Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
curatorial  /  Societate   /  Catherine Opie chestionează intimitatea, familia, politica și structurile de putere
angela (boots), 1992 © catherine opie

Catherine Opie chestionează intimitatea, familia, politica și structurile de putere

Fotografa americană Catherine Opie a explorat și a abordat, în ultimii treizeci de ani, genul portretului în numeroase contexte și formate vizuale.

Opera ei pune sub semnul întrebării reprezentările legate de cămin, intimitate și familie, politică, identitate și structuri de putere. Riguroase din punct de vedere conceptual și realizate cu măiestrie, din punct de vedere formal, fotografiile ei pun în lumină comunitățile queer, mentorii și colaboratorii, copiii, surferii, jucătorii de fotbal din liceu, mulțimile de la mitinguri politice, precum și pe însăși Opie prin intermediul autoportretului.

„To Be Seen”, deschisă la National Portrait Gallery din Londra până la 31 mai, este prima expoziție muzeală de amploare dedicată operei sale în Marea Britanie. Lucrările prezentate în expoziție acoperă o perioadă care începe cu prima sa lucrare importantă, „Being and Having” (1991), continuă cu portretele prietenilor săi din comunitatea LGBTQ+, inspirate de pictorul Hans Holbein, și se încheie cu portretele sale de artiști, în stil baroc. Portretele intră în dialog unele cu altele pentru a crea noi narațiuni, provocând spectatorii să reflecteze asupra personajelor cel mai des reprezentate în artă și asupra celor care rămân nevăzuți.

Fascinația pentru comunitate

Catherine Opie s-a născut în Sandusky, Ohio, în 1961. De la o vârstă fragedă, a descoperit opera fotografului Lewis Hine, care a documentat condițiile grele în care trăiau copiii muncitori la începutul secolului al XX-lea. Inspirată de imaginile lui, și-a dorit un aparat foto de ziua ei de naștere, când a împlinit 9 ani, iar părinții i-au dăruit un Kodak Instamatic.

A început imediat să-și fotografieze familia și vecinii, manifestând și astăzi o fascinație pentru comunitate. A obținut o diplomă de licență în arte plastice la San Francisco Art Institute în 1985 și o diplomă de masterat la California Institute of the Arts, Valencia, în 1988. Proiectul său de teză, „Master Plan” (1986 – 1988), a examinat cartierele planificate din Valencia, de la șantierele de construcții și schemele publicitare până la reglementările privind proprietarii de case și interioarele locuințelor rezidenților.

Și-a fotografiat apoi prietenii din comunitatea gay din Los Angeles, autostrăzile din regiune, peisajul urban contemporan, surferi și copii. „Large-Format Polaroids” (2000) documentează performance-urile lui Ron Athey prin intermediul unor fotografii de dimensiuni monumentale. Plecând din zona Los Angelesului în căutarea unor noi peisaje naturale și urbane pe care să le imortalizeze, ea a fotografiat cartierul financiar din New York pustiu, în „Wall Street”, precum și scene din Minnesota, în „Icehouses” și „Skyways” (toate din 2001).

Catherine Opie a expus solo, între altele, la Museum of Contemporary Art Los Angeles (1997); Saint Louis Art Museum (2000); The Photographers’ Gallery, Londra (2000); Walker Art Center, Minneapolis (2002); Aldrich Contemporary Art Museum, Ridgefield, Connecticut (2006); Museum of Contemporary Art, Chicago (2006); Solomon R. Guggenheim Museum, New York (2008); Los Angeles County Museum of Art (2010 and 2016); Portland Art Museum (2010–11); Institute of Contemporary Art, Boston (2011).
Lucrări ale ei au fost prezentate la Whitney Biennial (1995 și 2004), Melbourne International Biennial (1999) și SITE Santa Fe Biennial (2006). A predat la Yale University și la University of California, Los Angeles. Trăiește și lucrează în Los Angeles.

Foto: Angela (boots), 1992 © Catherine Opie

nl image

Descoperă arta alături de noi – abonează-te acum!

Artă, artiști, frumusețe și istorii inedite..
Abonează-te la newsletter pentru o selecție curatoriată de povești din lumea artei și a frumuseții care ne înconjoară.

Nu trimitem spam! Citește politica noastră de confidențialitate pentru mai multe informații.