Găteala tivurilor, practică propusă pentru înscriere în Lista UNESCO
România, Albania și Turcia au depus la 31 martie dosarul multinațional „Oya / Găteala tivurilor, practica tradițională de înfrumusețare”, propus pentru înscriere pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității UNESCO.
Dosarul a fost coordonat de Ministerul Culturii și Turismului din Turcia.
Din grupul de lucru al României au făcut parte reprezentante ale unor ONG-uri cu activitate remarcabilă în transmiterea practicilor tradiționale, în special în realizarea obiectelor de port popular – Asociația Semne Cusute, laureată a premiului „Europa Nostra”, Mândra Project (Zestre Contemporană) din Țara Făgărașului și Asociația ART – Meșteșugurile Prutului din Iași, singurul ONG din România acreditat la Convenția UNESCO din 2003. Un rol important l-a avut participarea comunității etnice turco-tătare, reprezentată de Asociația „Cusături Dobrogene” și de Uniunea Democrată Turco-Tătară.
Practică atestată în spațiul românesc
Au fost identificate și analizate piese valoroase reprezentative din colecțiile Muzeul Național al Țăranului Român, Muzeul de Artă Populară din Constanța și Muzeul Județean Botoșani, dar și din muzee din străinătate, unde pot fi urmărite vechimea și continuitatea acestei tehnici. Găteala tivurilor reprezintă o practică veche, atestată în spațiul românesc și integrată într-un areal cultural extins, care cuprinde zonele est-mediteraneene, balcanice, carpatic și pontice.
Din punct de vedere tehnic, aceasta constă într-o familie de procedee derivate din punctul de feston, aplicate pe marginea tivului rulat (specific etapelor mai vechi) sau împăturit (variantă mai recentă), realizate inițial cu acul și, ulterior, și cu ajutorul croșetei.
Găteala tivurilor, diferită în funcție de regiune
În România, elementul se remarcă printr-o diversitate regională deosebită, atât la nivel tehnic, cât și ornamental.
În estul și sudul țării, tehnica este prezentă pe cămășile bătrânești, bărbătești și femeiești, cu croi de tip tunică, decorate cu colțișori și cheițe elaborate, bogat ornamentate.
În vest, în județele Arad, Bihor și Sălaj, la spăcele se disting cheițele specifice, late, lucrate cu acul.
În centrul și nordul Transilvaniei, precum și în unele zone din vestul Olteniei și sudul Banatului, se întâlnesc terminații de mâneci bogat ornamentate, realizate cu croșeta sau prin tehnici mixte, uneori policrome.
În sudul Transilvaniei și nordul Munteniei apar cheițele pentru clin, cu noduri dispuse de-a lungul mânecii, executate cu acul în tehnici combinate.
În Dobrogea, în comunitățile etnice turco-tătare, se evidențiază tehnica oya, denumită astfel și în Turcia, ilustrând conexiunile culturale mai largi ale acestui element.
Două decenii de la adoptarea Convenției UNESCO
România sărbătorește anul acesta 20 de ani de la adoptarea Convenției UNESCO din 2003. În acest context, prin această inițiativă, Ministerul Culturii își reafirmă angajamentul de a înainta propuneri de înscriere pe Lista reprezentativă a patrimoniului cultural imaterial al umanității, în deplin acord cu spiritul Convenției: acela de a recunoaște și consolida rolul prioritar al comunităților patrimoniale și al societății civile ca parteneri esențiali în identificarea, cercetarea, interpretarea și elaborarea planurilor de salvgardare.
Este astfel susținut un demers care trebuie să rămână în grija celor care practică, transmit și valorizează acest patrimoniu zi de zi, dar mai ales a celor care îl vor duce mai departe. Această direcție capătă o relevanță sporită în contextul aderării recente a României la Convenția de la Faro (Convenția Cadru a Consiliului Europei privind valoarea patrimoniului cultural pentru societate), reafirmând rolul esențial al comunităților în definirea și gestionarea patrimoniului cultural.
