Copacii pot comunica între ei
Știați că… arborii pot comunica între ei? Poate că sună imposibil, dar nu numai oamenii, animalele și insectele pot comunica, ci şi alte forme de viaţă au capacitatea de a găsi modalităţi de legătură.
Suzanne Simard a studiat aproximativ trei decenii reţelele de rădăcini şi ciuperci micorizante din pădurile din Arctica şi din zonele temperate şi de coastă ale Americii de Nord. Un punct de cotitură în studiul copacilor a fost momentul în care ea a fost diagnosticată cu cancer de sân. În timpul tratamentului cu citostatice, a descoperit că una dintre substanţele folosite este chiar un derivat al unei substanțe produse de anumite specii de copaci pentru a se autovindeca.
Astfel, cercetările au mers mai departe şi au dezvăluit unicitatea felului în care copacii comunică. Aceştia transmit informaţia prin aşa-numitele reţele „micorizale” adică reţele subterane de fungi sau ciuperci microscopice ce se întind de-a lungul rădăcinilor, fiind foarte asemănătoare cu reţeaua neuronală a creierului uman. Ciupercile micorizante sunt parte critică a microbiomului vegetal formând legături simbiotice cu rădăcinile majorităţii plantelor de pe Pământ.
Copacii se avertizează cu privire la pericole
Copacii folosesc aceste reţele pentru a se avertiza reciproc de eventualele pericole. De exemplu, dacă un copac este atacat de insecte, acesta va emite un semnal chimic de avertizare către un copac din vecinătatea sa. La rândul său, acesta, în urma semnalului primit, va produce enzime de protecţie împotriva insectelor.
De asemenea, prin aceste reţele micorizale, copacii îşi transmit unii altora carbon, apă şi nutrienţi necesari în momente dificile, dar şi ca ajutor în dezvoltarea şi creşterea puieţilor.
Rețeaua fungică, baza comunicării
De cele mai multe ori aceste legături au ca punct comun un copac mai în vârstă, denumit „copac-mamă” sau „nod de distribuţie”. Se formează astfel un „sistem familial”, reţeaua fungică susţine comunicarea eficientă între copaci, iar aceştia oferă la rândul lor ciupercilor în jur de 30% din zaharurile obţinute prin fotosinteză. Zahărul astfel obţinut de ciuperci are rolul de a oferi acestora îndeajuns de multă energie pentru obţinerea nutrienţilor şi mineralelor de care au nevoie, cum ar fi azotul şi fosforul. Practic întreaga pădure beneficiază de pe urma acestui ajutor reciproc, atât copacii, cât şi celelalte specii de plante. Ciupercile micorizante joacă, de altfel, un rol extrem de important şi în protejarea copacilor de boli.
Aşadar copacii sunt fiinţe sociale. Modul lor de comunicare, cooperare şi ajutor ar trebui să fie o lecţie pentru noi, oamenii.
Suzanne Simard a crescut în mijlocul pădurilor din Canada, provenind dintr-o familie de tăietori de lemne. În prezent, este profesor în Departamentul de Ştiinţe ale Pădurilor şi Conservării din cadrul Universităţii din British Columbia.
