aici, am făcut stânga şi am început urcarea prin pădure, pe traseu nemarcat. Vara şi-a spus cuvântul şi ne-a oferit darurile ei delicioase: afine, zmeură şi parfumatele fragi. O desfătare fără asemuire.

Afine si fragi, curatorial.ro

Afine si fragi, curatorial.ro

După urcarea destul de abruptă prin pădure, am ieşit în alt drum forestier. De aici, am mers o bucată pe drum, apoi am început o a doua urcare prin pădure. Dimineaţa de vară ne-a încântat cu adieri şi raze jucăuşe printre ramurile copacilor. Cu cât înaintam, cu atât se înmulţeau şi tufele de afin şi gălbiorii.

urcarea prin padure, curatorial.ro

Urcarea prin padure, curatorial.ro

Pe aripile vântului spre Leaota

S-a terminat pădurea şi am ieşit pe o culme, în gol alpin şi vânt de peste 50 km/h. Am simţit că ne putem, efectiv, sprijini cu spatele de vânt. Poveştile spuse de vânt nu au nici început şi nici sfârşit. Lumea exterioară dispare şi te poţi concentra pe descifrarea tainelor păstrate de natură. Soarele ardea şi el cu putere, semn că vara nu vrea încă să plece.

masivul leaota, curatorial.ro

Masivul Leaota, curatorial.ro

De pe această culme, s-a deschis o perspectivă largă, dar şi o superbă lecţie de geografie: culmile Leaotei, Bucegi, Piatra Craiului, Iezer, chiar şi Baiului, dacă mijeam puţin ochii. Cerul de un albastru sincer, turmele plutind prin văi. Am continuat până la Vârful Mitarca, apoi către Vârful Leaota, pe marcaj bandă albastră.

priveliste catre bucegi, curatorial.ro

Priveliste catre Bucegi, curatorial.ro

valea mitarca, leaota, curatorial.ro

Valea Mitarca, Leaota, curatorial.roDe sus vezi lumea altfel

Muntele este al drumeţilor, al celor care înţeleg importanţa naturii şi care încearcă să se regăsească în inima ei. De aceea, nu ne-a încântat prea tare să găsim, aproape de vârf, două autovehicule de teren parcate. Există, într-adevăr, un drum de acces, dar are o altă utilitate.

vedere de pe varful leaota, curatorial.ro

Vedere de pe Varful Leaota, curatorial.ro

De pe Leaota, perspectiva se deschide şi mai mult. Orizontul se aşează în straturi de gradient. Nu putem să nu ne gândim mereu la cât de spectaculoasă şi chiar ciudată poate fi planeta noastră. Am poposit puţin, pentru o gustare rapidă, o sesiune foto şi odihnă, apoi am dat startul coborârii. Sub vârf, un mic lac de nivaţie unea cerul cu pământul.

lac de nivatie sub leaota, curatorial.ro

Lac de nivatie sub Leaota, curatorial.ro

Iarba cât noi de înaltă ne-a purtat paşii

Coborârea a fost uşoară, până sub culme, apoi am intrat într-o vegetaţie formată din iarbă ce depăşea 1 m înălţime. Vântul încă ne mai zburătăcea cu putere, dar nu mai trimitea rafale reci. Marea de iarbă ne-a pus ceva probleme, din cauza glodurilor sub formă de muşuroaie, de care ne împiedicam la fiecare pas. „La noi sunt codrii verzi de brad şi câmpuri de mătase…”

coborare prin iarba inalta, curatorial.ro

Coborare prin iarba inalta, curatorial.ro

După ce am scăpat de ierburile gigant, marcate pe alocuri de urzici la fel de înalte, am pătruns în pădure, pentru ultima parte a traseului nostru. Am revenit pe Valea Mitarca, apoi către cabana Bratei, unde am oprit şi pentru cină. O tură superbă, deloc grea, cu vreme faină, pe un munte versatil, dar uneori încăpăţânat cu drumeţii prea semeţi. Şi pe noi ne-a pus de câteva ori la încercare, dăruindu-ne şi câteva lecţii de viaţă.

vedere din drona cu cabana bratei, curatorial.ro

Vedere din drona cu Cabana Bratei, curatorial.ro

Detalii tehnice ale traseului

Cabana Brătei (1200 m) – Valea Mitarca (1500 m) – Vârful Mitarca (1829 m) – Vârful Leaota (2133 m) – Muchia Pietroasă – Valea Mitarca – Cabana Brătei

Distanţă: 15 km

Tip traseu: drumeție

Diferenţă de nivel: 1000 m

Timp total estimat: 7 h 30 min

Marcaj: nemarcat, bandă albastră

Grad de dificultate: uşor spre mediu