Peste 200 de publicaţii de specialitate trag un semnal de alarmă privind “daunele catastrofale” ale schimbărilor climatice
Peste 200 de reviste de Sănătate din lumea întreagă au publicat simultan un editorial care îi îndeamnă pe liderii mondiali să ia măsuri urgente pentru a limita creşterea temperaturii atmosferice, să limiteze distrugerea naturii şi să protejeze sănătatea cetăţenilor, relatează Science Daily.
Specialiştii spun că reducerea emisiilor de carbon şi conservarea biodiversităţii sunt binevenite, dar nu sunt suficiente şi trebuie să fie completate cu planuri pe termen lung.
Printre publicaţiile semnatare se numără The BMJ, The Lancet, the New England Journal of Medicine, the East African Medical Journal, the Chinese Science Bulletin, the National Medical Journal of India, the Medical Journal of Australia.
De altfel, acest apel vine cu puţin timp înainte de Adunarea ONU şi de Conferinţa pe teme climatice COP26 ce va avea loc la Glasgow, în noiembrie.
Decenii întregi, specialiştii au vorbit despre impactul asupra sănătăţii şi despre rata de supravieţuire la temperaturi ridicate dar şi despre distrugerea ecosistemelor.
Aceste lucruri îi afectează în special pe cei mai vulnerabili – copii şi persoane în vârstă, minorităţi etnice, comunităţi sărace şi persoane cu probleme de sănătate.
Editorii fac un apel la guverne să intervină în trasformarea societăţilor şi economiilor, anume să redefinească sistemele de transport, oraşele, producţia şi distribuţia de alimente, pieţele finaciare şi sistemele de sănătate.
Va fi nevoie de investiţii substanţiale, dar această alegere înseamnă “beneficii economice şi de sănătate substanţiale, inclusiv locuri de muncă de calitate, reducerea poluării atmosferice, condiţii de locuire şi o dietă îmbunătăţite”, notează Science Daily.
Citiţi integral: http://www.sciencedaily.com/releases/2021/09/210906091017.htm?fbclid=IwAR0YNNg5KwVfDVb8em4WbIDnPLtGfV1WNfQt60i0UU96QvPTm5E11QmG-KI