Kakadu Carnaby din Australia de Vest, pe cale de dispariție, pot trăi până la 35 de ani în sălbăticie, fiind una dintre cele mai longevive specii de păsări, potrivit unui studiu început în 1969. Opt kakadu Carnaby cu vârste cuprinse între
Conferința ONU privind schimbările climatice din 2024 (UNFCCC COP 29) a avut loc la Baku, și s-a încheiat cu un acord financiar pentru a ajuta țările mai sărace să facă față schimbărilor climatice care este aspru criticat, iar activiștii pentru
Cel mai mare coral măsurat vreodată a fost găsit de oamenii de știință în sud-vestul Oceanului Pacific, în Insulele Solomon, și este considerat că are o vârstă de peste 300 de ani. Mega-coralul este o colecție de multe creaturi conectate, minuscule,
Un excursionist din nordul Alpilor italieni a găsit prima urmă a ceea ce oamenii de știință consideră a fi un întreg ecosistem preistoric, inclusiv amprentele bine conservate ale reptilelor și amfibienilor, scoase la lumină de topirea zăpezii și a gheții
Artista islandeză Björk a creat pentru Centrul Pompidou din Paris o instalație sonoră, intitulată „Nature Manifesto”, care include sunete emise de unele animale dispărute și pe cale de dispariție. Ea a colaborat pentru acest proiect cu fotograful Aleph Molinari. Simultan cu
Mai mult de opt români din zece recunosc nevoia de a-și schimba și adapta stilul de viață la efectele schimbărilor climatice, potrivit sondajului anual cu privire la climă comandat de Banca Europeană de Investiții (BEI), instituția de creditare pe termen
O secțiune a unuia dintre cele mai lungi râuri din Australia, Murrumbidgee, a pierdut mai mult de jumătate din apa sa într-o perioadă de 30 de ani din cauza barajelor și a altor devieri, potrivit unei noi cercetări. Oamenii de știință
Zonele afectate de secetă extremă și-au triplat dimensiunea începând cu anii '80, se arată într-un recent raport privind efectele schimbărilor climatice, care arată că impactul acestora asupra sănătății a atins niveluri record. Patruzeci și opt la sută din suprafața Pământului a
Fuziune între cercetarea artistică și cea științifică și propunând o redescoperire a naturii bazată pe premise conceptuale, expoziția „Wind in My Pages”, realizată de Alexandru-Claudiu Maxim și curatoriată de Ioana Marinescu, marchează încheierea proiectului „Agora Kiseleff • Patrimoniu, Registru Verde,
Sustenabilitate și importanța plantelor din jurul nostru sunt subiectele principale ale expoziției „The New Empire” a fotografei Ioana Cîrlig, deschisă la Camera E12 din Atelierele Malmaison până la 15 noiembrie. Curatoriată de Julie Bonzon, istoric de artă și de fotografie, expoziția














