Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Artǎ   /  Tratat global privind eliminarea poluării cu plastic și un protest inspirat de Rodin
spilled,garbage,on,the,beach,of,the,big,city.,empty

Tratat global privind eliminarea poluării cu plastic și un protest inspirat de Rodin

Mai mult de 180 de state din Organizația Națiunilor Unite sunt reunite la Geneva, până în 14 august, în încercarea de a ajunge la un acord privind eliminarea poluării cu plastic.

Principalele aspecte asupra cărora încearcă să ajungă la un acord includ: obiective privind reducerea nivelurilor de producție de materiale plastice de unică folosință; interzicerea unora dintre cele mai nocive substanțe chimice din plastic; linii directoare universale privind proiectarea produselor din plastic; finanțarea acestui efort.

Instalație protestatară

În timp ce națiunile au început luni a doua săptămână de negocieri, un artist a montat în fața sediului Organizației Națiunilor Unite o sculptură de mari dimensiuni și adună deșeuri din plastic în jurul ei.

Benjamin Von Wong, artist și activist canadian, a proiectat sculptura de aproximativ 6 metri numită „Thinker’s Burden” și a construit-o împreună cu o echipă. Este versiunea lui a celebrei „Gânditorul” a lui Auguste Rodin din Paris.
Figura masculină căzută pe gânduri stă însă pe Mama Pământ, ținând pe un braț un copil și strângând recipiente din plastic.
O reprezentare de ADN îi leagă pentru a evidenția impactul poluării cu plastic asupra sănătății.

Cu ajutorul voluntarilor, Von Wong adaugă deșeuri din plastic instalației pe parcursul negocierilor, pentru a reflecta costul crescând al inacțiunii. Până la finalul săptămânii, și al negocierilor, el vrea să acopere cu plastic statuia pe care o văd reprezentanții ONU zilnic.

Fundația Minderoo, organizație filantropică australiană, a fost cel mai mare donator al proiectului. Organizațiile non-profit locale și grupurile comunitare au colectat deșeurile din plastic.

Impactul plasticului asupra vieții

Aproximativ 3.700 de persoane participă la discuții, reprezentând 184 de țări și peste 600 de organizații. Aceștia elaborează primul tratat global cu caracter juridic obligatoriu privind poluarea cu materiale plastice.

Nivelurile de producție a plasticului au crescut exponențial în ultimele decenii. În 1950 au fost produse 2 milioane de tone, iar până în 2022 această cantitate a crescut la 475 de milioane de tone.

Deși plasticul poate fi reutilizat, costul și disponibilitatea infrastructurii de reciclare înseamnă că foarte puțin este reutilizat. Aproximativ 60% din toate materialele plastice sunt de unică folosință și e estiestimat că doar 10% sunt reciclate, conform unei analize publicate în Nature.

Plasticul provoacă de la poluarea aerului până la risc crescut de cancer și boli respiratorii. Materialele plastice conțin mai mult de 16.000 de substanțe chimice, precum coloranți și substanțe ignifuge, dintre care unele sunt toxice și cancerigene.

Ce poate fi făcut pentru a reduce poluarea cu plastic

Plasticul de unică folosință este cel mai mare contributor la deșeurile din plastic din mediu, iar cea mai mare parte a consumului nostru zilnic provine din ambalajele alimentelor. Acestea pot fi reduse prin folosirea, la cumpărături, a pungilor reutilizabile, inclusiv pentru cântărirea fructelor și legumelor.

Este estimat că peste un sfert din microplasticele din mediu provin din anvelopele mașinilor. Mersul pe jos sau cu bicicleta la magazinele locale și reducerea călătoriilor cu mașina ori varianta ride sharing pot fi de ajutor.

Trebuie evitate plasticele care se descompun mai ușor în microplastice, cum ar fi guma de mestecat și sclipiciul. Există multe alternative non-plastice disponibile.

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.