Curatorial este un proiect editorial non-profit, o revistă ce reunește informații, știri si noutăți despre evenimente, lucrări sau realizări in domeniul artei, precum și despre întâmplări, curente și tendințe ale culturii urbane.

Urmăreşte-ne pe
Contact
Home  /  Societate   /  Festivalul Naţional de Improvizaţie – O  farsă shakespeariană în ritm iambic, spectacole fantasy și în stil film noir

Festivalul Naţional de Improvizaţie – O  farsă shakespeariană în ritm iambic, spectacole fantasy și în stil film noir

Festivalul Naţional de Improvizaţie va aduce la București nouă spectacole, între care o  farsă shakespeariană în ritm iambic, un fantasy și un musical în stil film noir.

Reprezentațiile din cea de-a noua ediție vor avea loc, în perioada 16 – 19 septembrie, în Sala Amfiteatru a Teatrului Naţional „I. L. Caragiale” Bucureşti şi la RECUL.

Segmentele Debut, Main Section şi Experimental vor cuprinde nouă spectacole, prezentate la TNB între 17 și 19 septembrie, precedate de un warm-up Impro Jam, la RECUL, pe 16 septembrie. Programul este completat de o serie de ateliere.

Va avea premiera națională un spectacol realizat în urma unui open call pentru un workshop experimental sub forma unui incubator care a avut loc timp de o lună.

„Lyric Hotel & SPA” a fost ales de Adina Maria Sandu, Joe Bill şi Adel Sudik şi va fi coordonat de Bogdan Untilă.

Este „o farsă shakespeariană în ritm iambic, împărţită în trei acte, plină de coincidenţe, dramă şi over acting”, după cum a fost descris.

Vor reveni în festival trupa All in, cu o reinterpretare a formatului „Este acum ca niciodată”, un spectacol în stil fantasy, trupa iELE şi Urban Impro, cu „Stuck in the middle”, şi Triton, cu un musical în stil film noir.

Debuturile anului vin de la Teatrul Arte dell`Anima cu un grup de tineri actori profesionişti din Chişinău, Timişoara, Cluj-Napoca şi Bucureşti coordonaţi de Mihaela Sîrbu, şi The Incredible Storytellers, cu „The Anatomy of a Story” jucat de o trupă nouă de improvizatori coordonată de Iulian Sfircea şi Andrei Bratu.

Programul Festivalului Naţional de Improvizaţie va cuprinde și ateliere, susținute de nume importante în arta improvizaţiei.

Andel Sudik, actriţă improvizatoare din Statele Unite ale Americii, Andrea Lagrange Laviola, actor improvizator din Italia, Cene Hale, actor improvizator din Olanda, Ignacio Buby Grinstein, actor improvizator din Argentina şi Liron Levin, actor improvizator din Israel, vor coordona workshop-uri atât pentru începători şi publicul larg, cât şi pentru improvizatorii cu experienţă, iar în ultima seară vor prezenta, în limba engleză, un spectacol complet improvizat.

Detalii despre ateliere, locurile disponibile şi modalitatea de înscriere sunt disponibile online.

Foto: „Stuck in the middle” – iELE şi Urban Impro

Mai multe informații despre program și festival, pe improfest.ro.