
Cinemascop, sărbătoare a culturilor europene la Eforie Sud
Festivalul Cinemascop revine, în perioada 1 – 10 august, la grădina de vară din Eforie Sud, unde vor fi prezentate filme premiate în competiții prestigioase, vor avea loc ateliere de creație și reciclare, mese comunitare inspirate din culturile țărilor partenere.
Cea de-a opta ediție a festivalului
Grădina de vară din Eforie Sud, cinematograful cu cel mai are ecran de proiecție de pe litoral, a fost redeschis în vara anului 2018, la inițiativa Centrului Ceh din București, după 14 ani de când spațiul fusese complet abandonat.
Silent disco, filme, aventuri gastronomice și sport pe plajă
Grădina e deschisă, zilnic, la ora 18:00, cu atelierele de reciclare sau, în zilele de sfârșit de săptămână, cu ateliere de creație.
Imaginate de creativi cu experiență, atelierele de reciclare (în program în perioada 4 – 7 august) sunt un prilej de întâlnire pentru toți cei care doresc să se destindă prin artă.
Atelierele de creație sunt dedicate și copiilor, care învață lucruri noi, provocați de coordonatori specializați în diverse domenii educaționale și creative. Atelierele dedicate copiilor sunt programate în zilele de weekend (3 și 8 – 10 august).
Anul acesta vor fi organizate patru mese comunitare, lansate cu succes în 2024. Prima e programată în 1 august, organizată de Institutul Polonez, urmată în 4 august de evenimente dedicate gastronomiei franceze, în 8 august, gastronomiei tătarească, și în 9 august, gastronomiei olandeze. Toate mesele comunitare încep la ora 20:00.
Serile, începând cu ora 21:00, sunt dedicate proiecțiilor de film european, lungmetraje oferite de Institutul Polonez, Institutul Italian, Institutul Francez, Institutul Liszt, Centrul Ceh și British Council.
Program proiecții
01.08 – Film polonez: În numele pământului (r. Hugh Welchman, Dorota Kobiela, 2023, 1h54’, AP12)
02.08 – Film românesc: Anul Nou care n-a fost (r. Bogdan Muresanu, 2024, 2h18’, AP12)
03.08 – Film italian: Nebune de fericire (r. Paolo Virzì, 2016, 1h58’, AP12)
04.08 – Film francez: Regnul animal (r. Thomas Cailley, 2023, 2h10’, AP15)
05.08 – Film maghiar: Femei pe fugă (r. Martin Horský, 2019, 1h33’, AP15)
06.08 – Film de american: Rosaline (Karen Maine, 2022, 1h36’, AP12)
07.08 – Film ceh: Radio Praga (r. Jiří Mádl, 2024, 2h11’, AP12)
10.08 – Film britanic: Prințesa Diana (r. Ed Perkins, 2022, 1h49’, AP12)
Artă stradală
Lucrări de artă și expoziții de fotografie vor fi prezentate pe falezele Eforie Sud care, în ultimii ani, și-a asumat rolul de hub cultural și punct de întâlnire pentru o comunitate artistică internațională.
Expozițiile de artă contemporană sunt o ocazie de a descoperi unii dintre cei mai interesanți artiști români contemporani. În plus, sunt programate și activități sportive.
Participarea la toate evenimentele festivalului este gratuită.
Cred foto: Loredana Bardaș