Q&A – George Dăscălescu, DoP: Natura dictează nu doar cum arată imaginea, ci și cum respiră filmul

Munții Apuseni impun un anumit ritm vizual, natura dictând nu doar cum arată imaginea, ci și cum respiră filmul, spune George Dăscălescu, director de imagine, într-un scurt interviu acordat curatorial.

George Dăscălescu este unul dintre operatorii de imagine contemporani de referință din cinematografia românească, cu o carieră în film, reclame și videoclipuri muzicale, proiecte apreciate atât în țară, cât și internațional. Absolvent al Liceului de Arte „Nicolae Tonitza” și al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, secția Cinematografie, el a semnat imaginea unor producții precum lungmetrajele „The White List”, „Un pas în urma serafimilor” și „Luca” și serialul „Bani negri” (HBO).

Talentul său a fost recunoscut prin premii și selecții la Gopo, pentru „cea mai bună imagine”, iar munca lui a fost nominalizată și la nivel internațional, inclusiv la Emmy Awards în categoria „Lighting Direction & Scenic Design” pentru un episod din serialul documentar „Shadow OPS”.

Pe lângă activitatea de film, Dăscălescu este un colaborator activ în industria creativă și educațională, și continuă să exploreze noi forme narative și tehnologice, imprimând fiecărui proiect un stil vizual distinct și memorabil.

Cel mai recent film lansat dintre proiectele la care a lucrat este „Catane”, comedie neagră ce reprezintă debutul regizoral în lungmetraj de ficțiune al Ioanei Mischie. Lungmetrajul filmat în Munții Apuseni este printre primele proiecte românești realizate cu producție verde, utilizând resurse, decoruri și obiecte conform unei metodologii inovatoare în industrie, menită să reducă amprenta de carbon și să promoveze practici sustenabile în cinematografie.
Este o poveste despre toleranță, empatie și împăcare într-o lume a contrastelor profunde și poate fi vizionată în cinematografe.

Ce a inspirat definirea esteticii filmului în contextul Munților Apuseni?

George Dăscălescu: Munții Apuseni nu au fost doar un decor, ci un element activ al poveștii. Inspirația a venit din felul în care acest spațiu păstrează o anumită asprime, dar și o fragilitate – o combinație de monumental și intim. Am vrut ca imaginea să reflecte această dualitate, să surprindă atât vastitatea peisajului, cât și detaliile mici, aproape tactile, care spun ceva despre personaje.

Din punct de vedere estetic, ne-am ghidat după lumina naturală specifică zonei – schimbătoare, uneori imprevizibilă – și am ales să o folosim cât mai nefiltrată.

Tehnic, asta a însemnat o paletă cromatică reținută și un contrast controlat, care să lase spațiu respirației cadrului. Munții Apuseni au impus un anumit ritm vizual, iar imaginea s-a construit în dialog constant cu acest ritm, nu împotriva lui.

Cum a influențat natura – lumina, relieful, schimbările de vreme – deciziile vizuale și ritmul filmărilor?

George Dăscălescu: Natura a fost un factor decisiv în tot procesul, nu doar un fundal pe care l-am controlat. Lumina din Apuseni se schimbă foarte rapid, iar relieful creează contraste puternice între zonele deschise și cele împădurite, așa că multe decizii vizuale au fost luate direct pe platou. Am lucrat mult cu ferestre scurte de lumină bună și am fost nevoiți să fim foarte flexibili, atât ca echipă, cât și ca abordare de imagine.

Schimbările de vreme au influențat inclusiv ritmul filmărilor. Au fost zile în care ceața sau norii au impus un tempo mai lent, cadre mai statice, mai contemplative, și altele în care lumina dură ne-a dus spre un limbaj vizual mai tensionat. În loc să luptăm cu aceste variații, am ales să le integrăm în structura vizuală a filmului. Natura a dictat nu doar cum arată imaginea, ci și cum respiră filmul, iar acest lucru cred că se simte în ritmul lui final.

Cum a fost construit dialogul vizual cu Ioana Mischie, aflată la debut în lungmetraj?

George Dăscălescu: Dialogul vizual cu Ioana s-a construit foarte organic, pe bază de încredere și multă comunicare. Chiar dacă era la debutul în lungmetraj, ea avea o viziune foarte clară asupra universului filmului. Pentru mine, a fost important să găsim un limbaj comun în care imaginea să nu ilustreze pur și simplu povestea, ci să o completeze și să o nuanțeze.

Am petrecut mult timp discutând referințe vizuale, ritm și atmosferă, dar și lăsând spațiu pentru descoperiri pe platou.
Fiind un debut, a existat și o energie specială – o curiozitate și o asumare care au făcut ca procesul să fie foarte viu. Cred că acest dialog constant a ajutat la construirea unei imagini coerente, care susține povestea fără a o domina, și a fost unul dintre punctele forte ale colaborării noastre.

A oferit colaborarea cu o regizoare debutantă mai multă libertate vizuală?

George Dăscălescu: Nu aș spune neapărat că a fost vorba despre mai multă libertate, cât despre un alt tip de libertate. Colaborarea cu o regizoare aflată la debut a însemnat un proces foarte deschis, în care multe decizii vizuale s-au construit prin dialog și experiment. Ioana a avut o disponibilitate reală de a testa, de a ajusta și de a asculta ce propune imaginea în raport cu povestea. Pentru mine, asta a creat un spațiu în care imaginea a putut evolua organic, fără constrângeri rigide, dar în același timp cu o direcție clară.

Libertatea a venit din faptul că am putut căuta împreună soluții. Din punct de vedere tehnic, asta s-a tradus printr-o flexibilitate a limbajului vizual – alternarea între cadre mai controlate și momente mai spontane, dictate de energie și context. Cred că această colaborare a fost una foarte echilibrată, în care libertatea a fost susținută de responsabilitate și de o atenție constantă la coerența filmului.