Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Natură   /  Risc crescut de contaminare în Delta Okavango din cauza forajelor petroliere
delta okavanga, africa sursa foto shutterstock, curatorial.ro

Risc crescut de contaminare în Delta Okavango din cauza forajelor petroliere

Riscul crescut de contaminare în urma forajelor petroliere i-a forţat pe membrii UNESCO să propună spre conservare cât mai mult din Delta Okavango, una dintre cele mai mari zone umede din lume.

Aşadar, Delta Okavango a fost subiectul central al sesiunii anuale a Comitetului Patrimoniului Mondial Unesco, de la Riad (Arabia Saudită), care a avut loc în luna septembrie a acestui an.

Exploatările de petrol şi gaze – un pericol pentru Okavango

Exploatările de petrol şi gaze din regiune, iniţiate de compania canadiană Reconnaissance Energy Africa (ReconAfrica), reprezintă un risc semnificativ pentru sistemul de apă interconectat şi ecosistem. Compania are, în prezent, dreptul la prospecţiuni pe o suprafaţă de 34.000 km2 din bazinul hidrografic, existând deja trei puţuri în Namibia.

Noi cercetări susţin îngrijorarea comitetului UNESCO. Un studiu realizat în octombrie 2023, sugerează că poluarea produsă de acţiunile ReconAfrica în Delta Okavango (Botswana) poate fi extrem de ridicată. Deşi, în teorie, ar fi nevoie de un interval cuprins între 3 şi 24 de ani pentru ca pânza freatică contaminată să ajungă în deltă, în cel mai sumbru scenariu ar putea dura 4 zile.

Totodată, protejarea acestui imens bazin hidrografic devine şi mai importantă din cauza schimbărilor climatice, mai ales că această regiune s-a confruntat cu secetă persistentă şi severă, care se va accentua în viitor. Cercetătorii recomandă interzicerea exploatărilor petroliere şi producţia până la finalizarea unor analize aprofundate, care să determine mai precis impactul extracţiei hidrocarburilor.

O minune fără graniţe

Parte a Patrimoniului Mondial UNESCO, Okavango adăposteşte cel mai mare grup de elefanţi africani de savană, câini sălbatici africani, gheparzi şi păsări, precum egreta neagră, toate fiind specii pe cale de dispariţie. Ecosistemul face parte din bazinul hidrografic ce susține sute de mii de oameni de-a lungul Angolei, Namibiei şi Botswanei.

De asemenea, bazinul hidrografic Okavango este un sistem interconectat. Apa de ploaie se acumulează în zonele înalte din Angola, pentru ca ulterior să ajungă în canalul principal al Râului Okavango, din Namibia, înainte de a se revărsa peste nisipurile din Kalahari, în nordul Botswanei.

Apa creează oaza verde a Deltei Okavango, un colac de salvare pentru oameni şi animale, în special în vârful lungului sezon uscat. Această deltă interioară nu poate elimina chimicalele periculoase în ocean, astfel că toxinele provenite din operaţiunile de extracţie a petrolului şi gazelor pot deveni factori poluanţi pe termen lung.

Sursă text: National Geographic