Dâmbovița Delivery, evenimentul-manifest al programului Dâmbovița Apă Dulce, ajunge la Debarcaderul Timpuri Noi în 7 și 8 iunie. Această primă ediție de vară transformă debarcaderul, un spațiu uitat al orașului, într-un loc de întâlnire, dialog, petrecere a timpului aproape de
Ziua Mondială a Mediului este dedicată anul acesta acțiunilor de combatere a poluării cu plastic. Campania #BeatPlasticPollution, inspirată din natură și prezentând soluții reale, încurajează persoanele, organizațiile, industriile și guvernele să adopte practici durabile care să ducă la schimbări sistemice. Marcată
Brazilia va avea un Centru Pompidou, care își va deschide porțile la sfârșitul anului 2027, în apropiere de cascada Iguaçu, un pariu ambițios într-un moment în care marele muzeu de artă modernă își închide porțile la Paris pentru cinci ani
Patru alpiniști britanici au devenit primii care au escaladat Muntele Everest folosind gaz Xenon, ceea ce i-a ajutat să economisească câteva săptămâni de care alpiniștii au nevoie pentru a se obișnui cu altitudinile mari, a declarat un oficial al companiei
Proiectul artistic „Coding Drops”, realizat de un grup internațional de artiști reuniți de Asociația Qolony - Colonia pentru Artă și Știință, vorbește despre inteligența apei din punct de vedere neconvenționale. Ioana Vreme Moser (RO/DE), Mark IJzerman (NL) și Floriama Cândea (RO)
„Lost in a Forrest of Possibilities” este o instalație în trei părți de Sergiu Chihaia expusă pentru prima dată în aer liber. Ea semnalizează intrarea în parcul de sculpturi RAD din grădinile CARO, care se încheie în 25 mai. Lucrarea lui
Agenția Spațială Europeană (ESA) a lansat cu succes un satelit unic care folosește un sistem radar special pentru a descoperi ce se află sub coronamentul pădurilor tropicale, în speranța că va ajuta oamenii de știință să înțeleagă mai bine importanța
Mar Piccolo era o importantă sursă de midii, însă acum, serios afectată de poluare după decenii de industrializare, este o mare moartă. Aflată în zona Taranto, la sud de Bari, regiunea protejată e un golf semi-închis situat între oraș și mare.
Mai mult de 40% din electricitatea mondială a fost generată fără arderea combustibililor în 2024, când emisiile de dioxid de carbon au crescut la un nivel record, potrivit unui raport al think-tank-ului Ember. Raportul arată creșterea utilizării tipurilor de energie verde,
Arheologii au descoperit, în luna ianuarie, un colţ de mamut lânos în localitatea Săpoca din judeţul Buzău. După confirmarea descoperirii, piesa a fost adusă la Muzeul Judeţean Buzău pentru conservare primară și este analizată de cercetători de la Universitatea din














