Cea mai mare expoziție dedicată lui Jean-Luc Godard organizată vreodată

Cea mai mare expoziție dedicată cineastului francez Jean-Luc Godard organizată vreodată este găzduită, începând cu 28 martie și până la 4 octombrie, de Palau de la Virreina din Barcelona, iar accesul este gratuit.

„La fraternitat de les metàfores” este cea mai amplă expoziție organizată până în prezent la nivel mondial dedicată lui Jean-Luc Godard.

Prin intermediul a 200 de piese cinematografice și video, pe lângă scrieri, interviuri și lucrări de artă plastică, este explorată relația lui cu războaiele.

Această colecție de materiale a fost realizată cu sprijinul cercului cel mai apropiat al lui Godard: moștenitorii săi, colaboratorii cei mai apropiați și unii dintre colecționarii operelor sale plastice. Toate acestea, sub coordonarea curatorului Manuel Asín.

Spre exemplu, prima sală, intitulată Europa Quo Vadis, se concentrează pe Războiul Civil spaniol ca simbol generațional. Se evidențiază relația lui Godard cu Barcelona prin documentarul său „Film socialisme” (2010) și influența operei „Espoir” a lui André Malraux, filmată în Catalonia.

Fraternitatea metaforelor

Jean-Luc Godard (Paris, 1930 – Rolle, Elveția, 2022) ocupă un loc central în istoria cinematografiei și în dezbaterile privind arta și gândirea vizuală contemporană. Godard ne-a arătat că imaginile pot fi instrumente de deschidere și relaționare, de comparație și analiză; că ideile, în cinema, funcționează mai bine ca punct de sosire decât de plecare, și că filmele nu ar trebui să devină canale de circulație a acestora, ci proiecții care permit gândirea lor.

Dintre cineaștii generației sale, este cu siguranță cel care s-a orientat cu cea mai mare tenacitate către trecutul recent. Traumele în urma celui de-al Doilea Război Mondial și lagărelor de exterminare, constatarea faptului că umanitatea este amenințată la o scară fără precedent de violența războiului, îi marchează filmografia de la primul său scurtmetraj, „Opération ‘béton’” (1954 – 1955), până la ultima sa operă terminată în timpul vieții, „Film annonce du film «Drôles de guerres» (1er tournage)” (2022).

Când a evocat ce a însemnat pentru el să vadă imagini din războiul civil spaniol pe un ecran de cinema în Franța de la începutul anilor ’50, încă șocată de ororile deceniului anterior și sângerată de războaiele coloniale, Godard a vorbit despre o „fraternitate a metaforelor”. În concepția lui despre rolul pe care imaginile sunt puse să îl îndeplinească, acestea relaționează între ele ca forme gânditoare și au capacitatea de a se revolta față de opresiune.

„Textul face legea. Astăzi, imaginile nu fac deloc legile, li se poate atribui orice comentariu: sunt docile, sunt amabile […] Discursurile sunt în continuare cele prin care tiranii înăbușesc și se folosesc de oameni”, spunea el.

De aceea, prin asocierea neobișnuită a fragmentelor de imagini și sunete, și-a propus să intervină, aproape întotdeauna în mod controversat, în conflictele epocii sale: Algeria, Vietnam, Palestina, Iugoslavia. „Un film este o armă teoretică, iar o armă este un film practic. Din fericire, nu port o armă pentru că sunt atât de miop încât aș trage asupra prietenilor mei; cu un film, am impresia că sunt mai puțin miop”.

„Secolul XX este războiul de o sută de ani”

Refuzând să se înroleze în armata franceză și să-și îndeplinească serviciul militar în Elveția, fapt care a făcut ca Jean-Luc Godard să fie considerat dezertor în ambele țări, și cunoașterea doar indirectă a războiului nu l-au împiedicat să reflecteze în mod unic asupra acestuia.

Marea lui meditație asupra istoriei secolului XX și a capacității istoriografice a filmelor, „Histoire(s) du cinéma” (1987 – 1998), propune o ecuație ale cărei necunoscute sunt războiul și cinema-ul. Această operă monumentală l-a condus la concluzia că „din punctul de vedere al istoriei artei, secolul XX este războiul de o sută de ani”.

Până în ultimul moment, când a îndemnat să „nu ne mai bazăm pe miile de dictaturi ale alfabetului și să redăm libertatea metamorfozelor și metaforelor neîncetate ale unui limbaj necesar și adevărat”, Godard a considerat că producția critică de noi imagini necesita o refondare radicală pe care, în lipsa unui alt nume, a numit-o „montaj”.

„O imagine, chiar și un simbol, nu provoacă război. Este, înainte de toate, o relație cu celălalt”.