Inovații în design – Alvar Aalto și principiile funcționalității, din Finlanda în lume

Alvar Aalto (1898 – 1976), arhitect, designer și urbanist finlandez, a reușit o sinteză remarcabilă între ideile romantice și pragmatice. Opera lui reflectă o dorință profundă de a umaniza arhitectura printr-o abordare neortodoxă a formei și a materialelor, care era atât rațională, cât și intuitivă.

După ce a obținut, în 1921, diploma de arhitect la Institutul de Tehnologie din Helsinki (ulterior Universitatea de Tehnologie din Helsinki, care face acum parte din Universitatea Aalto), și-a înființat primul studio de arhitectură în Jyväskylä.

Influențat de așa-numitul modernism internațional (sau funcționalism, cum era numit în Finlanda) și de cunoștințele sale în rândul moderniștilor de seamă din Europa, printre care arhitectul suedez Erik Gunnar Asplund și mulți dintre artiștii și arhitecții asociați cu Bauhaus, Aalto a creat proiecte care au avut un impact profund asupra traiectoriei modernismului înainte și după al Doilea Război Mondial. El a preferat o arhitectură mai eterogenă, cu inspirații variind de la pădurile de mesteacăn și pin din țara sa natală până la arhitectura clasică și renascentistă din zona mediteraneană.

Aalto a proiectat toate elementele de mobilier pentru clădirile sale cu scopul de a crea standarde flexibile, o sinteză între aspectele practice și estetice, care să valorifice avantajele tehnologiei industriale și dorința artistului de variații creative.

Lemnul și sticla, materiale esențial

Cel mai cunoscut dintre aceste modele standard este scaunul Paimio (1931 – 1932), cunoscut și sub numele de scaunul scroll, al cărui șezut este realizat dintr-o singură bucată de placaj ondulat, care pare să plutească în cadru.

În anii 1930, Aalto a devenit sinonim cu lemnul – materialul esențial, abundent și natural care a constituit coloana vertebrală a economiei finlandeze – și cunoscut pentru modelarea acestuia. Modelele lui de scaune, taburete, mese și alte piese de mobilier continuă să fie fabricate de Artek, companie fondată de designer cu soția sa, Aino Aalto – ea însăși o arhitectă și designer –, susținătoarea lor Maire Gullichsen și istoricul de artă Nils-Gustav Hahl, cu scopul de a distribui mobilierul și de a promova arta și designul modern prin expoziții.

Succesul pavilioanelor finlandeze proiectate de Aalto pentru Expoziția Internațională de la Paris (1937) și Expoziția Universală de la New York (1939), cu utilizarea remarcabilă a elementelor din lemn inspirate din pădurile finlandeze și evocând un spirit preindustrial și un sentiment de libertate, i-au adus recunoaștere internațională.

Designul mobilierului său combina aspectul practic și estetic cu producția în serie, urmând ideea principală a Artek de a încuraja o viață de zi cu zi mai frumoasă în casă. Alvar Aalto era interesat și de sticlă, deoarece îi oferea posibilitatea de a lucra cu materialul într-un mod nou, folosind forme libere. Câștigarea concursului de design de sticlărie Karhula-Iittala în 1936 a dus la nașterea celebrului vas Savoy, cunoscut ca Aalto Vase.

După al Doilea Război Mondial, Aalto a continuat să își dezvolte vocabularul de design, explorarea materialelor și o arhitectură care răspunde peisajului în lucrări majore precum Baker House, căminul pentru seniori al Institutului de Tehnologie din Massachusetts (1946-1949), marcat de o fațadă neconvențională, ondulată; Primăria din Säynätsalo (1948-1952), cu o curte interioară inspirată de piețele renascentiste italiene; și Biserica celor Trei Cruci din Vuoksenniska, Finlanda (1948-1952), în care a obținut un efect senzual, aproape misterios, al luminii și a exploatat calitățile plastice și sculpturale ale betonului.

De la începutul anilor 1950, activitatea lui Alvar Aalto s-a concentrat mult pe țări din afara Finlandei, unde a proiectat clădiri publice și private.