Brassaï, fotograful dedicat Parisului
Fotograf, sculptor, scriitor și regizor ungaro-francez, Brassaï a surprins zeci de ani frumusețea străzilor și grădinilor pariziene în ploaie și ceață, dar și expresiile Parisului noaptea, după cum el însuși spunea. În timpul plimbărilor lui prin oraș, a început și documentarea graffiti-urilor stradale.
Pe numele real Gyula Halász, el a trăi între anii 1899 și 1984 și a fost unul dintre artiștii maghiari care au înflorit la Paris între cele două războaie mondiale. În 1924, s-a mutat acolo de la Brașov și a început să învețe singur limba franceză citindu-l pe Marcel Proust. Trăind printre tinerii artiști din cartierul Montparnasse, a acceptat un post de jurnalist, iar în scurt timp s-a împrietenit cu scriitorul american Henry Miller și cu scriitorii francezi Léon-Paul Fargue și Jacques Prévert.
Folosind numele locului său de naștere, Halász a adoptat pseudonimul „Brassaï”, care înseamnă „din Brașov” (numele vechi, Brasso).

L’hiver au jardin du Luxembourg, 1947
Brassaï a surprins esența Parisului în fotografiile sale, publicate în prima sa colecție din 1933, intitulată „Paris de nuit” (Parisul noaptea, n..r.). Cartea lui a avut un mare succes și datorită ei a fost numit „ochiul Parisului” într-un eseu al lui Henry Miller. Pe lângă fotografiile care surprind latura mai sumbră a orașului, Brassai a arătat scene din viața înaltei societăți a orașului, a intelectualilor, a baletului și a marilor opere. I-a fotografiat pe mulți dintre prietenii săi artiști, printre care Salvador Dalí, Pablo Picasso, Henri Matisse, Alberto Giacometti și câțiva dintre scriitorii proeminenți ai epocii sale, precum Jean Genet și Henri Michaux.
În 1950, tânărul Robert Delpire l-a abordat pe renumitul fotograf pentru a-i cere să contribuie la revista NEUF. Fotografiile lui au apărut în primele patru numere, iar al cincilea număr al revistei, din decembrie 1951, a fost dedicat în întregime operei sale, cu un text de Henry Miller.
Prima lui expunere importantă a fost la Muzeul de Artă Modernă (MoMA) din New York, unde, în 1951, au fost prezentate mai mult de 60 dintre fotografiile sale într-un show colectiv. Prima sa expoziție personală a avut loc la Institutul de Artă din Chicago în 1954, iar MoMA i-a organizat ulterior expoziții personale importante în 1956 și 1968.
Fotografie principală: Brassaï, „Escalier à Montmartre”, 1932

