Ansamblu istoric din centrul Bucureștiului, transformat de designeri
Ansamblul istoric de trei clădiri intitulat generic Restaurantul Cina a revenit la viață. Cele patru niveluri și terasa sunt redeschise publicului timp de o săptămână, odată cu festivalul Romanian Design Week.
A douăsprezecea ediție a RDW, cel mai complex eveniment dedicat industriilor creativ-culturale din România, are loc în perioada 24 mai – 2 iunie, cu tema „Unlock the City”. Sunt prezentate proiecte de arhitectură, design interior, design grafic, ilustrație, design vestimentar și design de produs.
Cele trei clădiri care alcătuiesc ansamblul se învecinează cu Ateneul Român, Palatul Regal (Muzeul Național de Artă al României) și Biblioteca Centrală Universitară.
Corpul 1, cu subsol și parter, a fost executat în etape, după Revoluție și a avut destinație de restaurant. Corpul 2 datează din anii 1870, proiectat de arhitectul Filip Xenopol pentru proprietarul C. Boerescu, și a fost folosit ca locuință până în 1911, apoi a fost club agricol și restaurant. Corpul 3 datează de la 1921, proiectul aparținând arhitectului Leopold Schndl. Terasa acoperită și delimitată cu structură din lemn se încadrează într-o tipologie specifică perioadei de început de secol XX, potrivit unei analize a firmei de arhitectură Remon Proiect.
Pentru RDW 2024 au fost amenajate spații de expunere pe cele patru niveluri, a fost curățată și amenajată curtea și redeschisă terasa de pe acoperiș, un loc de belvedere. Echipa de creație a festivalului este alcătuită din Radu Manelici, Claudia Draghia, Sebastian Pren & Policromic, iar de designul expozițional s-a ocupat Attila Kim Architects.
Credit foto: curatorial.ro