Festivalul de Film de la Veneția 2024 – Primul lungmetraj al lui Bogdan Mureșanu, patru trofee
„Anul Nou care n-a fost”, semnat de Bogdan Mureșanu, a fost recompensat cu patru premii la ediția de anul acesta a Festivalului Internațional de Film de la Veneția, devenind primul lungmetraj românesc de debut care a câștigat patru premii în istoria de opt decenii a festivalului.
Producția a fost recompensată cu premiul pentru cel mai bun film din secțiunea Orizzonti, secțiune al cărui juriu a fost prezidat de regizoarea și scenarista americană Debra Granik.
„Anul Nou care n-a fost”, cu Adrian Văncică, Nicoleta Hâncu, Mihai Călin, Andrei Miercure, Emilia Dobrin și Iulian Postelnicu în distribuție, spune mai multe povești care se petrec, în București, în ziua de 20 decembrie 1989.
Lungmetrajul a mai fost premiat de juriul Federației Internaționale a Criticilor de Film (FIPRESCI) pentru „regia ambițioasă, echilibrul artistic și al poveștii, viziunea sa și castingul excepțional”, Bogdan Mureșanu a fost recompensat, în 6 septembrie, cu premiul Bisato d’Oro 2024 pentru cel mai bun scenariu, din partea reprezentanților criticilor independenți prezenți la ediția 81 a festivalului, iar directoarea de imagine Boróka Biró a primit Authors under 40 Award „Valentina Pedicini” – mențiune specială pentru imagine acordată de un juriu format din importante cineaste din Italia, sub egida festivalului „Venezia a Napoli. Il Cinema Esteso”.
Palmaresul celei de-a 81-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția
Juriul Venezia 81, prezidat de Isabelle Huppert și alcătuit din James Gray, Andrew Haigh, Agnieszka Holland, Kleber Mendonça Filho, Abderrahmane Sissako, Giuseppe Tornatore, Julia von Heinz și Zhang Ziyi, după ce a vizionat toate cele 21 de filme din competiție, a decis câștigătorii.
Leul de Aur pentru cel mai bun film: The Room Next Door, de Pedro Almodóvar (Spania)
Leul de Argint – Marele premiu al Juriului: Vermiglio, de Maura Delpero (Italia, Franța, Belgia)
Leul de Argint – premiul pentru cel mai bun regizor: Brady Corbet, pentru filmul „The Brutalist” (Regatul Unit)
Coppa Volpi pentru cea mai bună actriță: Nicole Kidman, pentru rolul din filmul „Babygirl”, de Halina Reijn (Statele Unite)
Coppa Volpi pentru cel mai bun actor: Vincent Lindon, pentru rolul din filmul „Jouer avec le feu”, de Delphine Coulin și Muriel Coulin (Franța)
Premiul pentru cel mai bun scenariu: Murilo Hauser și Heitor Lorega, pentru filmul „Ainda estou aqui”, de Walter Salles (Brazilia, Franța)
Premiul special al Juriului: „April”, de Dea Kulumbegashvili (Franța, Italia, Georgia)
Premiul Marcello Mastroianni pentru cel mai bun tânăr actor/ actriță: Paul Kircher, în filmul „Leurs enfants apres eux”, de Ludovic Boukherma și Zoran Boukherma (Franța)
Orizzonti
Juriul Orizzonti al celei de-a 81-a ediții a Festivalului de Film de la Veneția, prezidat de Debra Granik și alcătuit din Ali Asgari, Soudade Kaadan, Christos Nikou, Tuva Novotny, Gábor Reisz și Valia Santella, a decis câștigătorii, după ce a vizionat 19 lungmetraje și 13 scurtmetraje din competiție.
Premiul Orizzonti pentru cel mai bun film: „Anul Nou care n-a fost / The New Year That Never Came”, de Bogdan Mureșanu (România, Serbia)
Premiul Orizzonti pentru cel mai bun regizor: Sarah Friedland, pentru „Familiar Touch” (Statele Unite)
Premiul special al juriului Orizzonti: „Hemme’nin Öldüğü Günlerden Biri / One Of Those Days When Hemme Dies”, de Murat Fıratoğlu (Turcia)
Premiul Orizzonti pentru cea mai bună actriță: Kathleen Chalfant, în „Familiar Touch”, de Sarah Friedland (Statele Unite)
Premiul Orizzonti pentru cel mai bun actor: Francesco Gheghi, în „Familia”, de Francesco Costabile (Italia)
Premiul Orizzonti pentru cel mai bun scenariu: Scandar Copti, pentru „Happy Holidays” (Palestina, Germania, Franța, Italia, Qatar)
Premiul Orizzonti pentru cel mai bun scurtmetraj: „Who Loves The Sun”, de Arshia Shakiba (Canada)
Nominalizarea scurtmetrajului prezentat la Veneția pentru European Film Awards: „René va alla guerra”, de Luca Ferri, Morgan Menegazzo, Mariachiara Pernisa (Italia)
Debut
„Familiar Touch”, de Sarah Friedland (Statele Unite), a obținut Premiul „Luigi de Laurentiis” pentru film de debut, acordat de juriul prezidat de Gianni Canova și alcătuit din Ricky D’Ambrose, Bárbara Paz, Taylor Russell și Jacob Wong.
UPDATE
Din 24 septembrie, „Anul Nou care n-a fost”, scris, regizat și produs de Bogdan Mureșanu, poate fi văzut în cinematografele din 42 orașe din țară. În Republica Moldova, filmul rulează din 26 septembrie în cinematografe din Chișinău.