Jurnal montan – Vârful Piatra Cloșanilor în prag de furtună. Peștera Topolnița şi ieșirea din întuneric

Seria „Jurnal montan” propune de data aceasta, pentru luna iunie, două zile de aventuri montane: un traseu superb în Munții Mehedinti și o experiență inedită, la al cărei parcurs nu ne-am așteptat câtuși de puțin.

Pentru că anul trecut nu am reușit să facem toate traseele propuse pentru Munții Mehedinți, echipa „Oameni pe munte” și curatorial.ro au reluat traseul către Vârful Piatra Cloșanilor, parte a Parcului Național Domogled – Valea Cernei, la care am adăugat o incursiune specială și în inima munților și anume vizitarea Peșterii Topolnița.

Pădurea fermecată

Așa cum bine am aflat cu trecerea timpului, niciun munte, nicio pădure și nicio zi nu e la fel ca celelalte. Vremea a ținut cu noi ca întotdeauna, pe o bucată mare și importantă din traseu, iar soarele ne-a luminat poteca încă de dimineață, ridicând aburi din roua proaspătă.

Traseul începe din satul Cloșani și traversează poieni de un verde crud, câteva gospodării îngrijite, apoi pătrunde într-o pădure ca din povești, care parcă nu se mai termină, o pădure vrăjită de un farmec aparte. Am cotit la stânga și am părăsit punctul roșu pe un traseu aparent nemarcat, dar punctat foarte bine de o bandă albastră care ne-a ghidat în continuare.

La un moment dat, pădurea de foioase se întrerupe brusc fiind continuată de o porțiune cu conifere, un semnal pentru noi că trebuie să facem dreapta și să începem urcarea către stâncărie. Un urcuș greu, susținut, sculptat pe alocuri în stâncă, total neașteptat după plimbarea plăcută din pădure.

Atenție la viperele cu corn!

De aici, a fost necesară întreaga noastră atenție și grijă unde punem atât mâinile cât și picioarele, această zonă fiind cunoscută pentru fauna sa diversă, în special pentru viperele sale cu corn. Deși viperele atacă doar dacă se simt amenințate, din neatenție se poate întâmpla să fiţi muşcați.

Serul antiviperin are un termen de valabilitate extrem de limitat și este foarte scump, de aceea puține spitale își permit să țină un stoc din acest ser. Așadar, este mai indicat să fim atenți și, din când în când, să facem zgomot călcând mai apăsat pentru a le avertiza.

Atenția ne-a fost pe deplin răsplătită cu o pereche de vipere încolăcite în iarba înaltă, în semi-umbră, bucurându-se tihnit de razele calde de soare. Nu puteam să nu fotografiem acest moment, așa că ne-am apropiat cu precauție pentru a le imortaliza.

Perspective uimitoare și verde în gradient

Anul acesta anotimpurile au fost ușor decalate, iar întreaga natură s-a trezit mai greu decât de obicei. Așa că, nu întâmplător, ne-am putut încă bucura de narcisele cu parfumul lor elegant, de irișii galbeni pitici, de poienile colorate cu flori vesele, de gențiene, de feluritele ciuperci din păduri, de verdele crud al mugurilor şi de crestele încă acoperite cu zăpadă.

Întotdeauna traseele noastre sunt întârziate de fotografii. Traseul deschide perspective largi asupra întregului ținut. De pe creasta Cloșanilor pot fi admirați Munții Almăjului, Vârful Arjana, Godeanu, Peleaga și Păpușa din Retezat, Piatra Iorgovanului, Galbena din Munții Godeanu, etc.

În egală măsură, și Piatra Cloșanilor poate fi observată astfel: partea sa nord-vestică, adică cea stâncoasă este vizibilă din Munții Cernei, Godeanu, Oslea, Retezatul Mic, Retezat, iar partea sud-estică, cea împădurită, poate fi observată de pe Vârful lui Stan și uneori chiar și din Parâng, dacă o permite vremea. Totul îmbrăcat în felurite nuanțe de verde, trecând în gradient de la verdele cel mai crud până la cel mai întunecat.

Furtună pe Piatra Mare a Cloșanilor

Traseul se continuă pe creasta spectaculoasă și ajungem în punctul în care trebuie să urcăm o porțiune mai abruptă, stâncoasă, presărată cu cabluri de asigurare. Și aici este nevoie de atenție maximă, dar și de căștile noastre de protecție, nelipsite din echipament. Trecem cu bine și de această bucată, în timp ce pe nesimțite, pe cerul albastru încep să se adune nori amenințători veniți din toate părțile.

Din acest moment, a fost util să mărim ritmul pentru a ajunge la vârf înainte să înceapă furtuna. Un montaniard priceput știe că pe munte este ca în viață. Acum este soare, pentru ca în secunda următoare o furtună să îți reorganizeze perspectiva. De aceea, trebuie să fii pregătit mereu pentru ambele situații.

Pentru noi, vârful a fost pe repede înainte. Selfiul de grup cu indicatorul de marcare a vârfului, o gustare rapidă, echiparea cu jachetele de ploaie și în cinci minute porneam mai departe pe traseu. Norii negri s-au adunat rapid deasupra noastră, creând un contrast superb cu orizontul pe care se profilau crestele Munților Godeanu, încă acoperite de zăpadă. Nu am scăpat de ploaia torențială și vântul puternic, dar am avut și noroc că au lipsit fulgerele.

Creste și păduri învăluite în ceață

Din fericire pentru noi, ploaia nu a durat foarte mult. În urma ei, natura s-a îmbrăcat într-o ceață albicioasă, protectoare. De la Vârful Colțul Pietrii, de unde am reintrat pe marcaj punct roșu, începe o coborâre ușor abruptă, punctată și ea de cabluri. E o porțiune scurtă, care în mod normal nu pune deloc probleme, dar unde e bine totuși să te asiguri, mai ales după ce a plouat. De aici, am putut admira prin vălătucii albi de ceaţă Lacul Valea Mare, în apropierea căruia ne aștepta o parte din mașini.

Mai departe, traseul ne-a condus pașii alternativ când prin păduri cu copaci învăluiți în ceață, când în poieni înflorite, uneori urcând, alteori coborând și tot așa până la finalul traseului, marcat tot de o pădure deasă din care am ieșit la drum.

Peștera Topolnița – o minune a naturii

A doua zi a fost despre Peștera Topolnița, o peșteră cu totul neașteptată, cel puțin pentru mine, și foarte diferită de ce am experimentat până acum. Ghizii noştri au fost foarte răbdători cu noi.

Aventura a început cu îmbrăcarea neoprenelor. O aventură pe cinste, pentru că este foarte greu să îmbraci un costum de neopren, mai ales atunci când este cald afară și ești transpirat. Am izbândit cu chiu cu vai și am pornit către peșteră, neștiind ce ne așteaptă. Am traversat o bucată mică din Râul Topolnița, ne-am aclimatizat rapid cu apa în şosetele de neopren și iată-ne ajunși în apropierea intrării.

O intrare maiestuoasă care ne-a tăiat respirația. Tot timpul am avut impresia că o să fie o plimbare prin galeriile uriașe ale peșterii. Nimic nu ne-a pregătit pentru ceea ce avea să urmeze, nici măcar informația că din cauza ploilor e posibil ca nivelul apei din peșteră să fie mai ridicat decât era așteptat.

Coborârea în peșteră

Pentru unii din noi, a fost necesară o doză de curaj. Deși părea mai simplu la început, coborârea în peșteră ne-a pus probleme, aceasta realizându-se în rapel cu ham și cordelină, printr-o nișă îngustă săpată în stâncă, direct în apa învolburată. A durat peste jumătate de oră să coborâm toți. Din cauza ploilor abundente, apele umflate ale Râului Topolnița străpungeau peștera în șuvoaie puternice. A trebuit să traversăm mai multe astfel de șuvoaie sau să ne lăsăm purtați de apă pe stâncile alunecoase, ca pe un tobogan. Unică senzația de confort oferită de costumele de neopren, temperatura în ele reglându-se rapid după intrarea în apă.

suvoaiele involburate ale raului topolnita curatorial.roOdată intrați în peșteră, lumina a dispărut complet. Vedeam, în întunericul aproape tangibil, doar ce ne permiteau frontalele, singura noastră sursă de lumină. În șir indian, păstrându-ne unii aproape de ceilalți, am parcurs galeriile la indicațiile ghizilor noștri. Interesant a fost și zgomotul înfundat produs de câteva pietre care au căzut de sus. Am sperat că sunetul venea din exterior. Am avut porțiuni cu apă până la glenze, dar și locuri în care a trebuit să înotăm, purtați de neopren pe undele râului.

Drumul către lumină

Finalul a fost apoteotic, cu semnificații diferite pentru fiecare dintre noi. La indicațiile ghizilor, am închis frontalele și ne-am lăsat învăluiți în întunericul dens. Am înaintat precauți în apa din ce în ce mai mare. Nu se vedea absolut nimic în jur. Întunericul a fost perceptibil, enorm, infinit.

Un cumul de sentimente ne-a invadat. Pământul nu îl mai simțeam sub picioare, apa curgea liniștit și ne purta cu ea, întunericul se arunca asupra noastră din aproape toate părțile. A trebuit să ne păstrăm calmul și speranța că vom ieși la liman. Cu timpul, ochii ni s-au obișnuit cu smoala din jur și ieșirea din peșteră a început să se întrezărească. Lumina, la început slabă, apoi din ce în ce mai vie, conturând și mângâind pereții, ne-a părut ca o minune.

Nu am putut surprinde nașterea, ieșirea la lumină, revenirea la viață. Dar toate aceste sentimente au rămas în mintea și sufletele noastre, ca o experiență unică, de neuitat și poate, ca o lecție de viață.

O scurtă prezentare

Peștera Topolnița este o peșteră naturală, aflată în partea centrală a Podișului Mehedinți, între localitățile Marga și Cireșu și are o altitudine de 434 m, cinci deschideri și o lungime totală aproximativă de 11.000 m. Este a doua ca mărime din România și a 17-a din lume. Prezintă o rețea de galerii dispuse pe patru etaje, două fosile, unul subfosil și altul activ. Este o peșteră caldă, având o temperatură permanentă cuprinsă între 8,2°C și 10,8°C. Este subordonată administrativ Academiei Române, fiind protejată și închisă circuitului turistic. Vizitarea acesteia se face doar cu ghid și programare din timp.

Detalii tehnice ale traseului

Valea Izvorărelor – Foeroaga Șoimului – Piatra Mare a Cloșanilor (1421 m) – Vârful Colțul Pietrii (1332 m) – Valea Mare

Distanţă: 13 km

Tip traseu: drumeție

Diferenţă de nivel pozitivă: 1126 m

Timp total estimat­­­­: 10 h 20 min

Marcaj: punct roşu/ porţiune nemarcată, dar punctată cu bandă albastră

Grad de dificultate: mediu spre dificil